miercuri, 18 martie 2009

Interviu cu Daan Van Kampenhout , partea a doua


Interviu cu Daan Van Kampenhout

Partea II



Multumim psih. Laura Butiuc pentru traducere .
Interviu tradus si postat cu acordul lui Daan Van Kampenhout


Sylvia: Simţiţi uneori rezistenţe din partea participanţilor care nu sunt obişnuiţi cu modul dumneavoastră de lucru în constelaţii? Vă rugaţi şi cântaţi…



Daan: Niciodată nu am dat atenţie cu adevărat …..Am presupus că persoanelor care nu le va plăcea vor pleca pur şi simplu. Oricum, există numai câteva persoane care au plecat în prima zi a unui seminar. Nu uitaţi că sunt cunoscut pentru un anumit tip de activitate: oamenii ştiu că este o abordare spirituală şi ritualică a activităţii de constelaţii. Mulţi oameni vin la un seminar după ce mi-au citit una dintre cărţi, deci ei sunt pregătiţi. Ori poate un prieten sau un membru al familiei a trăit o bună experienţă într-unul dintre grupurile mele şi le-a spus să încerce şi ei… Probabil că oamenii ştiu la ce să se aştepte.



Sylvia: Ce faceţi atunci când se petrec multe lucruri în cadrul grupului şi multe persoane au fost atinse de ceea ce s-a întâmplat?



Daan: Cânt mult în timpul activităţii, şi mă rog! Cântecele fără cuvinte mă poartă în interior şi mă ajută să mă ancorez într-un loc liniştit. Când oamenii sunt atinşi de ceea ce se întâmplă, singurul lucrul pe care îl fac este să-i iau cu mine în timp ce mă întorc în interiorul meu. Nu le şterg lacrimile în locul lor, doar îi iau în spaţiul meu şi fac loc lacrimilor lor în acel spaţiu, în interiorul meu. Cred că cel ce facilitează o astfel de actvitate are sarcina de a se întoarce iar şi iar către interior, spre a găsi pacea şi legăura cu pământul, şi să conecteze tot ceea ce se întâmplă în jurul său sau al ei la această sursă de vindecare. Creaţi o cameră pentru ce este acolo, având încredere că va ieşi la iveală ceva porivit. Eu mă conectez la semnificaţia teritoriului extins, după care mă pot întreba care ar fi următorul pas potrivit, unde ar trebui să fiu în constelaţie, ce este necesar unui client spre a se întrepta către integrare. Apoi, după ce primesc un impuls, îl voi urma. Este un fel de intuiţie, dar această intuiţie nu este separată de gândirea mea logică sau de experienţa mea în mii de constelaţii şi ritualuri, intuiţia s-a potrivit cu acestea.



Sylvia: S-a întâmplat să primiţi prea multe impulsuri, sau să nu ştiţi ce să faceţi?



Daan: Uneori nu primesc nimic. Prin urmare voi spune grupului: “În acest moment nu înţeleg pe deplin ce se întâmplă aici”. Acesta este adevărul, şi cele mai multe persoane din cameră au simţit aceasta înainte ca eu să o spun. Recunoscând acest lucru un grup nu va fi tensionat ci relaxat. Pur şi simplu primesc cu bucurie faptul că pentru moment situaţia este neclară. Pornind de la relaxare, pasul următor se va ivi de la sine – chiar dacă apariţia sa va dura un pic de timp.



Sylvia: Aveţi o strategie când călăuziţi o constelaţie?



Daan: De ce cineva va merge şi va vizita un doctor? Poate pentru a primi un diagnostic, dar de cele mai multe ori pentru a fi vindecat. Pentru a se descotorosi de simptome, de durere şi de disconfort. De ce vine cineva la un grup? Plătesc pentru asta, îşi iau zile libere de la servici pentru asta şi se deschid, fiind convinşi că voi face tot ce pot pentru ei. Cei mai mulţi vin cu o nevoie, o întrebare, o problemă. Ca facilitator, sunt obligat să fac tot ce pot pentru a-i ajuta să găsească soluţii, a-i ajuta să facă un pas către vindecare şi integrare. Primul pas este de a-i face pe oameni să se simtă bine veniţi – am descris deja acest lucru. Al doilea pas constă în a fi respectuos. Există lideri ai constelaţiilor care folosesc confruntarea, dar acesta nu este stilul meu. De exemplu, nu cred că poţi încheia o constelaţie folosind cuvintele “Nu putem face nimic aici”. Cum va merge acasă un participant după un asemenea mesaj? Facilitatorul tocmai le-a spus că problema lor este prea mare, prea dificilă, prea complexă pentru a fi abordată. Aceasta nu îl întăreşte pe client, ci este o stigmatizare. Dacă se întâmplă ca în timpul lucrului să nu pot vedea vreo deschidere, când nu pot detecta nici măcar o mică posibilitate de a mişca ceva, când văd doar slăbiciuni în reprezentanţi, tot nu este sfârşitul. Şi atunci am toate tipurile de opţiuni. Pot forma un cerc al străbunilor în jurul reprezentanţilor, şi să le cer străbunilor să meargă în cerc şi să-şi împărtăşească puterea cu persoanele de acolo. Sau pot plasa câte un nou reprezentant lângă fiecare din cei implicaţi în constelaţie, iar cel nou va spune: “Ştiu exact prin ce treci. Am fost eu însumi în acel loc. Şi stau lângă tine.” Problema poate nu e rezolvată prin asemenea intervenţii, dar clientul va reveni din constelaţie cu mai multă putere şi echilibru.



Sylvia: În şamanism, unul dintre pilonii de bază ai muncii dumneavoastră, contactul cu spiritele este foarte important. Comunicaţi cu spiritele în timp ce lucraţi?



Daan: Îmi desfăşor munca din ce în ce mai puţin în stilul şamanic clasic, şi mă centrez din ce în ce mai mult pe experienţa spaţiului meu interior. Când îndrum un grup mă rog continuu, de exemplu voi invita străbunii participanţilor şi surse ale puterii să fie prezente şi să susţină activitatea pe care o desfăşurăm. Mă voi ruga, cu ochii închişi, pentru călăuzire, în felul acesta voi şti care va fi următorul pas sau de ce tip de intervenţie este nevoie. Se pot ivi imagini, imagini ce mă vor ajuta să călăuzesc activitatea în desfăşurare, dar nu este necesar să ştiu din ce sursă apar aceste imagini. Nu pot şti dacă aceste imagini apar din gândirea logică, dacă se bazează pe amintirea unei situaţii similare, dacă sunt un fel de insight spontan, dacă imaginile vin din înţelegerea mea analitică a situaţiei ca profesor sau ca şi conducător al grupului, sau dacă vin din intuiţia mea sau de la un străbun… Orice este posibil.



Sylvia: Am senzaţia că nu aduceţi în constelaţiile pe care le organizaţi problemele dumneavoastră personale. Adevărat?



Daan: Nu! Când cineva vine cu o poveste ce atinge propria mea istorie de familie, trebuie să fiu atent. Trebuie să existe o graniţă clară între mine şi istoria clientului. Dacă mă identific cu istoria altcuiva, mă voi vedea numai pe mine, nu pe ceilalţi. Aşa că, de regulă mă întreb: Sunt destul de eliberat de identificări pentru a fi capabil să ajut acest client? Dacă nu am încredere în propria mea motivaţie de a lucra cu cineva voi aştepta până când mă simt iar liber. În rolul meu de facilitator, mereu ţin o mică parte a atenţiei mele liberă pentru a verifica ce şi cum răspund la persoanele din grup: reţin ce gândesc despre ei, ce resping în legătură cu ei, ce doresc de la ei, de ce am nevoie de la ei…Dacă simt dorinţa puternică de a lucra cu cineva, trebuie să-mi pun mie însămi întrebarea de ce. Dacă încep să mă simt foarte apropiat de cineva, probabil m-am identificat cu acea persoană. Şi de cele mai multe ori aceasta îşi are rădăcinile în problemele emoţionale nerezolvate din sistemul meu familial. Pot lucra cu un participant doar dacă îmi este clară relaţia cu el / ea. Aceasta nu exclude acceptarea necondiţionată pe care am descris-o deja, ci se referă la un alt principiu. Se referă la necesitatea conştientizării transferului şi contratransferului, la a fi realist în legătură cu chestiunile controversate nerezolvate personale şi sistemice şi la asumarea responsabilităţii pentru acestea.



Sylvia: Cum puteţi face diferenţa între a vă deschide către cineva şi a vă identifica cu acea persoană?



Daan: În primul rând am abilităţile mele profesionale. Deasemenea, până acum am lămurit multe lucruri în istoria mea familială. Din experienţă ştiu cu ce teme şi poveşti de viaţă mă pot uşor identifica. Toate acestea ajută. Dar în spatele acestor factori, acord atenţie spaţiului meu interior. Este extins sau restrâns? Am remarcat că mă pot baza pe experienţa acestui spaţiu deoarece el se extinde când există o creştere a calmului interior. O extindere paşnică a spaţiului interior mă conectează la corpul meu şi la pământ. Cu cât îmi simt corpul mai liniştit, cu atât mă identific mai puţin cu poveştile de viaţă ale celorlalţi. Dacă spaţiul meu interior devine foarte mic şi când acolo există nelinişti de orice fel, când încep să fac planuri şi să emit păreri legate de istoria de viaţă – atunci încep să devin reactiv iar aceasta înseamnă că mă identific cu clienţii sau cu un aspect al poveştii lor.



Sylvia: Cine sunt profesorii şi călăuzele dumneavoastră?



Daan: În constelaţii nu am cu adevărat profesori, dar am în mod regulat schimburi profesionale cu un număr de colegi. În primii ani am învăţat mult de la doi profesori americani. Unul dintre ei a murit, pe celălalt nu l-am mai văzut de şapte opt ani. Bert Hellinger a fost o sursă de inspiraţie în trecut. Am un rabin, rabinul Zalman Schachter – Shalomi, dar trăieşte în America şi îl pot vedea doar ocazional. Cu siguranţă există un loc în care pot continua să fiu client sau student: sunt înscris la şcoala Ridhwan, fondată de Hameed Ali. Hameed Ali este mult mai cunoscut ca Almaas, numele folosit este cel de autor. Şcoala Ridhwan predă un curs denumit cercetare, ce este o formă de auto-explorare. Combină elemente ale sufismului, dezvoltarea psihologică şi meditaţia. În fiecare an mă retrag un timp pentru a continua procesul căutării interioare sub îndrumarea excelenţilor profesori. Nu folosesc tehnicile Ridhwan în grupurile mele, dar ele sunt esenţiale pentru dezvoltarea mea personală.



Sylvia: Mulţumesc că mi-aţi răspuns la întrebări.



Daan: Mulţumesc că le-aţi solicitat!

WHERE SHAMANISM AND PSYCHOTHERAPY MEET


WHERE SHAMANISM AND PSYCHOTHERAPY MEET
Un articol de Dr. August Thalhamer ( http://www.thalhamer-haase.at/ ) .
Traducerea , in curand :)


Differences and correspondences, illustrated by examples from family constellation work, from the point of view of a practitioner of both methods.

Summary: Shamans practise the most ancient form of medicine and psychotherapy. Bert Hellinger's method of working with family constellations shows not only differences, but also a number of obvious as well as hidden correspondences with shamanism. Transpersonal processes, - e.g., when a group member, once he agrees to take a role of an absent or dead person, makes correct statements and often uses the same words as the represented person and to some degree even feels his symptoms, without prior knowledge, - cannot (yet) be explained by scientific methods, but very well by the shamanic conception of the world. Albrecht Mahr assumes that there is a "knowing field" where one can get information. Maybe this is just a different way to describe the shamanic conception that everything that exists is interconnected?

Sometimes the same things are seen from different sides. Whether a deceased person occupies a living person, steals his soul and lures him into death, or the living person out of love follows the deceased into illness and death ­ this, in my opinion, is only a matter of point of view. Popular sayings in Europe also know both attitudes: when a father and a son die one after the other, it is said that "he has fetched him", but also that "he has gone after him". Both the psychotherapist and the shaman consider the verbal and nonverbal signals and evaluate them in the light their previous experiences. The therapist in constellation work lets himself be guided by intuition out of the "blank centre" (Bert Hellinger) or "non-knowledge" (Varga von Kibèd), the shaman tries to become a "hollow bone" (Lakota), so that he can be guided by the spirits he contacts in shamanic journeying.
Seems different, but is it really?

Zusammenfassung: Dieses Referat entspricht weitgehend SCHAMANISMUS UND FAMILIENSTELLEN , das ich 2001in Würzburg und Gmunden gehalten habe. Der Unterschied besteht im Schwerpunkt, daß ich bei den Aufstellungskongressen in Europa vor allem schamanische Sicht- und Vorgehensweisen, denSchamanen beim Symposium in Sibirien vor allem das Familienstellen vorstellen wollte.

Since 1961 at the latest, when Yuri Alekseyevich Gagarin circled our globe, we have known how small the earth is. And modern communication media bring us even closer together. And thus, the manifold traditions of healing and problem solving also approach each other more and more. I am honoured to point out to you today possible connections between ancient shamanism and young psychotherapy.

I am doing so because I feel the vocation to build bridges between psychotherapy, shamanism, and the Christian mystic and healing tradition. I am doing research in this field for personal reasons, too, as I am a Catholic theologian as well as a psychologist, but I also work with shamanic healing methods. So I had to harmonize the different theories and practices within myself.

Today I would like to compare shamanism and "systemic solutions for family constellations", a method developed about 20 years ago by the German Bert Hellinger. That's a special form of role-playing: the patient chooses out of the group representatives for the relevant persons or other elements relating to the client´s problem. The therapist tries to bring in a good order all parts of the system.

Let me give you an example first:

BIRGIT

tells me her problem: she is 20 years old, a borderliner, and has already made an attempt on suicide. "I can't find a good place in life", she says: intimate relationships broke up, she started several professional trainings and didn't finish any of them. She feels week and restless, and has got a couple of symptoms, like rashes and frequent headaches.

I invite her to a group therapy.

When she begins to set up her family, I learn the following: Birgit is the sixth of eight children of her parents. Two of them were aborted, two were born dead. Birgit was born at the end of six months of pregnancy, had already been given up, and hardly survived.

I ask Birgit to choose representatives for her parents and for the four surviving children, and to set them up in space according to her inner image. I make the representatives of her four dead sisters and brothers lie down in the middle. The representative of the mother cannot stand looking at the dead and would rather lie down with them. The representative of the father tries hard, but awkwardly and ineffectively, to help the children.

There, Birgit´s head begins to twitch like mad, and she starts screaming. I can prevent her from taking refuge in insanity, but it takes her a long time to face pain. Finally she begins to weep heartrendingly. She can also release her anger about the dire circumstances of her start into life.

Finally, upon my invitation, she gives back the terrible burden of responsibility to her parents. She honours the fate of her dead brothers and sisters, and gets their permission to stay alive, instead of following them into death by being half dead, half alive, half insane, or attempting suicide. With great relief she finally states: "Now I´ll stay."

This example shows one of the many applications and forms of constellation work.

THE PLACE OF FAMILY CONSTELLATIONS WITHIN PSYCHOTHERAPY

The vast range of psychotherapeutic techniques and theories can be classified into five major schools:

In-depth therapy with Sigmund Freud´s (my compatriot´s) psychoanalysis. According to him, the roots of diseases and disorders are mainly hidden in the unconscious. Other representatives and founders of similar methods are, e.g., C.G. Jung and Alfred Adler.

Second, behaviour therapy deals mainly with the analysis of symptoms, their trigger mechanisms and effects. Prominent representatives are, e.g., Skinner and the Russian Pavlov.

The third important line of psychotherapy, called humanistic psychology, sees the unconscious as the infinite potential of man, as an abundant reservoir of wisdom that everybody has within himself, and that can be dug up gradual-ly. Representatives of this school were namely Maslow, Rogers, Perls, etc.

In the fourth main school of psychotherapy, systemic psychotherapy, the function of a person´s disease is regarded within the system of relationships that he lives or lived in. Important representatives are, e.g., Satir, Minuchin, Jackson. Bert Hellinger´s systemic solutions for family constellations also belong to systemic therapy.

The shamanic views on healing are most concurrent with transpersonal psychology, a recently developed school, where healing takes place mainly in altered states of awareness, but usually of the client only. Early forerunners were to some extent the Austrian Rudolf Steiner, and first of all the Swiss C.G. Jung, a famous disciple of FreudÕs.

Within the more than hundred different psychotherapeutic methods Bert HellingerÕs family constellations can be classed as mainly belonging to systemic therapy.

WHO IS BERT HELLINGER?

Bert, who is now 77 years old, studied Catholic theology - like myself - and philosophy, and after that worked as a priest in South Africa for several years. Upon return to Germany, his home country, he completed several psychotherapeutic trainings: in psychoanalysis, gestalt therapy, and transactional analysis. I first heard of him, when he gave therapeutic sessions according to Janov in a neighboring city. Through systemic therapy he discovered the importance of the multi-generation aspect, especially through Hungarian psychologist Boszormenyi-Nagy. Now he calls his constellation system "phenomenological", which means that he is oriented towards phenomena without interpreting them.

Now I would like to outline Bert HellingerÕs basic ideas.

BERT HELLINGERÕS PHENOMENOLOGY OF INTIMATE RELATIONSHIP SYSTEMS

Hellinger speaks of three basic needs in relationships (not to be mistaken with the general basic needs described by Abraham Maslow): I quote from Hellinger's book "Love's hidden symmetry"

In all our various relationships, fundamental needs interact in a complex way:

1. The need to belong, that is, for BONDING. Konrad Lorenz described the phenomenon of imprinting among animals. John Bowlby and his students have described the bonding that occurs between a mother and her children. Bert Hellinger has recognized the importance of the bonding between sexual partners, which ties them together quite independently of the love they may feel for each other. However, the bonding referred to here is primarily a social bond that ties an individual to his or her group of reference.

2. The need to maintain a BALANCE of giving and taking, that is, for equilibrium. The importance of balanced giving and taking in family dynamics, as well as the importance of the hidden bonds and loyalties operating in family systems, has been described by Ivan Boszormenyi-Nagy.

3. The need for the safety of social convention and predictability, that is, for ORDER. We feel these three different needs with the urgency of drives and instinctual reactions, and they subject us to forces that challenge us and demand compliance, that coerce and control us. They limit our choices and commit us, whether we like it or not, to objectives that conflict with our personal wishes and pleasures.

When our actions endanger or damage our relationships, we feel guilt, and we feel freedom from guilt, or innocence, when our actions serve them. Thus, our feelings of guilt and innocence are primarily social phenomena that do not necessarily orient us toward higher more values. On the contrary, by binding us so firmly to the groups that are necessary for our survival, our feelings of guilt and innocence often blind us to what is good and evil. Persons who prefer to maintain their feeling of entitlement rather than to allow others to give to them freely, say, in effect, "It's better for you to feel obligated to me than for me to feel obligated to you." Many idealists hold this posture, and it's widely known as the "helper syndrome".

A little story: A Gift of Love A missionary in Africa was transferred to a new area. On the morning of his departure, he was visited by a man who had walked several hours to give him a small amount of money as a going-away gift. The value of the money was about 30 cents. It was clear to the missionary that the man was thanking him, because when the man was ill, the missionary had been concerned and had visited him several times. He understood that 30 cents was a huge sum of money for this man. He was tempted to give the money back, perhaps even to add a bit to it, but upon reflection, he accepted the money and thanked the man. Having given in love, he was obliged to take in love as well.

Our needs for belonging, the equilibrium of giving and taking, and social convention work together to maintain the social groups to which we belong, but each need strives toward its own goals with its own particular feelings of guilt and innocence, and so we experience guilt and innocence differently according to the need and the goal being served.

1. Guilt feels like exclusion and alienation when our belonging is endangered. When it is well served, we feel innocence as intimate inclusion and closeness.

2. Guilt feels like indebtedness and obligation when our giving and taking are not balanced. When they are well served, we feel innocence as entitlement and freedom.

3. Guilt feels like transgression, and as fear of consequences or punishment when we deviate from a social order. We feel innocence with respect to social order as conscientiousness and loyalty. Conscience can demand in the service of one need what it forbids in the service of another.

THE SYSTEMIC CONSCIENCE

In addition to the feelings of guilt and innocence that we consciously feel in the service of bonding, the balance of giving and taking, and social convention, there's also a hidden conscience operating in our relationships that we do not feel. It's a systemic conscience that has priority over our personal feelings of guilt and innocence and which serves other orders.

These orders are the hidden natural laws that shape and constrain the behavior of human relationship systems. They are, in part, the natural forces of biology and evolution; in part, the general dynamics of complex systems becoming manifest in our intimacy; and in part, the forces of Love's Hidden Symmetry operating within the soul. Although we are not directly aware of it, we can recognize the orders of this hidden conscience by their effect, by the suffering that results from their being violated, and by the rich and stable love they support." Unquote.

HOW DO FAMILY CONSTELLATIONS AND SHAMANISM GO TOGETHER?

I would like to explain this, starting from the following question:

How can a person sense something in another person and know something she cannot know at all?
For science, this is a mystery.

The phenomenon is well known: in gestalt therapy as well as in psychodrama, family reconstruction, parts party, family and structure constellations ­ whoever works with these methods has experienced the fact that you can rely on the essential statements of the representatives or role players (apart from very rare exceptions). It sometimes happens that the role player even uses the very same words that the therapist knows from the represented person, and that he to some extent feels his symptoms. It happens over and over again that a group member learns about an unknown because concealed brother or sister, e.g., an illegitimate child of his father, and this fact is later confirmed.

Why this works, cannot be explained scientifically. Not yet. We know verbal communication, which has been thoroughly studied. Nonverbal communication as well. But ways of communication beyond that could not be proved or explained until now. Some scientists even deny the existence of these phenomena. Not even all therapists working with family constellations are aware of the fact that these are transpersonal processes.

Where does this come from?

In the Western world we are convinced to be isolated individuals, so to speak alone in our world. In Europe this began in the Middle Ages, when many people, mostly women, who were still able to be in connection with the whole cosmos and with the otherworlds, were accused of being witches and burned at the stake. It was not by accident that this happened at the time when the first universities were founded, and when empiric science took a first upswing.

At the time of the Renaissance, beginning around 1500 AD, man was more and more seen to be most important, especially his capacity for thinking. "Cogito, ergo sum", said René Descartes, "I think, therefore I exist". The connection with the spiritual worlds was finally cut off in the second half of the 18th century, in the of so-called age of Enlightenment.

This age brought a number of advantages: the golden age of empiric studies, an enormous specialization of sciences, and, as a consequence, a great degree of scientific, technical, and economic development.

However, at a very great price: disregard of the world of feelings and drives, and of the spiritual and religious dimension of man, which, up to our days, in industrialized societies produced a widespread feeling of senselessness. During the last century, many people cut off their remaining ties with religion (which literally means connectedness).

Another great price to be paid was imperialistic subjugation as well as economic exploitation of peoples and cultures, and of natural resources.

Thus, western people command of very advanced technologies, and most of us live in comparatively great material wealth, but many people are lonely, and their hearts are empty.

But there is also a number of counter-movements, in science, too. I would like zu mention a few of them.

In the psychological field, C.G. Jung was the first to decribe man as being "unconsciously mixed up with other individuals", and he developed the conception of the "collective unconscious". But his highly esteemed goal was individuation.

The British biochemist Rupert Sheldrake (he, together with a theologian, even wrote a book on angels) put forward his theory of structurizing and organizing fields, which he calls "morphogenetic", in order to decribe the development and connection of living organisms.

The German Bert Hellinger speaks of the "great soul". "What I try to do in my work, is to try to harmonize people with this great force. I myself fall into line with this force, harmonize with it, and like that I work with something that only passes through me."

And the German Insa Sparrer, an other founder of constellation work, says, "In systemic structure constellations the knowledge existing between us becomes apparent. All essential thoughts flow from the source of this knowledge. We are only recipients for it."

In recent years, neuroscientists like Rizzolatti discovered so-called mirror neurons in the brain, which possibly represent a physical proof of interpersonal subjectivity, and are supposed to make empathy possible (in schizophrenics, who sometimes cannot distinguish between their own and other peopleÕs feelings, these neurons are out of order, just like in autistic people, who can hardly put themselves in the position of another person).

The origin as well as the expression of these concepts may differ, but they all start from the idea that, apart from individual people, there is something that interconnects everything. This systemic or transpersonal view is the basis of shamanic acting as well as of any constellation work: Apart from the healer and the patient, there is a third thing that connects us all.

What to natural science (still) appears as an unsolved mystery, is natural and easy to explain in the shamanic view.

"There is a dream that is dreaming us", the San, the bush people of the Kalahari say.

In the tradition of the Native American Medicine Wheel according to Swift Deer and Hyemeyohsts Storm, position no. 15 in the Eastern centre means "the soul of all people", where everything is recorded what ever has been thought and done in the world.

From the shamanic point of view, the specific form and distinction of an individual from others is not being denied, just like a finger is different from the others and even has its own name: index finger, middle finger, ring finger... But our Western world has lost the sight of the fact that

EVERYTHING IS PART OF A WHOLE:

When one finger is injured, the other finger also feels it, for there are connections: skin, tissues, bloodvessels and nerves ÉIf I see myself as part of ONE body, this not onely gives me power through the experience of connectedness, but I can also make use of this connection and sense what is going on in another part of this ONE body. So I needn´t box anybody´s ears, I could just as well give myself a box on the ears; and when I treat somebody with love, then I treat myself.

If you believe this connection to exist, then it is natural that a person can make correct statements about another person, even if he is already dead. From a shamanic point of view, this connectedness comprises not only all people, but also everything that exists: animals, plants, matter, the whole cosmos, everything that has existed and will exist, from the beginning to the end of time. "I am old, I am young, I know what was told", a celtic [keltik] song says. Those who meditate may know this fascinating and overwhelming experience. From this holistic point of view, many phenomena can be understood, up to economic and societal processes.

DOES HEALING TAKE PLACE WITH THE AID OF SPIRITS, BEINGS OUTSIDE OF ME OR OF PARTS OF THE PERSONALITY, THE WISDOM OF THE UNCONSCIOUS OR THE GREAT SOUL?

Interestingly enough, many shamans don´t have a problem to reconcile these seemingly diverging points of view. When, e.g., Papa Eli from Burkina Faso and Brant Secunda, who was initiated by Mexican Huichol people, share the view that the spirits are WITHIN US.

From in-depth psychology we know the concept of "internalization", according to which real people, like father, mother, or caretaker, become parts of one´s own personality, so that it is practically irrelevant, wether in therapy you are, e.g., dealing with an imagined father or with the superego. Constructivistic conceptions draw similar consequences.

This seems to be one of the reasons why individual therapy is also possible, and just as effective as family therapy, because all relevant persons, be they dead or alive, are within me. Maybe, internalization relates not only to the persons I experienced as a child, but, - unconsciously ­ to all my ancestors, just as, physically and genetically, I have got something of them within myself. In this way, our ancestors are at the same time outside of us and within us, and maybe the usual dividing line between "intrapsychic" and "interpersonal" doesn´t exist. But this also means that the shaman needn´t be angry about the psychological interpretation of processes experienced to be external, and the psychologist neednÕt be angry about "esoteric" explanations of his or her experiences with the psyche. Each of them can stick to his concept of reality and work with it very well, beause ­ this is my theory:

THE REALMS OF THE SOUL AND OF THE SPIRITS ARE ONE

From this point of view, family constellations represent not only the structure of a client´s relationships, real other persons, but ALSO the constellation of his inner parts. (By the way: the same constellation can be found inside the body too). Just as the different elements of a system constellation not only represent the members of an organisation, but often at the same time living and/or dead relatives and the client´s parts of his soul. I have supported this view for 25 years, and it was confirmed by experience.

However I think about, that makes no difference as far as the effect of the therapy is concerned. If I use the term of personality or soul (used synonymously here) in this broad sense, it is the same (in the literal sense of the word), whether the dead are present in a constellation or not. In practice, there is no difference anyway, as I already explained with examples in my article called "To be or not to be".

From this point of view, it is understandable that not only I, but also already deceased people, if they are still entangled with the living, are in need of redemption, so that peace and clarity are restored within me and/or in relationships (in religious conceptions, too, mutual influencing is regarded as a matter of course). I´m going to talk about shamanic psychopomp work later (in point 6).

CONCLUSION: From a psychological point of view, shamanic treatment can be called healing in trance with the aid of the wisdom of the unconscious. And, from a shamanic point of view, systemic solutions for family constellations can be called healing with the aid of the spirits.

My friend Carlo Zumstein, a Swiss psychologist, who also works with shamanic methods, would certainly object here, stating that the goal of psychotherapy is to build up one´s identity, to enter into relationships, and to take a good journey through life. On the other hand, the goal of shamanism is, according to Zumstein, to connect man with everything, transcending his ego.

My response is: the experience of connectedness is not an end in itself, the goal is - just as for meditative immersion in all-unity - to take a good journey through this (!) life, which in many tribal cultures is called the middle world, that is every-day reality.

The main difference between some psychotherapeutic methods and shamanic healing is that the helping elements, the resources we are connected with, are on the one hand seen as parts of the personality, on the other hand as spirit beings outside of one´s own personality.

I maintain that the same processes are concerned. I myself experience them sometimes in one way, sometimes in the other way, depending on the method I am working with and on the client I am dealing with, whose "language" I assume. Although both theoretical explanations and rituals and the images involved are very different, I experience them as

THE SAME CONTENTS IN DIFFERENT LANGUAGES.

IÕll give you an example: In my opinion, shamanic soul retrieval corresponds with gestalt reintegration of disconnected parts of the personality. The shaman journeys to the realm of the souls, maybe negotiates with the possessing forces there, or asks the piece of soul that maybe was lost because of a shock, wether it wishes to return, and then brings it back; whereas in gestalt therapy the client imagines the disconnected, usually unloved or unknown part of his personality as sitting opposite to himself, and talks to it until he is able to integrate it.

Or, in psychoanalysis, the client experiences the trauma once again, whereby tied-up energies are set free and become available again.

Whether a dead person possesses a living person, steals his soul and lures him into death, or whether the living person out of love follows him into disease or death, in my opinion, is only a question of point of view. In family constellations according to Hellinger, (conscious or unconschious) love for an excluded, devalued ancestor can be expressed in a more productive way: instead of continuing to live an unhappy life out of love for the disregarded ancestor, his fate is acknowledged and life is taken in abundance out of love for him and to his honour.

In Autogenic training, the journey to the spiritual leader/theacher is part of the advanced form of this method.

The stone oracle corresponds with the projective methods in psychology. In shamanism, experiences are seen as feedback, of a stone, e.g., whereas in projective tests they are seen as projections of the client, of which he becomes aware looking at the stone.

In guided affective imagery, or in dream work of various kinds, the images showing up are seen as an expression of the momentary condition of the soul, which give clues for the healing process. Shamans through their experiences during journeys as well as in dreams, also receive information in concrete terms about the diagnosis and the suitable healing method for the patient.

When I learned about shamanic healing methods and conceptions, I was fascinated by the fact that I already knew most of the techniques from psychotherapy, and had practiced them for years, without knowing about their shamanic origin. The fact that Western psychotherapy (like Christianity) contains a variety of shamanic elements, can be explained in the following way: first, many things have been discovered anew, because they belong to human constitution; on the other hand, several founders of psychotherapeutic schools, like Perls, Jung, etc., didn´t only read about other cultures, but were also influenced by personal contacts.

How can we unite both points of views into a single conception of the world?

CONCEPTION OF THE WORLD

In my essay "Are shamanism, Christian mysticism, and Western psychotherapy compatible?" I already stated that, between the material world (which in the West is usually seen as the only one existing) and the Unnameable (which in our culture is usually called by the word "God"), there can be assumed to exist an intermediary world: the realm of the soul (or of the spirits), to which we belong and part of which we are, even in the time of our materialized existence on the earth.

The term "the unconscious" in my opinion is particularly well suited for this sphere of the soul, because it doesn´t say anything about itself, but expresses only that its contents and processes are not conscious ­ but they can be brought to the light of consciousness by means of shamanic or constellation work, as well as with other techniques.

So you could imagine concentric circles ­ worlds in worlds in worlds ­ where each inner circle is part of the outer one and is shaped by it:

In the innermost of the concentric circles there is matter, the physical world, everyday reality with space and time; the world of the conscious, of oneÕs own will, and of thinking; the subject of our natural sciences; in many tribal cultures called "middle world", surrounded above and below by the otherworld.

Surrounding it, the otherworld; the realm of spirits, those beings between God and man that, e.g., in the Bible are called forces and powers, angels and demons, and in some cultures are called gods; the realm of the dead and of the ancestors; in psychological language: the realm of the soul and of the unconscious; non-ordinary reality; also called dream-time; in some tribal cultures it is divided into the "upper world", where often wise spirit beings or teachers can be experienced, and into the "lower world", where often "power animals" can be met.

The reality that in monotheistic religions usually is called "God" would exist in the unlimited space surrounding the circles, penetrating and including everything else. By definition it cannot be defined (which means limited), otherwise it wouldn´t be the reality we are talking of. That´s presumably why shamans, although they revere it, seldom heal in the name of this reality. In reliable terms it can only be said what it is not, as "negative theology" says. All rhetoric can only be an approach, an attempt to put something incomprehensible into words: the Most High, the Great Spirit, the Creator, the One, the coinciding of opposites, the Unnameable, all-embracing love, the foundation of existence, Wakan Tanka É

Interestingly enough, anthropologists also arrive at this division into three parts, equating the realm of the soul with that of the spirits. Holger Kalweit, e.g., calls them body, plasmapsyche, and pure mind (in Scharfetter/Rätsch, pp. 170ff).

But here I´ve got to modify: this point of view is, like all the others, only an attempt to explain and to understand the world. Explanations give us more confidence, they are, however, - like space and time ­ just helpful constructions. The above-mentioned model of the different worlds, e.g., makes us easily overlook the fact that these worlds in reality are ONE.

In most tribal cultures, it is also experienced as ONE world, held together and connected by the axis of the world, or by the world tree that grows through all the worlds. In psychological terms, God as well as the world of the spirits could be called personifications of parts of the personality, or projections according to Sigmund Freud. The German Graf Dürckheim calls them "reflections of the inner experience". Not in a devaluing sense, since man, experiencing transcendence, is at one with everything existing, and with the essence of all beingness, and only what exists "inside" can be projected "outwards". Whether I experience my existence extending to and comprising everything, or dissolving, no longer existing and merging in the ALL-ONE: in any case, in deep meditation we can experience that these and all other limitations have been lifted, an experience, however, that in our digital language is very difficult to describe.

How should we know that our inner eyes can see less clearly than our outer eyes, if both "onlyÓ construct things? "Look, there is a tree over there!" And the constructivist Heinz von Foerster replies, "How do you know that?"

CORRESPONDENCES and DIFFERENCES in detail

The outer form of shamanic healing vs. family constellations is rather different. But does this apply to the essence of the two processes as well? Let us discuss a few points:

1. The systemic method deals with living as well as dead persons. In a very similar way, even in the proceeding, the "ritual of the shields" is a possibility to work with the Medicine Wheel, a native American method. The shamanic view takes into consideration not only people, but also other elements, just as in structure constellations and similar methods a "depressive" house can be represented. Thus, in a shamanic healing work, a medicinal plant may be asked, "What can you do for me?, but also, "What can I do for you?" They are indeed all relatives of us.

As Galsan Cheenag, a Tuvan from Mongolia, puts it: "The spirits of my ancestors are all around me, it´s the wind, it´s the sunbeam, it´s the earth, itÕs the stones, the trees, the people, the animals, all that surrounds me is part of the spirits of my ancestorsÉActually, the best known healing method here is touching Mother Earth, touching Brother Tree, touching our friends the stones, touching Sister Water. When I sit or lie on the ground, I feel a stream passing through myself, and I believe this to be the powers of the spirits." (quot. from Scharfetter/Rätsch, pp. 210f)

2. The shaman as well as the practitioner of systemic solutions falls back on hidden knowledge and sees himself, his clients or representatives as part of a "kwowing field" (Albrecht Mahr). Access can, according to Hellinger, be reached by means of concentration, and in the shamanic traditions by means of trance, where a person lets himself temporarily be possessed by good powers, and acts as their earthly instrument (in addition, many and diverse forms of divination, etc., are also part of the shamanic techniques of problem solving). In a similar way, the client is also led by the spirits (in the shamanic language) or by the the clan transcending great soul ("die große Seele" in Bert Hellinger´s term), when he selects representatives and sets them up. This is a matter not of thinking, but of sensing, and can even be done with closed eyes.

Here I would like to state that, in my opinion, we can learn a lot from indigenous peoples (one of the most important things is that they remind us of our own ancient capacities), but they can also learn from us: isn´t it remarkably quick and easy: a group member is asked to take over a role, and from the very moment of his consent, his statements must be taken seriously as statements of the represented person (even if they are given casually and for fun): no drumming or rattling, no complicated trance technique, no guided meditation, not even Autogenic Training or Jacobson´s progressive relaxation are necessary. In my opinion, thousands of years old traditional forms of trance induction, like drinking horrible juices that give you a thick head for days, or inflicting pain, etc., could maybe be replaced by simpler ways of letting go of oneÕs thinking and of becoming more susceptible to the spirits messages.

On the other hand, systemic solutions and trance methods could be applied in many more ways than we do in the western world. In indigenous cultures, the shaman also often finds good pastures and the right place for the winter camp, he contacts the animal that will give his life for the survival of the clan, he senses which plant will grow especially well in which soil, he is also responsible that the family clan stick together. We, too, could use these methods in order to solve economic problems, to find technical solutions, to further the sense of belonging together within societies or among peoples (in our "Alpha Consulting" company in Vienna, we advise organizations and companies with the aid of these ancient techniques).

3. Both methods make hidden fields of power perceptible and put them in order by means of rituals. In constellation work usually a disorder of human relationships is diagnosed, whereas in shamanic healing (see above) a lack of harmony with nature is also perceived as cause of problems/ diseases/ disorders. Hoimar von DitfurthÕs overall critique of the philippine healers ­ that they were charlatans since the extracted tissues turned out to be chicken livers ­ shows that he did not understand an essential aspect of shamanic healing: that it is a matter of show, which means to make invisible processes perceptible (in the same way, priests could be called swindlers as they claim bread to be the body of Christ).

4) The fact that a role player can make true statements about a represented person, would in shamanic thinking be seen as messages from the spirits, as temporary possession ­ by way of activating the connecting channels to the living or dead person concerned. The representative, just like the shaman, volunteers his services for a human soul. A more complex explanation is presented by the soul concept of the Tuvan people of Siberia. There it is believed that every human being has got several souls (this can be compared with the concept of man having several bodies, a view held in a number of spiritual methods), souls nearer to the body and souls more distant, which can, e.g., go somewhere else while the shaman is asleep or working. In this way, one of the souls of the represented person could temporarily join forces with the soul of his representative during constellation work.

From a shamanic point of view, not only people can be charged with a certain energy, but also anything else, like for example crystals, the drum, etc. (Christians know this shamanic technique of transubstantiation, when bread and wine are charged and thus become the body and the blood of Christ). Something similar happens when, in systemic work, people are represented by a chair, a doll, or another object, or by wooden pieces on the so-called family-board.

The question why trustworthy statements about other persons or things can be made, could be answered in the following way: If every human being contains all his ancestors, even everything (as stated above) within himself, then everything and everybody can, so to speak, be activated within himself and personified by him (so this fact it is sometimes described by professional actors too).

From experience I can say that the person setting up a constellation frequently chooses a representative who knows the problem concerned in a similar form in his own life. And he or she, by taking the role, obtains increased self-knowledge, and sometimes can even make a step in the direction of his own healing. When, e.g., a group member suddenly is no longer chosen for the role of a person oriented towards the dead, this for me proves that this representative herself has undergone a healing transformation and that this has already been observed instinctively by the group members.

How can we be sure that a role player does not represent himself? You can sense it, if somebody is mainly busy with thinking and explaining instead of sensing and letting himself be led by inner impulses or the present spirits.

The information given by the actor always contains a personal tint, exactly as a melody can be played on different instruments; e.g., it sounds different on a piano compared to a flute, but it is still easily recognizable. In the same way, the message from the otherworld is expressed by the role player (as by the shaman) in his own way, and often with images from his own experience, but still it remains a message of others. The actor has to take distance at the end of the session and to go back into his/her own soul.

Years ago I experimented with family reconstructions: at different times, the same family system was represented in a nearly identical way by completely different role players, and, to my great surprise, in several instances the same sentences were used as in the earlier reconstruction. In a reconstruction session, a group member wanted to play a trick on us, saying just the opposite of what he felt. It then turned out that the person represented by him had also done this, a fact that was known to the client.

In my experience, an absent person is already present in the very moment his name is pronounced, and even more so, when he is intensively thought of, or when he is represented by another person, a mask, or some other object.

Besides verbal and nonverbal communication, there must be more ways of information between everything that exists, and I think that physical prove of this will be given in later years or centuries. Interesting case studies and first empiric studies on this issue were presented by Larry Dossey.

In either method, it sometimes is not clear what time the information from the otherworld is valid for. For example, sexual abuse made out in constellation work need not necessarily have taken place in the generation concerned. In my opinion, the fact and especially the effect on the attending client appears evident, since in my experience the essential feelings are always right, although details of events may be incorrect.

Let us not overlook the fact that the main thing is not to achieve knowledge, but to set in motion or support a healing process. For example, I (unlike some colleagues) am usually not told at what age or why a piece of soul was disconnected. Maybe I am too curious, or I would otherwise become too arrogant. In any case, I often got the answer, "You needn´t know that". Therefore I don´t ask any more, but if it is essential for the client, I am shown the answer anyway.

If you don´t trust in the messages of the spirits, then they may not tell you anything for a while. I know this kind of experience from the advanced form of Autogenic Training.

5. Many variables of the therapist´s proceeding are the same in both traditions:

- First interview/questioning are frequent, but not a prerequisite ("coveredÓ work is also possible, and there can be an excess of information, where words and thinking make sensing and hearing more difficult).

- An explanatory talk and instructions after the session are not necessary in either method, but are often practised.

- Observation of verbal and nonverbal manifestations. In shamanic work, long distance healing is also possible. But we know long-range effects of therapeutic work, too: If somebody, after intensively processing his issue, upon return to his familiar surroundings experiences them differently. This can be seen as a consequence of the change of his inner images, as a self-fulfilling prophecy, but often there is also some "objective" proof of this change. E.g., when a father after many years tells his daughter in a letter that he is very sorry for all harm he has done her, a letter that was proved to have been written after the daughter´s session, without prior personal or telephone contact with her.

- The connection with the resources is provided by means of "concentrationÓ, "not knowing" (Varga von Kibéd), "the blank centre" (Hellinger) or "the hollow bone" (Lakota). - Both are guided by their intuition or the spirits respectively - Both alternate between active intervention and letting things develop.

6. When we honour the dead, they look friendly upon us, we are connected and blessed. To honour the ancestors is a matter of course in any tribal society, where (see above) not only human, but also animal, vegetable and inorganic ancestors are revered. In spite of the connection ("you have a place in my heart"), it is made sure that the dead can really be dead and need no longer fix their attention on the living, so that the living can turn towards the abundance of life and can really "take" it ­ in constellation work this is achieved through loving respect for the ancestors, disentanglement, and giving back the burdens: " I´ll live for a while, and then I´ll come, too."

For the shaman, "psychopomp work" is an essential task: he must conduct the souls of the deceased and make sure that they safely arrive in the otherworlds, e.g. by ritually attaching the soul of a deceased person onto a goat and driving it into the wilderness (Nepal). When the souls of the deceased get stuck in this world, they are not redeemed and irritate the living.

In many tribal societies, a serious illness or a near-death experience are thought to be characteristic for a shaman´s vocation, because in this way the future shaman already knows the way how to journey between the worlds of the living and the dead; this capacity is a prerequisite for conducting deceased people to the other world, who, e.g., due to sudden death in an accident donÕt know they are already dead. Usually, the shaman makes sure they understand this and hands them over to their ancestors or to a higher force.

7. Sometimes, the same things are seen from different sides. Whether, e.g., a dead person possesses a living person, steals his soul and lures him into death, or the living person out of love follows him into illness or death ­ this, in my opinion, is only a matter of point of view. Popular tradition also knows this: if, e.g., a father and a son die one after the other, it is stated, that "he has fetched him", but also that "he has followed him". Traditionally, the shaman will rather ask the dead and persuade him to let the living person free, which also frees the dead, who often needs healing himself: usually he must be helped, sometimes forced, to fit in with the order of nature. Just like in family constellations, it sometimes happens that an ancester first has to confess his guilt and accept responsibility for it, or that he just needs to be seen by his offspring and to get respect in oder to be able to retire to the realm of the spirits.

We know similar issues from therapeutic reconstruction of the reality of the ancestors wishes: if, e.g., my grandparents receive the abundance of affection and appreciation from their parents, then they can let the abundance of their happiness overflow onto my parents, and the stream of happiness then flows onto me. In this case, the ancestors are healed, too, so that I can live freely. The therapist mainly works with the living person, in order to achieve disentanglement, as for example, "I´ll leave guilt and its consequences with you". But in difficult cases the representative of the dead must also be obliged to look into the descendantÕs eyes and to tell him whether he really wants to pass his unhappiness onto him.

8. In medicine as well as in psychotherapy and the shamanic concept, a person´s problem consists either in having too much of something (e.g. stress, virus, or other people´s burdens) or in lacking something (e.g. vitamins, disconnected pieces of his soul, etc.).

Healing also happens in a similar way: the missing thing is searched for and integrated: in the shamanic tradition, a power animal, e.g., or the piece of soul that for safety´s sake has withdrawn from a traumatic situation; and, in constellation work, forgiveness, e.g., or resources that a person gets from a newly discovered and honoured family member that up to then had been excluded.

Just like in the gestalt therapy concept of the "open gestalt", the point is the reintegration of disconnected pieces of soul. The shaman, guided by his spirit helpers, journeys into the land of the stolen or lost souls or power animals, invites them to come back (out of fear they often don´t want this) and breathes them into the clientÕs body (or the field, house, tool, etc.) in a ritual way.

In each method, the phenomenon of initial aggravation is well known ­ a fact that in the shamanic tradition can be explained in the following way: after the retrieval of the soul, feelings stemming from the traumatic situation ­ for instance from sexual abuse ­ awaken in the client, the very feelings that caused the disconnection of the soul (see Ingerman, p. 154).

In shamanic healing, the disturbing excess is often seen as some matter in the body that doesnÕt belong there, e.g. as a nail or as some poison, which is, e.g., sucked out in the healing session and then discharged into water or soil. In constellation work, the heavy burden is given back in order to be free again.

9. IÕve even found correspondances in several approaches: In some shamanic traditions, "word doctoring" is applied, that is healing through words: The shaman enters into a state of trance and asks his helpers, e.g., to tell him healing words for his client, or a healing song (or maybe a healing dance). This he then tells the client, or he sings it, makes the client repeat it und thus anchors (or embodies) it. It can be found that certain words are always used for healing certain problems.

This reminds us of Bert HellingerÕs "words of powerÓ. In fact, in the times of the celts (who are our ancestors) the training of the bards (who were poets and singers), and of the shamans and the harp players was nearly identical.

10. Most shamanic societies have the concept of "acknowledging the prior", just like Hellinger´s order of precedence. On the other hand, the shaman´s calling has absolute priority, e.g., Galsang Cheenag reports that a 19-year-old Tuvan demanded that her mother pay her the traditional honours and call her "mother" or "grandmother", after the spirit of her recently deceased grandmother in visions had called her to be her successor as a shaman (Scharfetter/Rätsch, pp.193ff).

11. During one of my visions, in which I was initiated, I received among other things the gift for taking over suffering ­ as a psychotherapist I had always thought this questionable because of the danger to get a "helper syndrome", although "empathy" according to Rogers has something similar in view. In fact, during two thirds of the shamanic healing sessions I give, immediately after starting trance by closing my eyes, I feel the symptoms of the patient in my body and my soul, the task being that the problem will be solved, if I can solve it (or let it be solved) within myself.

Not only the shaman, but also other people, such as, e.g., attendants of a Native American sweat lodge, can temporarily take over the suffering of the patient and after that return to themselves, just as representatives do in constellations, where the experience of the roleplayers great pain sometimes triggers change in the client.

Here, too, the actor detaches himself from his role afterwards, which is necessary for health and psychohygiene. If a good solution is found during the constellation, detachment happens automatically in most cases. If not, little rituals can be done, like taking it off, shaking it of, washing or moving. You can, like an actor after performing, bow to the audience´s applause, then mime getting changed and taking your make-up off in the cloakroom, until you definitely recognize yourself again in the mirror. Or you bow deeply in front of the represented person and ask him to leave now. In order to completely return into this world after a shamanic healing session, it is helpful for me to regard attentively something natural, like a tree, a meadow, or the veining of wood. Constellation work I usually end with music.

12. I see one essential difference in the fact that in several tribal cultures black magic is practised as well, not only against enemies, but sometimes even against their own kind, like the bush people in the Kalahari cast those out who steal from group members ­ an attitude that may be understood if you think of the poor food supply there (Eibl-Eibesfeldt, pp. 42ff). In family constellations, too, a person can have forfeited his belonging to the family, in which case the relative "must let him goÓ. But recently, in dealing with perpetrators of severe crimes, the rarely practiced biblical saying seems to gain more acceptance: "Love your enemies: do good to them that hate you: and pray for them that persecute and calumniate youÓ (Matthew 5,44).

According to the conception described above, these perpetrators, too, are parts of us that also need peace and therefore must be transformed, and thus, we, too, can find peace. And, incredibly, perpetrators and victims can peacefully come together in death, a most touching experience during constellation work.

13. Success cannot be guaranteed in either method. Sometimes a solution can be found, sometimes not. Psychotherapists using constellation work often warn against trying to reach a solution under any circumstances. In shamanic work, you may act as a healer only if you are entrusted and allowed to do so by your spirit helpers.

Both methods are aware of the fact that a client may not be able to take the necessary step at the given moment (or this may not be obvious), or that after the session he may break off a step already taken towards healing, e.g., if the new experience is so much opposed to his former point of view that he cannot accept it. It is not easy, if someone, who all his life together with his mother has acted against his "badÓ father, discovers how much his father loved him. "We rather maintain the status quo: rather stay in the status quo of an average marriage É an average vitality, than pass this bottle-neck.Ó(Frederick S. Perls, p.47). "ItÕs easier to sufferÓ, Bert Hellinger says sometimes.

At least the client has obtained a new point of view, which he has not had before, and he can now accept it or not. In my opinion, it sometimes makes sense to support the process of integration with additional sessions. In shamanic healing sessions, I sometimes get the order to tell the patient that she has to keep her disease ­ at least in the near future ­ as it is one of her tasks in this life to accept this problem and to learn to live up to it.

Bert Hellinger, who is right to warn against staring too much at results, assumes that processing can take up to two years. He sometimes says, "I entrust this to your good heart,Ó when a client canÕt keep up at the moment. In fact, the images from a shamanic session or a constellation session often stay alive for years and come to oneÕs mind over and over again. I am sure that all the good that is done to a person will somehow reach him and become effective.

14. Finally, one thing that should not be forgotten: therapists just like shamans donÕt think they are almighty, but believe to be servants of something greater, which transcends them. As a rule, the shaman, unlike the therapist, cannot simply decide to tak up this profession, unless he has been chosen to do so by the spirits.

Shamanic healing or family constellations should not be approached in an irresponsible manner, because youÕll have to deal with enormous forces. But as a messenger of the Most High, of guardian spirits, or the Great Soul, you can without risk expose yourself to the worst of situations, you are always protected.

In fact, in both methods the active therapeutic force is neither the patient nor the therapist, but a third party, however you may imagine it. Thus, Varga von Kibèd (p.155) is right, when he calls not-knowing, helplessness and confusion the three great helpers in constellation work, which warn you against taking charge and interfering without authority.

CONCLUSION

In this way, I see a lot more correspondencies than differences, in spite of the different outer form of the rituals, where often the same phenomenon is given a different name and is experienced in a different way.

Finally, I would like to tell you a story
(which was inspired by the Dutch-British colleague Van Deurzen-Smith):

Once upon a time there was a high mountain, and on top of the mountain there was a wonderful, big precious stone. Around the mountain, various clans had set up their tents in all directions, and each clan went by the name of the stone. One clan said, "We are the family of the red stoneÓ, another one, "We are those of the blue stoneÓ. A third one said, "We are the family of the stone, and it is green!Ó Whenever they met, they quarrelled about who was right and which family was the only one to bear the right name. What is the truth? Who is right?

One summer evening, they were again quarrelling fiercely, and just about to draw their daggers, when an old man raised his voice and suggested to examine the stone more closely. So young men from each clan set out, and the following evening they returned silently and thoughtfully, having gained new knowledge. "The stone is precious and very beautifulÓ, they reported, "and it is ­ white. It reflects the light that falls onto it. ThatÕs why we all see the same stone in different colours.Ó

The clans continued to call themselves by the colour the stone had shown to them for gererations, but they knew: on the other side of the mountain, people saw the stone ­ their stone ­ in completely different colours. And when they met, they all took pleasure in the beauty of the precious stone, and told each other of the wonderful colour they saw it in. Instead of quarrelling, they henceforth were united in reverence of the miracle of the Stone.

LITERATUR:

Boller, F.G./ Rizzolatti, G./ Graffman, J./ Grafman J.: Handbook of Neuropsychology, 2nd Edition : Section 1: Introduction Section 2: Attention.- 2000, Elsevier Science Ltd

Dossey , Larry: Healing Words - The Power of Prayer and the Power of Medicine.- San Francisco, 1993, Harper

Eibl-Eibesfeldt. Irenäus: Das verbindende Erbe. Expeditionen zu den Wurzeln unseres Verhaltens.- München, 1993, W.Heyne Verlag

Jacobi, Jolande: Die Psychologie von C. G. Jung. Eine Einführung in das Gesamtwerk.- Frankfurt am M., 1977, Fischer-TB.Verlag

Harner, Michael: The Way of the Shaman.- San Francisco, 1992, Harper Collins

Hellinger, Bert/ Weber, Gunthard/ Beaumont, Hunter: Love's hidden symmetry. What makes love work in relationships.- Phoenix, 1998, Zeig Tucker
(Translation and reworking of: Weber, Gunthard (Hrsg.): Zweierlei Glück. Die systemische Psychotherapie Bert Hellingers.- Heidelberg 1993, Carl Auer V.)

Ingerman, Sandra: Soul Retrieval. Mending the Fragmented Self.- San Francisco/New York, 1991, Harper Collins

Mahr, Albrecht: Wie Lebende und Tote einander heilen können. in: Arbeitsgemeinschaft Systemische Lösungen nach Bert Hellinger/: Praxis der Systemaufstellung. Beiträge, Austausch, Information,- Wiesloch, Nr.1/99 Seite 8ff

Perls, Frederick S.: Gestalt Therapy Verbatim.- Lafayette, 1969, Real People Press

Scharfetter, Christian & Rätsch, Christian (Hrsg.): Religion - Mystik - Schamanismus. Welten des Bewußtseins. Band 9.- Berlin, 1998, VMB - Verlag für Wissenschaft und Bildung

Sheldrake, Rupert: The Presence of the Past.- 1988

Sparrer, Insa/ Varga von Kibèd, Matthias: Ganz im Gegenteil. Tetralemmaarbeit und andere Grundformen Systemischer Strukturaufstellungen - für Querdenker und solche, die es werden wollen.- Heidelberg, 20002, Carl-Auer Verlag

Von Foerster, Heinz: Wahrheit ist die Erfindung eines Lügners. Gespräche für Skeptiker.- Heidelberg, 2001, Carl-Auer Verlag

Van Alpen, Jan/ Ethnographic Museum Antwerp (editor): Spellboundby the Shaman, Shamanism in Tuva. - Antwerpen, 1997

Van Kampenhout, Daan: Images of the Soul. The Workings of the Soul in Shamanic Rituals and Family Constellations.- Heidelberg, 2001, Carl-Auer Verlag

Von Ditfurth, Hoimar: Das Erbe des Neandertalers. Weltbild zwischen Wissenschaft und Glaube.- München, 1994, DTV

This was a lecture at the 2nd International Symposium on Shamanic Studies in August 2003 in Kyzyl/ Tuva/ Siberia/ Russia by August Thalhamer. I am a catholic theologian, psychologist and urban shaman and work as a psychotherapist in my free-lance practice in Linz on the Danube /Austria. For several years I have been researching into common features as well as differences between Christian, psychotherapeutic and Shamanic healing methods and their explanations.

marți, 17 martie 2009

FORMARE IN "CONSTELATII FAMILIALE CA RITUAL"


Suntem onorati de a va putea oferi o serie de seminarii de " Constelatii Familiale ca Ritual ".

Aceasta serie este destinata atat vindecarii personale a participantilor cat si formarii abilitatilor lor de a putea conduce propriile lucrari/seminarii/grupuri de Constelatii Familiale ca Ritual .

In curand va vom pune la dispozitie mai multe materiale legate de acest program. Persoanele interesate sunt rugate sa ma contacteze la e-mail aurelmocanu@yahoo.com , tel 0747 062 981 , 0722 539 123 .


Un frumos articol ce descrie in limba romana abordarea clasica a Constelatiilor Familiale asa cum a fost ea conceputa de Bert Hellinger puteti citi la adresa de web de mai jos :http://www.damaideparte.ro/index.php/constelatiile-familiale-cum-sa-regasim-armonia-dragostei-in-familie/150/ .

Abordarea pe care v-o propunem noi e una shamanica . In curand , vom reveni cu detalii suplimentare .


Multumim Elenei Pilat pentru traducerea textului de mai jos .


Constelaţiile familiale ca Ritual

Sindhu Niza Cornelia NICOLA

Puterea Invocării
“Numele conţin daruri minunate! Mai ales cele pe care ne place sa le ascundem!”
În acest seminar vom învăţa despre puterile ascunse în lucrurile obişnuite.
Să redescoperim magica lor influenţă, căreia poate am uitat să-i acordăm atenţie şi să o folosim pe calea vieţii noastre zilnice.
Nimeni nu ne mai vorbeşte astăzi despre magia din noi şi din lumea care ne înconjoară.Sântem cu toţii antrenaţi să funcţionăm cu maximă eficienţă şi să nu acordăm prea multă atenţie fiinţei noastre naturale;-dacă aceasta nu serveşte acestui scop.
Abordarea mea vizează reconectarea la propriile rădăcini şi la moştenirea noastră de drept : magia ascunsă din natura umană.
Sântem cu toţii “în familie”! Sântem fiinţe umane naturale şi avem toţi o parte invizibilă numită suflet.În zilele noastre luăm în considerare doar aspectul vizibil şi măsurabil din noi.
Din cauza acestui dezechilibru simt cu tărie că este,mai mult ca oricând, timpul să revendicăm partea invizibilă a fiinţei noastre. Acea parte pe care nu am recunoscut-o şi care a încercat mereu să ne ajute să ne realizăm totalitatea (plinătatea).
Prin natura umana spiritul sufletul etern străluceşte în lume!
Astfel vom descoperi impactul numelor noastre, al sufletelor noastre, chiar şi al celor fără trup: strămoşii noştrii!
Vom mai învăţa despre influenţa sufletelor vieţuitoarelor,cu multe picioare,aripi,tîrîtoare, şi a imenselor puteri ajutătoare din lumea invizibilă. Le vom face vizibile,tangibile şi ne vom conecta la aceste puteri tămăduitoare folosind drept instrumente constelaţiile familiale şi ritualul.
Aliniindu-ne din nou cu ele ne vom găsi un loc plin de mulţumire şi recunoştinţă în vieţile noastre.
Numele meu este Niza Cornelia Nicola.Unii oameni imi spun “Sindhu”,prescurtarea de la Premsindhu,numele meu spiritual ce mi-a fost dat în urmă cu 25 de ani de către misticul indian Osho. Înseamnă “Ocean de iubire.Un deget ce indică spre luna creşterii mele spirituale”.
În plenitudinea de nume cu care sânt binecuvântată multe daruri sânt oglindite .
Mi-am început viaţa în München, in anul 1955, copila unui tată român şi a unei mame francezo-germane,ambii refugiaţi din România.Încă de la început am trăit în două lumi, cea de acasă românească şi cea de afară germano-bavareză.
Astfel am descoperit că o persoană trăieşte în mai mult de o singură lume.Această experienţă m-a ajutat să-mi lărgesc orizontul şi să explorez varietatea de lumi existente simultan în aşa-numita noastră “realitate”.
Căutarea mea a început în tărâmurile artei.Am studiat sculptura cu Eduardo Paulozzi, la Academia de Arte din München.
Apoi, timp de douăzeci de ani,am studiat spiritualitatea alături de Osho Shree Rajneesh.
Spre mare mea uimire viaţa m-a îndreptat spre a lucra cu oamenii.Am studiat NLP şi hipnoză Eriksoniană alături de R Elisabeth Michaels în Italia.
După mulţi ani de practică în consiliere, in Freiburg, l-am cunoscut pe Bert Hellinger alături de care am studiat Constelaţiile Familiale.Intâmplarea a făcut să-l avem oaspete în casa noastră pe Daan van Kampenhout şi am aflat astfel despre munca lui.Imediat am simţit că sânt “acasă”.Se potrivea perfect cu ceea ce descoperisem în propria evoluţie şi m-a inspirat să merg mai departe.
De trei ani susţin un training în care oamenii învaţă să se întărească in propriile vieţi,să devină centrul(focus-ul) propriilor lumi vizibile şi mai ales invizibile şi să folosească înţelepciunea constelaţiilor familiale în viaţa de zi cu zi.

Interviu cu Daan Van Kampenhout


articol tradus si postat cu acordul lui Daan Van Kampenhaut ( website http://www.daanvankampenhout.com/index.htm ).
Multumim psih.Laura Butiuc pentru traducere .
Minunata carte " Imaginile Sufletului " a lui Daan Van Kampenhout a aparut de curand in romaneste la Editura Elena Francisc Publishing ( http://www.efpublishing.ro/ )



INTERVIU CU DAAN VAN KAMPENHOUT
Partea I ( continuarea, in curand )

În culise
Recent în 2007, Sylvia Postma (the Netherlands ) m-a întrebat dacă îmi poate lua un interviu. Terminase un program de pregătire la Institutul Phoenix şi pentru prezentarea sa finală avea nevoie să intevieveze două persoane ce au inspirat-o. A dorit ca eu să fiu unul dintre aceia doi. Am acceptat şi ne-am întâlnit în Ianuarie 2007. Am întrebat-o pe Sylvia dacă aş putea avea transcriptul interviului. Părea o bună oportunitate de a explica câte ceva legat de modul în care îmi conduc grupurile şi cum fac legăturile între participanţi. Sylvia mi-a trimis textul brut, neprelucrat – am şters unele părţi, am adăugat câteva lucruri, am lăsat unele lucruri aşa cum erau şi am rescris altele … Bucuraţi-vă de rezultat!

Sylvia: Adesea aveţi optzeci sau o sută de participanţi în grupurile dumneavoastră. Cum gestionaţi activitatea în astfel de grupuri mari?

Daan: Nu am început cu grupuri atât de mari şi cu acest gen de desfăşurare intensă a activităţii pe care o vezi acum! Când am început să îndrum primele mele constelaţii, aveam deja cincisprezece ani de experienţă ca profesor şi conducător de grup. În anii 80 – 90 am început cu mici grupuri şamanice, câţiva ani mai târziu acestora le-au urmat anii de pregătire în care grupurile erau deja mai mari. Când am început să dezvolt Ritualul Sistemic, grupurile au început să crească încet, iar acest lucru a continuat până azi. Este un pic asemănător fitness-ului: devii mai puternic şi înveţi în mod gradual să ridici greutăţi mai mari. Faptul că am început ca profesor, a avut o mulţime de avantaje, mai ales în ceea ce priveşte partea didactică a activităţii. De exemplu, pentru mulţi oameni funcţionează aşa: înainte de a-şi putea deschide inimile ei trebuie să înţeleagă ce urmează să se întâmple în cadrul grupului. Gândirea lor logică trebuie să fie în acord cu procesul ce va urma. Este motivul pentru care mereu explic cu mare grijă specificul activităţii ce urmează să se desfăşoare, iar aceasta relaxează imediat grupul.

Sylvia: Cum realizaţi profunzimea în cadrul activităţii?

Daan: Pe măsură ce am învăţat să facilitez activitatea constelaţiilor, probabil am învăţat cele mai multe atitudini în multele roluri, ca reprezentant. În cadrul fiecărui rol mi-am putut observa propriile răspunsuri: m-au determinat să mă deschid sau să mă închid intervenţiile şi afirmaţiile oferite de liderul grupului? De asemenea, am fost atent la răspunsurile celorlalţi din cadrul grupului la ce le-a zis şi a făcut facilitatorul. Liderul unei constelaţii acţionează într-un teritoriu ce a fost format de toate persoanele prezente în cameră. Când totul este bine, el / ea funcţioneză ca un fel de termometru şi, de a semenea, este un purtător de cuvânt al acestui teritoriu. Răspunsurile lui / ei devin cunoscute teritoriului. Experienţa concretă pe care liderul de grup o are este personală, dar când el / ea înţelege că această experienţă personală a fost de fapt creată de acel teritoriu mai larg, experienţele senzoriale îl vor informa despre o mulţime de lucruri ce se petrec în jurul lui / ei. Facilitatorul poate ajuta cu adevărat teritoriu doar când este dispus să se abandoneze acestuia, să se contopească cu el.

Sylvia: Ce este acest “ceva încăpător”?

Daan: Cred că niciodată nu vom fi capabili să înţelegem din plin aceasta cu minţile noastre, dar putem trăi ca experienţă ceva din el. Este un paradox: dacă doresc să mă conectez în mod conştient la mediul din jurul meu nu-mi voi îndrepta atenţia către ceea ce se întâmplă în afara mea ci mă voi orienta către interiorul meu. Ce găsesc acolo? Spaţiul meu interior. Percepţia acestui spaţiu interior creşte lent din ce în ce mai precis şi mai clar cu ajutorul meditaţiei, rugăciunii şi a cântecului. Am descoperit că acest spaţiu interior nu se limitează la graniţele corpului meu fizic. Mergând din ce în ce mai în intrior, am intrat în contact cu zone în care graniţele dintre mine şi ceea ce este în jurul meu nu sunt atât de clare. La un moment dat aceste hotare chiar se dizolvă iar separarea dintre mine şi ceilalţi dispare. Îmi conduc grupurile din acest spaţiu interior, iar aceasta este o experienţă foarte concretă şi kinestezică. Vor fi multe momene scurte de tăcere când lucrez. Pot bate toba pentru câteva minute – ceea ce pentru mine este o cale de a-mi găsi liniştea şi mă ajută să mă întorc către interior. Menţionez numele celui cu care voi lucra, apoi permit un moment de tăcere, aşteptând un pic… De fiecare dată îmi direcţionez atenţia înapoi către spaţiul meu interior şi invit întregul grup în acest spaţiu, să fie o parte din el. Spaţiul meu interior acoperă parţial teritoriul grupului, şi primesc cu bucurie întregul grup pentru ca acesta să devină o parte a spaţiului meu interior. Corpul meu energetic se extinde cât grupul, chiar mai mult. Cel puţin acestea sunt cuvintele ce descriu cel mai bine ceea ce trăiesc ca experienţă. Mă sprijin pe realitatea fizică, dar spaţiul interior care este conţinut de acea realitate susţine întreaga sferă a grupului.

Sylvia: Aceasta nu vă afectează propria energie?

Daan: Dacă m-aş proteja în faţa participanţilor din grupurile mele, este improbabil că pot desfăşura o activitate plină de sens împreună cu ei. Deci aş avea nevoie ca energia mea să stabilească şi să menţină graniţe între ei şi mine tot timpul. Ar trebui să mă protejez de ceva ce ar fi nociv, ca şi cum persoanele din cameră ar fi contagioase. Ceea ce fac este, de fapt, exact opusul: Mă deschid către ei, îi primesc cu bucurie şi mă relaxez. Când fac asta, nu sunt în căutare de informaţii, nu încerc să captez ceva de la ei în mod fizic, nu interferez sau penetrez spaţiul lor. Nu am nevoie să ştiu nimic şi mă relaxez. Nu am nevoie să schimb pe nimeni. Doar creez spaţiu în interiorul meu pentru prezenţa lor.
Când faci asta, ca ficilitator, trebuie să-ţi fi făcut temele referitor la propria umbră materială. Desigur, este adevărat că o grămadă de lucruri s-au întâmplat în familiile participanţilor: excluderi, trădări, violuri, expulzări, crime. Dar, sunt aceste lucruri rele pentru mine? Trebuie să mă protejez de ele? De ce anume ar trebui să mă protejez? Bănui că sentimentele de frică ale facilitatorilor şi nevoia de a se proteja împotriva anumitor partcipanţi au fost create de cele mai multe ori de propria durere şi de zonele oarbe. Iar când încerci să eviţi propria frică sau umbră, te poţi doar închide în faţa persoanelor care activează aceste răspunsuri în tine. Într-un fel sau altul trebuie să găseşti o cale să-ţi faci temele! Şi trebuie să continui să faci asta, indiferent cât de multă experienţă ai sau ce vechime ai în munca de facilitator. Trebuie să găseşti o cale de a-ţi primi cu bucurie clienţii cu toată istoria ce vine din întregul lor sistem familial. Altfel, munca ta va fi mereu limitată. Participanţii vor şti şi vor simţi imediat dacă sunt bine primiţi cu adevărat de către liderul grupului sau nu . Când un grup trăieşte experienţa unei acceptări adevărate, grupul se va relaxa. Tensiunea din sfera grupului va dispărea deoarece persoanele sunt deschise. Şi când un grup este relaxat cu adevărat şi deschis, nu mai contează cu adevărat foarte mult pentru liderul grupului cât de mare este grupul. Oricum am nevoie de spaţiu şi de linişte după ce termin activitatea. Întors acasă, după un grup de lucru, nu mă apuc să dau telefoane câteva zile. Îmi voi direcţiona atenţia din nou către spaţiul meu interior, dar de această dată, când sunt doar cu mine şi nu mai este nimeni în jurul meu, sinele meu personal va apărea în acel spaţiu. Voi citi o carte bună, voi privi un episod din Startrek pe DVD, voi merge la restaurant să iau micul dejun,citesc un ziar, voi transpira şi mă voi detoxifia în saună… În acest fel ma întorc la mine însămi.

Sylvia: Cum puteţi şti dacă lucraţi cu teritoriul extins, dacă încă sunteţi în contact cu clientul individual sau sistemul său familial?

Daan: Nu este intenţia mea reală să lucrez numai cu un anumit client. Opusul este adevărat! Aşa cum spune prientena şi colega mea Francesca Mason Boring: clientul este grupul. Grupul în sine este clientul. Am lucrat în multe ţări şi culturi, dar nu pretutindeni, oamenii se centrează aşa mult pe sfera personală precum o fac cei mai mulţi din lumea vestică. În multe locuri, în toate tipurile de grupuri, “noi” este mult mai important decât “eu”. Într-un asemenea mediu un client nu poate vorbi niciodată deschis despre problemele din familia sa. Nu poţi împărtăşi unui grup ce a mers rău în vieţile strămoşilor, deoarece îţi va fi ruşine pentru ei şi vei face grupul să se simtă incomfortabil. Într-o asemenea situaţie, ca facilitator trebuie să găseşti cu adevărat alte căi mult mai indirecte de a lucra cu istoriile de familie! Trebuie să înveţi să gândeşti şi să acţionezi pornind mai mult de la “noi”, decât de la “eu”.
Adesea rog participanţii să-mi scrie o scrisoare cu o săptămână înainte de începerea grupului, iar organizatorul grupului le transmite tipul informaţiilor de care am nevoie şi cum să răspundă. Ei ştiu că voi citi totul, şi că voi stărui asupra fiecărei scrisori. În acest mod, creez un spaţiu pentru toate acele persoane şi informaţii dureroase. Apoi, când lucrăm, adesea mă centrez pe structura arhaică a poveştii clientului şi exclud detaliile specifice. Multe istorii de familie sunt variaţii a unui număr de teme şi structuri de bază, iar când te centrezi pe acea structură esenţială, toţi vor recunoaşte semnificaţia situaţiei. Imaginează-ţi un client care ar dori să realizeze o constelaţie pentru că bunica sa a pierdut cinci copii. Aş putea cere detalii, şi apoi aş putea auzi că unul dintre copii a murit din cauza unei boli, doi dintre ei s-au născut prematur, un copil a dispărut pur şi simplu iar al cincilea copil a murit înfometat. Ce faci cu aceste fapte? Un copil a dispărut, deci poate că această persoană nici măcar nu a murit! Un copil a murit înfometat. A fost cineva vinovat de neglijenţă? Ce s-a întâmplat cu exactitate? Înainte de a afla, creezi o ierarhie ciudată în care un copil mort primeşte mai multă importanţă decât altul. Decesele aparţin diferitelor categorii, şi poţi fi tentat să gândeşti că una dintre ele este mult mai interesantă sau mai importantă. Dar este necesar să faci asta? Şi cum ştiu dacă interpretarea mea asupra situaţiei este chiar exactă, cum aş putea pretinde vreodată că ştiu ce s-a petrecut în sufletul femeii care a pierdut toţi acei copii? De obicei, mă conectez mai mult la stratul arhaic al poveştii. Şi când fac acest lucru, în acest caz, văd pur şi simplu o femeie care a pierdut prea mult şi care nu îşi poate menţine inima deschisă pentru cei câţiva copii care au trăit şi pentru soţul său. Dacă mă opresc la această imagine de bază, văd cum pot lucra. Pot ruga câteva persoane să reprezinte toţi copiii acestei femei, cei care au murit şi cei care au trăit şi voi adăuga un reprezentant pentru soţ. Îi voi plasa pe toţi într-un cerc larg. Voi plasa femeia care a pierdut copiii în centru. Între ea şi cercul copiilor, voi plasa un al doilea cerc format din cel puţin douăzeci de femei. Îi voi cere mamei copiilor să le spună acestor femei: “ Fiecare dintre voi este o mică parte a inimii mele. Eu însămi nu mi-am putut permite să simt ceva după moartea copiilor mei, mi-am închis inima. Dar fiecare dintre voie este o parte din inima mea, şi sunteţi capabile încă să simţiţi. Fiecare dintre voi sunteţi o parte a inimii mele care este întreagă “. Apoi, a putut lua mâinile fiecărei femei, una câte una, şi le-a cerut în mod individual: “ Vă rog, mergeţi unde aveţi nevoie să mergeţi. Aduceţi iubirea mea acolo unde doreşte ea să meargă.” Veţi vedea fiecare femeie găsindu-şi un loc în exteriorul cercului format din copii şi soţ. În final, soţul şi copiii cu toţii vor avea cel puţin o mică, dar întreagă parte din inima mamei lor sau a soţiei lângă ei, susţinându-i. Foarte probabil, una sau două dintre femei reprezentând părţi ale inimii mamei vor alege să stea lângă “proprietarul” lor, lângă femeia care a pierdut atâţea copii.
Un asemenea ritual, în simplitatea lui, se va adresa şi va atinge toate mâhnirile nerezolvate din sistem. Mulţi dintre reprezentanţi, în asemenea activităţi, trec prin procese emoţionale intense, dar după un timp lacrimile încep să curgă şi întregul sistem se simte echilibrat. Vor experimenta sentimentele de pace şi integrare. Şi fiecare membru al grupului va fi o parte din acest proces, chiar şi persoanele ce nu participă ca reprezentanţi. Toată lumea ştie cum este să-ţi închizi inima când durerea este pur şi simplu prea mare. Toată lumea ştie ce înseamnă să tânjeşti după cineva pe care l-ai pierdut. La nivel arhaic, vedem că este o poveste aproape mitică, şi noi toţi ne putem identifica cu ea. Nu caut mituri existente ca apoi să încerc să potrivesc poveştile de familie în ele, ci caut pur şi simplu structura de bază a poveştii, aspectele fundamentale ale ei. Sunetul tobei ne uneşte, rugăciunile şi melodiile ne deschid către unificare. Prin implicarea directă a persoanelor, ceva a fost atins în sistemul familial al fiecăruia. Aceasta este esenţa Ritualului Sistemic – se bazează pe “noi”, nu pe “eu”.Cu drag, Laura Butiuc

“LEGILE IUBIRII”- de Barbara Morgan




“LEGILE IUBIRII”
“Întoarcerea acasă” – workshop de constelaţii familiale

Cu Barbara Morgan ( http://http://www.ordersoflove.co.uk/ , http://www.theknowingfield.co.uk/
Articol tradus si postat cu acordul Barbarei Morgan.
Multumim Elenei Pilat pentru traducere .


Despre constelaţiile familiale
Chiar dacă teoreticienii şi cercetătorii au încercat să înţeleagă ce se întâmplă într-un astfel de workshop,nimeni nu ştie, până în prezent, cum funcţionează cu adevărat.Se pare că, în cadrul fiecărui sistem familial, există o conştiinţă care cere ca acesta să fie în ordine şi anumite legi ce acţionează în interiorul său pentru a se asigura că acest deziderat este împlinit.Aceste legi nu vizează Binele sau Răul.Principale două sânt :
►Fiecare membru are dreptul egal de a aparţine propriului sistem familial;
►În termenii timpului există o anumită ierarhie.
Când evităm (eludăm) aceste legi prin: excluderea unor membri ai familiei,lipsa doliului pentru cei care mor tineri (nejelirea morţilor),păstrarea unor secrete privind copii ilegitimi încredinţaţi spre adopţie,relaţii extraconjugale sau anterioare căsătoriei nerecunoscute,atunci consecinţele
pot fi resimţite de indivizi aparţinând generaţiilor următoare.Şi aceasta fără ca, măcar, aceste persoane să conştientizeze de ce simt în felul în care simt.Aceste sentimente se manifestă prin:depresie,adicţii,boli fizice şi mentale,dificultăţi în stabilirea şi păstrarea unor relaţii intime de durată.
Devine din ce în ce mai limpede că efectele războiului,emigraţiilor,diferenţelor culturale sânt adânci şi profunde ,necesitând adesea includerea lor într-o constelaţie.În egală măsură se pare că “a muri” este un proces în timp şi că avem nevoie ,uneori,să comunicăm cu cei morţi pentru a ne elibera, atât pe noi cât şi pe ei.
Istoricul metodei
Constelaţiile familiale au fost iniţiate de către Bert Hellinger.Fost preot romano-catolic şi misionar în comunităţile Zulu,Bert a început să studieze diferite forme de psihoterapie.Astfel,in timp ce lucra cu sistemele familiale, a descoperit că în interiorul acestora acţionează dinamici ascunse ce par a avea efecte tragice de-a lungul mai multor generaţii.Ulterior a găsit modalitatea de a lucra cu aceste dinamici, obţinând în multe cazuri rezultate benefice atât pentru persoanele implicate cât şi pentru familiile acestora.
Metoda a ajuns iniţial în Anglia prin reţeaua de terapie Gestalt.Hunter Beaumont,care a lucrat alături de Bert mulţi ani, a introdus-o în Anglia în anul 1994.Doi ani mai târziu l-a însoţit pe Bert la Londra,la invitaţia Centrului Gestalt.Apoi Hunter a venit la Londra,de două ori pe an,de-a lungul mai multor ani pentru a susţine workshop-uri şi grupuri de supervizare,astfel încât doritorii să poată extinde metoda în ţară.De atunci ea a continuat să se extindă în Anglia, încet şi sigur,astfel încât în prezent sânt oferite numeroase workshop-uri,atât în cadru familial cât şi într-unul organizat,formal.
Atent să lucreze doar cu ceea ce se află în faţa lui şi nu să iniţieze o nouă ideologie,Bert s-a opus iniţial organizării de training-uri formale În prezent însă acest lucru se schimbă,astfel că acum se organizează formări în toată lumea,Bert însuşi instituind propiul training.În ciuda acestui lucru nu există în prezent o organizaţie internaţională formală iar metoda constelaţiilor este practicată acum sub o largă varietate de nume.
Cum se lucrează (metoda)
Deşi fiecare facilitator lucrează într-un mod unic şi personal,în esenţă participanţii care doresc să-şi iniţieze propriile constelaţii sânt întrebaţi despre problema cu care se confruntă sau care ar fi dorinţa inimii lor.
Apoi facilitatorul obţine cât mai multe informaţii faptice, de exemplu : cine lipseşte?cine a murit tânăr?,posibil relaţii extraconjugale.Participantul este invitat să aleagă din grup “reprezentanţi” pentru fiecare membru al familiei lui. Uneori este ansamblată doar o parte a familiei( poate fi cea de origine sau familia actuală).
Alteori cineva poate fi rugat să interpreteze (simbolizeze) o boală sau o ţară.Reprezentanţii sânt apoi aşezaţi de către participant, în mod intuitiv ,în mijlocul încăperii.Treptat reprezentanţii încep să intre în pielea personajelor pe care le întruchipează,resimţind în propriile corpuri senzaţiile sentimentele, stările acelor oameni.Facilitatorul observă atent cum au fost aşezaţi “actorii” dar şi stările,atitudinile sentimentele exprimate de aceştia.Uneori le modifică poziţia sau introduce alţi reprezentanţi.
Prima etapă vizează posibilitatea dezvăluirii dinamicilor ascunse din familie.Uneori acest lucru nu este posibil şi atunci constelaţia trebuie oprită.Acest lucru se întâmplă fie pentru că există informaţii suplimentare pe care nu le cunoaştem fie pentru că nu avem permisiunea sufletului familiei să mergem mai departe.Alte ori însă este posibilă găsirea unei soluţii,caz în care fiecare participant simte că se află în locul potrivit.
Apoi sânt oferite afirmaţii şi ritualuri vindecătoare menite să faciliteze deschiderea inimii.
În unele cazuri efecte imediate şi dramatice sânt resimţite inclusiv de către membri ai familiei care nu participă la workshop.Aceştia încep să simtă sau să se comporte diferit sau unii membri contactează familia dupa o lungă absenţă.
Există şi situaţii în care constelaţia nu are nici un efect dar cel mai adesea are loc o schimbare treptată a dinamicilor familiale,iar membrii acesteia încep să se simtă mai impăcaţi pe măsură ce relaţiile rupte sânt vindecate şi dificultăţile înlăturate.



Ucenicia



În trecut se considera că orice formă de training nu este în spiritul normelor şi idealurilor morale ale acestei lucrări. Totuşi astăzi există o tendinţă la nivel mondial spre instituţionalizarea metodei prin organizarea de workshop-uri,training-uri din ce în ce mai formalizate.
Personal, consider că cea mai bună metodă de învăţare este practica.
Fiind “actor” (reprezentant) în constelaţiile altor oameni îţi oferă o bază solidă pentru însuşirea metodei,aşa că recomand oricărei persoane care doreşte să faciliteze constelaţii să câştige mai întâi o considerabilă experienţă ca reprezentant în constelaţiile altor participanţi.
În egală măsură ,este deosebit de important să-ţi realizezi propria constelaţie,deoarece aspectele nerezolvate în propriul suflet se manifestă ca “pete oarbe” (puncte slabe,nevralgice) atunci când acţionezi ca facilitator al unei constelaţii.
Bert Hellinger spunea că cea mai importantă calitate pentru a face această muncă este să fii tu însuţi împăcat cu proprii părinţi.Iată de ce,în debutul uceniciei tale vei fi invitat să scrii despre propria ta relaţie cu părinţii.
Ca şi ucenic vei avea numeroase ocazii să fii reprezentant iar în cadrul zilelor introductive şi la cursuri să-ţi exersezi abilităţile de facilitator.






Cerinţe






Condiţiile recomandate de mine pentru a putea participa la programul de ucenicie ar fi :
► să fi participat înainte la cel puţin trei workshop-uri de constelaţii;
►să fi citit şi înţeles lucrarea “Love's Hidden Symmetry” (Simetria ascunsă a iubirii).
Obiective:
Doresc ca prin această experienţă de ucenic să ai oportunitatea de a-ţi dezvolta abilităţile şi dibăcia să:
- recunoaşti şi înţelegi tiparele repetitive ce apar în constelaţii,
- obţii informaţii relevante de la participant,
-recunoşti momentul oportun de a opri o constelaţie,
-asişti (ajuţi) reprezentanţii,
-întăreşti încrederea în propria întuiţie,
-dobândeşti o experienţă suficient de vastă în înţelegerea metodei pentru a fi capabil să vorbeşti despre ceea ce întreprinzi,
-dobândeşti conştiiţă de sine şi a grupului (să conştientizezi senzaţii corporale şi diferite nivele de energie).
Ucenicia presupune:



-participarea la şase zile de curs,
-participare la 6 workshop-uri a cate 3 zile sau 9 workshop-uri de 2 zile( în total 18 zile de workshop),
-minim 10 sesiuni de practică destinate cerinţelor individuale de dezvoltare personală.
-lucrarea practică finală în care evaluăm împreună nivelul de pregătire şi abilitatea de a susţine propriile workshop-uri.
Precizare: Ucenicia nu este o formare acreditată în psihoterapie sau consiliere.Vă recomand ambele forme pentru a vă imbogăţi şi perfecţiona munca.






Barbara Morgan
“Am întâlnit prima oară constelaţiile în perioada în care imi finalizam propria formare în psihoterapie la Centrul Gestalt din Londra.Mi-a atras atenţia un pliant despre prima vizită în Anglia a fondatorului metodei Bert Hellinger.
Din primul moment al acelui workshop iniţial am fost “prinsă”.Modalitatea de a lucra rezona foarte puternic cu propria mea filozofie şi abordare a spiritualităţii şi a sistemului familial.Cu toate că am avut beneficii enorme în urma formării în terapie şi analizei personale simţisem tot timpul că există ceva mai profund,ceva ce nu puteam înţelege(şi astfel rezolva) doar prin intermediul propriei terapii.Efectele lucrării propriei constelaţii în familia mea au fost că persoane dispărute au “ieşit din ascunzătoare”,secretele generaţiilor trecute au ieşit la lumină şi relaţii rupte au început să se vindece.
Căt despre mine personal am sentimentul că sânt acasă în propriul spaţiu interior.Asta nu înseamnă că nu mai am experienţa durerii sau a dificultăţilor, sau că nu imi continui propria evoluţie doar că totul a dobândit o alta calitate, superioară.Nu mă mai simt încurcată, prinsă în mrejele trecutului.În ultimele luni m-am retras să locuiesc în regiunea în care am crescut, astfel pot spune că “sânt acasă” şi din acest punct de vedere.De aici şi titlul workshop-ului meu!
Conduc acest workshop de mai bine de 10 ani şi continui să-l susţin în mod regulat.Susţin de asemenea zile introductive şi cursuri deschise sau centrate pe o temă specifică.Ofer consultaţii individuale şi supervizare.
Angajamentul meu susţinut, faţă de cercetarea acestei metode dar şi faţă de propria mea dezvoltare,ce cuprinde abordările numeroşilor invăţători şi profesori din diferite medii şi culturi,este reflectat în profunzimea experienţei pe care vă invit să o aveţi.
In calitate de editor al jurnalului internaţional despre constelaţii “The Knowing Field” sânt la curent cu ultimele evoluţii şi idei referitoare la această metodă.Este foarte important pentru mine să “ţin pasul” cu aceste evoluţii,motiv pentru care continui să particip la anualul intensiv din Germania,la diferite conferinţe şi workshop-uri susţinute de diferiţi lideri din Europa şi de fiecare dată cand am posibilitatea la workshop-ul internaţional al lui Bert Hellinger.La rândul meu primesc,în mod regulat,supervizarea muncii mele în constelaţii.”






Mărturii ale participanţilor (testimoniale) I




“Am văzut pliantul “Orders of love”(“Legile iubirii “) la Centrul de Psihoterapie Dunton şi m-am gândit că în acel an mi-aş dori,cu adevărat, să particip la un astfel de workshop cu Barbara Morgan.Când în sfârşit mi-am făcut curaj şi am sunat-o pe Barbara pentru a o întreba despre seminarul din vară mi-a spus că toate locurile fuseseră déjà ocupate.Am luat un pliant acasă să văd când se susţinea cursul din toamnă şi abia în acel moment am realizat ce ratasem.Data la care avea loc seminarul din vară cădea în aceeaşi zi cu a doua aniversare a morţii mamei mele.Cum putusem să fiu atat de aeriană şi să nu-mi fi rezervat un loc din timp?Eram atât de furioasă pe mine că ratasem o dată atât de signifiantă în viaţa mea! O dădusem în bară.Săptămâna următoare,reintâlnind-o pe Barbara aceasta mi-a zis : “Nu o să-ti vină a crede dar cineva tocmai şi-a anulat,în ultimul moment, participarea la workshop.Aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată până acum.Aşa că am un loc liber la cursul din vară.”
Am prins din zbor această oportunitate nesperat;,mă simţeam ca Cenuşăreasa plecând la bal.
Apoi m-a lovit “realitatea” Imi spuneam :”Dumnezeule, o să fiu închisă într-o cameră plină de necunoscuţi!Şi dacă nu-mi pot face treaba bine? Ce Dumnezeu am făcut?” Anxietatea mea începea să capete proporţii neliniştitoare.
Privind în urmă cred că “soarta” a intervenit pentru a îndrepta lipsa mea de angajament.Sau poate chiar mama,de acolo de unde este “a tras” ceva sfori cerându-mi :”Pentru numele lui Dumnezeu fato adună-te şi mergi la curs!”
În orice caz a venit şi vinerea când începeam şi o dată cu ea şi sora mea cu cei doi căini ai ei ca să aibă grijă de copii.
Workshopul s-a ţinut la centrul “Healthy Living” din Letchworth.Cand am ajuns m-a întâmpinat o atmosferă liniştită, învăluită în lumina palidă a apusului ce se juca printre ramurile pinilor.Mi-am luat locul în cercul participanţilor ce păreau cu toţii calmi şi relaxaţi.
Eu, în schimb, mă simţeam înfierbântată,anxioasă şi eram pe punctul de a o lua la fugă.Ne-am prezentat fiecare pe scurt şi mi-am dat seama că fricile mele erau,de fapt, împărtăşite de către mai mulţi dintre cei prezenţi în încăpere.
Barbara ne-a oferit o scurtă introducere despre Bert Hellinger şi ne-a descris metoda constelaţiilor în cadrul workshop-ului “Regulile iubirii”,metodă pe care o dezvoltase de-a lungul multor ani.Ne-a explicat cum sânt aleşi reprezentanţii care urmează să interpreteze diferiţi membrii ai familiei(actuale sau de origine),construind astfel structuri de generaţii în cadrul unei familii.
Ne- a spus că deşi este de ajutor să deţinem informaţii despre generaţiile trecute acest lucru nu este esenţial pentru desfăşurarea lucrării.
Cum principiile acţionează de asemenea şi în cadrul constelaţiilor organizaţionale Barbara ne-a invitat pe aceia dintre noi care întâmpinau dificultăţi în legătură cu serviciile sau afacerile noastre să le impărtăşească pentru a ilustra cum funcţionează metoda şi pentru a le rezolva.
Doi dintre membrii grupului aveau de luat decizii dificile în carierele lor.Aşa încât fiecare a convocat reprezentanţi pe care apoi Barbara i-a mânuit în formaţie astfel încât să aducă echilibru constelaţiilor.O direcţie limpede s-a configurat în ambele cazuri.
Ne mai rămăsese suficient timp în acea seară pentru ca un “curajos” să iasă în faţă şi să începem prima noastră constelaţie familială.
În următoarele două zile am avut fiecare ocazia să stăm alături de Barbara,dezvăluindu-ne pe rând un pic din sufletul nostru.Ne-am ales fiecare reprezentanţi pentru membrii familiei de origine şi ne-am aşezat apoi să privim cum se desfăşurau în faţa noastră adevărate tablouri în mişcare.
Să fii convocat ca reprezentant într-o constelaţie este o experienţă extraordinară şi ne-am dat seama că nu era cazul să ne facem griji că nu am fi capabili să lucrăm.Tot ce aveam de făcut era să furnizăm o “voce” şi să oferim o descriere cât mai autentică,cinstită a ceea ce experimentam, de la senzaţii fizice până la sentimente.Astfel cineva experimenta furnicături într-o anumită parte a corpului,o durere de gât sau o căldură plăcută,toate astea aparent fără nici un motiv.Este posibilă experimentarea unei largi game de emoţii de la pace subtilă până la tristeţe copleşitoare sau accese de râs.
Simţeam că eram acolo doar pentru a ne oferi ca recipiente goale cu scopul ca un alt suflet să lucreze prin noi.În unele cazuri Barbara ghida şi repoziţiona,în mod intuitiv, formaţia pentru a conferi mai mult echilibru unei alinieri uneori disfuncţionale a sistemului familial.Erau rostite scurte afirmaţii menite să faciliteze vindecarea ,să armonizeze constelaţia sau în unele cazuri doar pentru a ajunge la un anumit nivel al acceptării,în care treptat acele suflete urmau să-şi găsească pacea.
Fiecare constelatie evolua diferit, se mişca in felul său specific, toate cat se poate de intime şi valoroase.Nu ne simţeam nici ciudat nici inconfortabil şi după ce fiecare constelaţie se încheia redeveneam noi înşine.Pe măsură ce zilele treceau fiecare se simţea suportiv şi în egală măsură,susţinut de către ceilalţi.O extraordinară legătură,invizibilă dar foarte puternică se crease într-un grup de doisprezece oameni,toţi susţinuţi şi ghidaţi cu sensibilitate de Barbara.
Mă simt adânc mişcată şi privilegiată că am participat la workshop-ul “Legile iubirii” în vara anului 2002.O experienţă unică, extraordinară!”


Mărturiile participanţilor II



“Întrebarea era: “De ce să particip la acest workshop din moment ce mă simt bine cu mine în acest moment?” Petrecând ani buni în terapie pentru a mă inţelege,”descifra”,şi ajungând să lucrez eu însămi ca şi consilier,îmi vegheam cu străşnicie propria-mi stare de bine.Simţeam încă,în inima mea, o durere legată de familia mea,însă cu siguranţă era mult mai mică decât fusese aproape toată viaţa mea.Astfel că,în prima dimineaţă a workshop-ului am decis să plec acasă şi să mă ocup de grădinărit.Ştiam că o să mai am ocazia să particip la un astfel de workshop la momentul potrivit.Moment care s-a ivit şase luni mai târziu....numai că în noaptea de dinaintea workshopului am fost bântuită de coşmaruri şi plină de presimţiri sumbre.Cursul urma să înceapă vineri seara şi în timpul zilei m-am simţit atât de rău încât am sunat să-mi contramandez participarea şi m-am bagat în pat.Imediat am fost copleşită de un enorm regret şi am simţit că ratam o mare ocazie.Astfel că m-am răzgăndit şi m-am dus până la urmă ,cu mare recunoştinţă în inimă pentru rabdarea dovedită de facilitator.
Pe măsură ce cursul avansa am întrat şi eu în constelaţiile altor participanţi.Deveneam din ce în ce mai încrezătoare în capacitatea mea de a mă deschide energiei ce venea moment de moment,rămânând în acelaşi timp cu picioarele pe pământ, ancorată în realitate.Pe măsură ce oamenii împărtăşeau experienţe unice mă simţeam din ce în ce mai bine,adănc mişcată de fiecare participant şi de ceea ce se întâmpla între noi.
Când am plecat acasă,la sfârşitul primei zile,m-a apucat iar frica şi presimţirile sumbre au revenit în fundalul minţii până am sunat-o pe mama.Părea îngrijorată şi ştiam că face eforturi să-mi ascundă starea ei proastă.Avea vocea slaba dar insista că nu are nevoie să meargă la doctor.Suferea de patru ani de o boală gravă,ce-i ameninţa viaţa şi deşi starea ei era cu adevărat foarte proastă nu se plângea niciodată.Vorbind cu ea,simţeam că mă nărui, ca de fiecare dată cand îi auzeam vocea sfârşită.
Toată viaţa “dansasem” pentru a-i aduce un zâmbet pe faţă şi începusem să mă simt foarte obosită de acest tipar-nu ştiam însă cum să nu o mai fac.Dorinţa mea ca mama să cunoască starea de bine şi să fie fericită la un moment dat în viaţa ei era atât de puternică! În acele momente am început să cred că nu trebuia să mă fi dus la curs.Credeam că eu o omor pentru că aveam în mine convingerea că “nu e de joacă cu supranaturalul şi cu lucrurile pe care nu le înţelegi”.Aveam convingerea iraţională că era vina mea şi că dacă încercam să îndepărtez durerea resimţită de fiecare dată când vorbeam de viaţa mamei ne-aş fi distrus pe toţi.”Lucrurile trebuiau să rămână aşa cum erau altfel ea ar fi murit.Totul depindea de mine.” Eram terifiată şi noaptea aceea a fost foarte lungă.Dimineaţă soţul meu s-a aferit să treacă pe la mama, să verifice dacă are nevoie de doctor şi mi-a promis că mă anunţă dacă era necesară prezenţa mea alături de ea.Am plâns aproape tot timpul cât am condus spre curs,disperată să se schimbe ceva.Speram şi iar speram să se schimbe ceva pentru mama dar şi la mine.Dorinţa inimii mele, în acea dimineaţă, era să mă eliberez de povara mea şi să aduc vindecare familiei mele.
Am început propria constelaţie: ”Eu” zâmbind şi râzând la “mama”(“Uită-te la mine,mami,o să te fac fericită!”).Sceana s-a mutat apoi în Franţa cu bunica trimiţând-o pe mama,când aceasta avea patru ani,la orfelinat după ce soţul ei(tatăl mamei) murise.În constelaţie “mama” a izbucnit în sfăşietoare hohote de plâns tânjind să fie cu tatăl ei.În realiate mama nu plânsese niciodată! O fâceam eu pentru ea!Am continuat, mai profund ajungând la străbunicul Theo şi soţia lui Louise.Theo fusese prizonier în primul război mondial şi apoi repatriat în Elveţia în 1918.El şi Louise avuseseră trei copii- fata cea mare Madeleine, bunica mea, apoi urma mătuşa Angela şi micuţa Gayle,nume pe care atât mama cât şi eu îl moşteniserăm.Micuţa Gayle a murit în epidemia de gripă din 1919.Louise rămăsese însărcinată cu ea când Theo a plecat în război şi Gayle murise înainte ca tatăl ei să apuce să o cunoască.Persoana care-l întruchipa pe Theo în constelaţia mea era terorizată şi reuşea cu mare greutate să rămână în încăpere.Îmi imaginam că retrăia experienţa din război a străbunicului meu.Constelaţia s-a schimbat din nou concentrându-se asupra relaţiei mele cu mama.Nu-mi amintesc prea multe din cuvintele rostite dar ulterior am simţit o imensă senzaţie de eliberare .In acelaşi timp simţeam o mare recunoştinţă pentru toţi cei care luaseră parte la constelaţia mea.
Nu sânt genul care se ataşează de membrii vreunui grup.De-a lungul timpului am participat la multe grupuri,am învăţat şi împărtăşit multe în cadrul lor dar depăşisem de mult etapa cu “hai să facem schimb de numerele de telefon” care mă caracterizase atat de mult când încă mă “luptam”cu despărţirile.De data asta simţeam privilegiul şi onoarea autentice de fi în acest grup şi de a fi luat parte la tot ce s-a întâmplat.
Cei cu multă experienţă în această lucrare nu vor găsi probabil nimic nou în ceea ce am scris eu aici dar consecinţele acelui week-end în viaţa mea au fost uluitoare! În primul rând,pe măsură ce zilele treceau mama începea să se simtă din ce în ce mai bine.Mi-a spus că,în timp ce eu participam la workshop, ea avusese dorinţa de a adormi pentru a nu se mai trezi niciodată.Dorinţă pe care ,binenţeles,a pus-o în act într-un mod foarte viu în acea săptămână.In ceea ce priveşte faptele istorice a reieşit că ,dupa repatrierea în Elveţia,Theo avusese o aventură în urma căreia a avut un fiu ilegitim.Când micuţa Gayle a murit s-a învinovăţit foarte puternic,considerând că prin această moarte era pedepsit pentru greşelile lui.Cand i-am povestit mamei puţin din cele petrecute în grup nu m-a surprins defel afirmaţia ei “Nu-i de joacă cu supranaturalul”.I-am explicat că totul fusese făcut cu dragoste, în respectul şi onoarea strămăşilor noştri şi atunci ea a acceptat.
Privind în urmă cred că acele convingeri ale mamei ,convingeri pe care,înconştient le preluasem şi eu m-au făcut să mă simt atât de rău în vinerea când urma să începem şi să-mi fie atât de greu să mă duc la workshop. Ca şi cum o parte din mine ,acea parte condiţionată care stia prea bine care era părerea mamei, se împotrivea cu înverşunare.Şi asta a fost dintotdeauna problema.Pentru mine cea mai mare schimbare este că acum pot să vorbesc despre viaţa mamei fără să plâng.Fusesem întotdeauna foarte bună la a dezbate,teoretic, despre dependenţa mea faţă de mama,să sporovăiesc la nesfârşit despre supraataşamente-bla,bla,bla şi chiar să fac haz despre asta dar adevărul era că durerea nu mă părăsise niciodată.Doar dupa acel weekend m-am eliberat cu adevărat de ea.Nu prea imi vine a crede că nu se va mai reîntoarce dar îmi doresc cu ardoare ca acest lucru să nu se întâmple.Şi privind,săptămâna trecută, cu adevărat în ochii din ce în ce mai obosiţi ai mamei am înţeles deplin că asta este ceea ce şi ea işi doreşte pentru mine.






Mărturiile participanţilor III



Rick Sanders,56 de ani, căsătorit ,doi copii,scriitor,muzician
“Cred că am participat până acum la aproximativ cinci workshop-uri de constelaţii,deşi este dicifil să-mi amintesc cu exactitate: dintr-un motiv necunoscut mie încă aceste experienţe par a aparţine unui univers paralel şi când mă reîntorc la viaţa mea de zi cu zi îmi dau seama că uit mare parte din ceea ce s-a întâmplat acolo.Dar nu chiar tot:
Prima “scenă”:deşi mama mea adevărată,care a murit în 1968,era o blondă subţire din Londra,în constelaţie “mama” era o doamnă din Mauritius,având probabil jumătate din vârsta mea.În constelaţie, mă muştruluia “pe mine” adolescent,ghemuit de durere într-o criză de plâns înăbuşit.Era incredibil : cuvintele şi atitudinea femeii din Mauritius erau exact ale mamei.Cum era posibil?Cine îi spusese?În egală măsură persoana care mă reprezenta îi răspundea de o manieră extrem de intensă şi dramatică,cu aceleaşi sentimente pe care începeam să mi le reamintesc.O adevărată revelaţie!Stăteam pe margine uluit ,fermecat de autenticitatea celor doi în timp ce se exprimau.Era mai mult decât real;lacrimi au început să-mi curgă pe faţă.Dar erau lacrimi bune!Le sânt recunoscător ambilor reprezentanţi pentru implicarea lor totală în scena pe care au “jucat-o” pentru mine.
Într-un alt workshop mă priveam pe mine şi pe tata(care a murit când eu aveam 12 ani şi al cărui tată murise de asemenea când el era un copil de doi ani) într-o disperată nevoie de susţinere masculină.”Hmm avem doi bărbăţi zdrobiţi” a afirmat liderul.Cuplarea experienţei cu cele mai potrivite cuvinte reprezintă, în mod cert, o parte a acestei munci.M-a chemat ,din nou,în constelaţie să mă reprezint pe mine.A invitat apoi doi bărbaţi să-i reprezinte pe tata şi pe bunicul.Pe măsură ce ne poziţionam, în linie cu tata în spatele meu şi bunicul în spatele lui am avut un puternic,fundamental sentiment de susţinere,suport,(”cavaleria venind în ajutor”) şi de eliberare.Simţeam foarte intens cum energia,forţa motrice ascunsă din familie se revărsa.Evoluţia generată în viaţa mea nu o pot evalua cu exactitate,însă intuiesc că este considerabilă şi probabil la un nivel mult mai profund decât cel al vieţii obişnuite.Stiu,de exemplu că relaţia cu fratele meu s-a îmbunătăţit enorm în urma unei constelaţii în care era reprezentat şi el. De altfel,propria constelaţie m-a ului şi mişcat profund
În egală măsură să fii reprezentant în constelaţiile altor participanţi este o experienţă extraordinară : este grozav să simţi,pentru un timp,emoţii atât de adânci şi de autentice,să experimentezi,în mod privilegiat,atât de intim ce se petrece în vieţile oamenilor,dincolo de “uşile închise”.
Într-o constelaţie am fost ales să reprezint, cu multă empatie(“de ce m-o fi ales pe mine?”)şi în acelaşi timp teamă,un tată ce avusese ,în mod regulat,relaţii incestuoase,violente cu fiica lui mai mică.La suprafaţă un monstru.Dar în spatele măştii aşa cum a reieşit un om terifiat,cerşind îngrozit iubire.De cîte ori avem,în viaţă ,ocazia să experimentăm astfel de trăiri?Constelaţia a condus la o valoroasă înţelegere atât pentru mine cât şi pentru grup.Cel mai emoţionant moment a fost când “fetiţa abuzată” –acum femeie matură – a intrat în constelaţie şi a ajuns în cele din urmă la o îndreptare a relaţiei cu tatăl pe care,binenţeles nu putea să nu-l mai iubească.De atunci nu am revăzut-o,nu ştiu ce s-a mai întâmplat în viaţa ei,dar în contextul grupului a fost în mod vizibil transformată,transfigurată.
După asemenea relatări serioase ,vreau să vă spun că au existat şi momente în care stăteam acolo ,în picioare reprezentând vreun tip din nu stiu ce oraş,care poate nici n-a existat vreodată,cu picioarele amorţite şi plictisit de moarte.Alteori simţi că te sufoci sau simţi nevoia să iei o gură de aer proaspăt,asta desigur şi în legătură cu ce se lucrează în acel moment în constelaţie.
Există şi cazuri în care constelaţiile pur şi simplu nu ies.Uneori atmosfera este ca de plumb şi totul devine foarte greu,în special pentru facilitator.Legat de asta vreau să onerez aici extraordinara intuiţie,întelegere şi tenacitate de care a dat dovadă Barbara Morgan de fiecare dată când încerca să deblocheze lucrurile.Doar faptul de a ţine minte cine este fiecare din constelaţiile puse în scenă necesită o energie mentală de un nivel superior,mai ales spre sfărşitul zilei finale.Presupun că tocmai din acest motiv este bine că, după ce o constelaţie se termină,tot ceea ce se petrece acolo este şters cu buretele şi reîncredinţat tărâmului trecutului.
Există şi momente extrem de vesele.Îmi reamintesc de o tânără imigrantă foarte supusă şi liniştită afirmând cu o voce stinsă că era tot timpul prinsă între mai multe opţiuni ,întotdeauna indecisă opoi acţionând în mod nefericit, impulsiv.Dorinţa inimii ei era”să nu existe”.Facilitatorul s-a gândit puţin ,apoi s-a ridicat şi a ales doi reprezentanţi din grup. “În regulă,i-a spus unuia,tu eşti Anglia,iar tu-,către cealaltă persoană, o tânără destul de palidă,- India”Am izbucnit cu toţii în râs,toată punerea în scenă s-a prabuşit sub hohotele noastre.Cuvintele nu mă ajută prea mult în a vă descrie cât de hilar a fost acel moment.Constelaţia,cu femeia stând la picioarele “Indiei” în faţa unei “Anglii” ce zămbea prosteşte, a continuat totuşi iar participanta a reuşit în final să-şi reconcilieze cele două jumătăţi.
Când mai mulţi oameni işi revarsă întreaga atenţie şi energie într-o atmosferă atât de încărcată,curenţii şi vârtejurile energetice sânt o certitudine,ca parte a întregii experienţe.Magia este indiscutabilă şi pentru mine de nepreţuit.
Mai există şi avantajul că nu trebuie să ai cine ştie ce pregătire teoretică sau să vii dintr-un anumit mediu doctrinal pentru a experimenta deplin şi a simţi beneficiile.Nu trebuie să fii afiliat vreunei structuri şi nici nu e nevoie să “crezi”.Trebuie doar să fii acolo deschis,doritor,receptiv.
Este ca şi cum structura formaţiei se suprapune exact peste o matrice universală,ce există deja acolo aşteptând doar să fie activată.
Aşa că dacă citiţi aceste rânduri şi nu sânteţi încă siguri în ceea ce priveşte participarea voastră vă zic doar atat :” Faceţi-o!Veniţi la un teatru magic unde,spre deosebire de cel al lui Hesse,participi nu numai cu mintea.Ai de- asemenea nevoie şi de un trup!”