O MARE DE LACRIMI NEPLÂNSE :
TRAUMA TRANSGENERAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
Acest articol contine referinte la materiale si studii realizate de altii, precum si, cel putin partial, o perspectiva proprie asupra subiectului . Acolo unde am citat vreo sursa online, am inclus linkul spre pagina de web corespunzatoare .
Un domeniu relativ recent al psihoterapiei care începe să se bucure în sfârşit de atenţia pe care o merită este cel al vindecării traumelor transgeneraţionale . Trauma transgeneraţională este acea traumă care a avut loc acum mai multe generaţii şi nu a fost vindecată în cadrul generaţiei în care a avut loc . Ea poate fi datorată unui eveniment cu caracter personal sau unuia cu caracter de eveniment istoric care afectează întregi grupuri sociale, etnice sau naţiuni, cum este cazul războaielor, dezestrelor naturale, genocidelor, epidemiilor. Datorită faptului că aceste răni sufleteşti nevindecate, exact ca şi calităţile străbunilor, se transmit în generaţiile următoare ca un veritabil ADN emotional, acum se poate spune că aproape întreaga planetă se confruntă cu imense traume transgeneraţionale, diferite de la o naţiune la alta şi de la un continent la altul. Nici un continent nu a fost lipsit de războaie, de genocide, de sclavie şi de discriminări etnice si religioase sistematice pe durate îndelungate .
Popoarele native din America de Nord şi America de Sud au fost victimele unui genocid intins pe o perioada de 500 de ani . Unele estimări ajung la cifre de ordinul sutelor de milioane de nativi americani de nord şi de sud ucişi în această perioadă.
Africa are o lungă istorie de evenimente îndurerate, iar la ora actuală are parte de multe lupte sângeroase.
Europa şi Asia au o istorie plină de războaie si masacre care tot au loc aproape fără oprire de mii de ani, timp în care o mare parte din populaţie a fost ucisă .
Dimensiunea transgeneraţională adaugă o gamă întreagă de alte dificultăţi , de sentimente pe care le purtăm în fiinţa noastră, deseori fără a avea măcar cunoştinţă de ele ori de provenienţa lor .
Tristeţi grele despre care ştim că parcă sunt acolo dintotdeauna, cu care ne-am obişuit precum ne obişnuim cu ticăitul unui vechi ceas deşteptător, încât ajungem să nu îl mai auzim decât cu un mare efort de atenţie . Disperări şi atacuri de panică inexplicabile în raport cu evenimentele trăite de noi . Atacuri bruşte de furie devastatoare, total disproporţionată faţă de orice stimul posibil din viaţa „reală” a persoanei care le are. Doruri de moarte , de pericol , înclinaţii contrare educaţiei de care am avut parte, dependenţe de alcool şi de alte substanţe sau de jocuri de noroc etc .
Vorbind despre România, istoria recentă a ţării noastre e atât de plină de dureri, de crime, de tragedii şi trădări . Traumele în masă au atins foarte mult un număr imens de ţări, iar România nu face deloc excepţie.
Cum poate urmaşul unor oameni torturaţi de comunişti până la moarte să îşi asume darurile de putere masculină, dacă exact pentru curajul opiniei, pentru integritate şi pentru influenţa socială şi bogăţia materială i-au fost executaţi străbunicii , lăsând străbunicile să moară în sărăcie, umilinţă , batjocură, ducându-şi ultimii ani din viaţă la mila satului ?
Cum poate o femeie sa îşi manifeste calităţile specific feminine, relaţionând sănătos cu bărbatul ei , când de 4 generaţii şi eventual mai multe în urmă, femeile din familie au trebuit să ţină loc şi de bărbaţi, deoarece bărbaţii le-au murit pe front sau au fost ucişi în detenţie sau au revenit acasa neoameni după atrocităţile îndurate ?
Cum se poate avea încredere în clasa politică într-o ţară în care stăpânirea comunistă a distrus sistematic demnitatea umană, valorile şi sufletul poporului, aservind ţara unor politici străine distructive pentru poporul român?
Cum poţi avea încredere în aproapele- fie el vecin, coleg de muncă, ori om de pe stradă, cum poţi avea o microcomunitate sau un spirit civic dezvoltat într-o ţară în care un procent atât de imens de oameni erau informatori ai serviciilor secrete şi puteai oricând să fii denunţat şi încarcerat pentru că ţi-ai exprimat deschis opinia sau pentru că ai spus o glumă care punea regimul într-o lumină defavorabilă ?
Cum pot în aceste condiţii, şi în urma modului în care s-a realizat colectivizarea, cum pot deci ţăranii să ajungă să aibă un respect de sine şi o încredere unii în alţii suficient de mare încât să se unească în asociaţii , pentru a fi eficienţi şi pentru a nu merge mereu în pierdere ?
Cum poate amestecul de dispreţ şi scârbă şi teamă al poporului la adresa politicienilor, soldat deocamdată cu privitul în orice altă direcţie, să se transforme în conştiinţa civică unitară, educată şi puternică necesară creerii unei clase politice cu adevărat reprezentative , integre şi care să fie conştientă de faptul că însăşi raţiunea sa de a exista este că trebuie să servească cu onoare , cu iubire, cu integritate , acestui popor, acestei ţări ?
Ce gen de povară este cea pe care o duc-sau nu- urmaşii imensului număr de oameni ucişi,”reeducaţi” în temniţele comuniste, la muncă forţată etc ?
Ce gen de povară apasă-sau nu- pe urmaşii torţionarilor, informatorilor, gardienilor şi în general ai cozilor de topor ale regimului- etc?
Cu toţii suntem oameni , iar cei care cu voie ori fără de voie, cu ştiinţă ori fără de ştiinţă au făcut lucruri distrugătoare pentru alţii, şi-au luat cu aceasta o mare greutate pe suflet.
Majoritatea situaţiilor pe care le-am enumerat mai sus sunt foarte des întâlnite în populaţia României. Un prieten bun, psihoterapeut, şi o dragă prietenă, avocată, lucrează fiecare la câte un articol dedicat acestor traume specifice istoriei recente a României . Abia aştept să le citesc şi eu . Până atunci , iată ce am putut aduna şi sorta la o scurtă căutare uşor mai insistentă pe internet :
Pierderile de vieţi umane ale României în primul război mondial se cifrează la peste 985 000 de oameni , din care 335 000 soldaţi morţi în lupte sau dispăruţi, şi peste 650 000 de oameni răpuşi de boli, foamete, mizerie şi represalii prin execuţii de către trupele de ocupaţie. La această cifră se adaugă cei 75.491 de invalizi de război ca urmare a rănilor din cursul luptelor. ( sursa: PIERDERILE UMANE ALE ROMÂNIEI ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE, de Prof. univ. dr. Nicolae CIOBANU*, http://www.once.ro/sesiuni/sesiune_2007/3_Pierderi.pdf ). Populaţia estimată a României în 1919 era de 16 250 000 de locuitori , iar în 1930, când a avut loc singurul recensământ complet din perioada interbelică , era de 18 052 896 locuitori , după Keth Hitchins,”România, 1866-1947” editura Humanitas, Bucureşti, 1996, cap.VIII . Societate şi economie , citat pe http://www.cimec.ro/istorie/unire/inainte.htm . Pierderile umane ale României în primul război mondial reprezintă deci un procent foarte mare din populaţia ţării .
Ca şi efect sistemic remanent în ceea ce a supravieţuit din familiile acestor compatrioţi( a se citi: în familiile străbunicilor şi bunicilor noştri) , e important nu doar faptul că au murit şi au suferit aceşti oameni în sine, ci şi faptul că , datorită participării la război, şi ei au ucis la rândul lor şi au provocat suferinţe familiilor din taberele adverse. Deasemeni, atât cu această ocazie- a primului război mondial- cât şi cu ocazia următoarelor evenimente şi situaţii enumerate mai jos, au existat şi fapte teribile contra propriului popor, sau a etniilor conlocuitoare .
Menţionăm pe scurt şi conflictele interetnice care au o istorie şi influenţe aparte , dincolo de evenimentele enumerate sumar aici.
Pierderile de vieţi umane ale României în al doilea război mondial
În căutarile mele pe internet despre pierderile umane ale României în al doilea război mondial, am găsit deocamdată mult mai puţine informaţii explicite şi clare.
„Pentru România, aceleaşi statistici negre arată că din 22 iunie 1941 şi până în 12 mai 1945, adică în cei aproape 4 ani de război, ţara noastră a pierdut 450.000 de soldaţi şi cam tot atâţia civili, în timpul luptelor terestre şi al bombardamentelor.”
Pe http://www.historyonthenet.com/WW2/statistics.htm şi în încă vreo câteva locuri , am găsit o estimare similară: 450 000 de militari şi 465 000 civili din România au murit cu această ocazie. Din nou, aproape un milion de oameni . Care , raportat la populaţia României din acea vreme, reprezintă un procent semnificativ de mare.
Victimele comunismului în România sunt o altă mare de oameni, de suflete . Tortură, deportare, muncă silnică, naţionalizare a averii , colectivizare forţată, domiciliu forţat , persecuţie , discriminare pe baza aşa numitei „origini sociale nesănătoase ”- toate acestea au fost un adevărat”genocid roşu” pentru poporul român, lăsând urme adânci pline de durere, ură, frică, neputinţă .
Elita spirituală, cea intelectuală, cea politică, cea religioasă, cea militară, cea a mediului de afaceri, cea a satelor – toate au fost deliberat distruse, prin mijloace greu de imaginat . Preoţi , avocaţi , ingineri, profesori, învăţători, scriitori, poeţi, filosofi, oameni de afaceri, oameni politici, generali şi ofiţeri şi simpli soldaţi, ţărani simpli , oricine putea fi considerat o ameninţare la adresa înstăpânirii comunismului, au fost cu toţii închişi şi în cea mai mare parte exterminaţi.
Estimările diferiţilor cercetători ai acestui subiect greu sunt foarte diferite, mergând de la câteva mii de oameni ucişi în detenţie, trecând prin cca 350 000 ( Raportul Tismăneanu ) , sau o estimare de 1 131 000 de deţinuţi politici ( estimare făcută de prof. univ. Gheorghe Boldur-Latescu , citat de Alexandru Mihalcea în articolul din România Liberă de la adresa de internet de mai jos
Alte articole de citit sunt cele de la :
O mare povară şi-au luat pe suflet şi colaboratorii aparatului represiv al regimului comunist: torţionari, gardieni, cozi de topor , turnători (nu cei de la oţelărie, se'nţelege ), etc . Istoricul Stejarel Olaru, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, spune, într-un interviu pentru Ziarul de Vrancea postat online la adresa de web :
“(….)
R: Citi informatori avea regimul?
S. O.: Nu au fost date pina acum cifre, dar eu estimez, fara a avea documente, ca au fost putin de 600 - 700 de mii in dec 1989. E adevarat ca majoritatea nu facea altceva decit sa asculte pe la usi.(...)” Din perspectivă sistemică, s-a observat că în astfel de situaţii, o parte din descendentii victimelor au tendinta inconstienta de a se identifica cu agresorii . Astfel, reconcilierea devine ceva de stricta necesitate .
O altă categorie de persoane traumatizate de acţiunile regimului comunist au fost familiile proprietarilor caselor şi afacerilor naţionalizate .
Aici merită amintite şi deportările din România, din Uniunea Sovietică şi Basarabia , Cadrilater , etc . , Vezi :
O atenţie deosebită o merită fenomenul declanşat de Decretul 770 din 1 Octombrie 1966, prin care s-au interzis avorturile . Un articol suficient de bine documentat care conţine şi referinţe despre alte materiale referitoare la efectele acestui decret , puteţi citi la adresa de web :
„Aşa s-au născut peste două milioane de români. Ei sunt Oamenii Noi ai Epocii de Aur dar în particular li se spunea copiii decretului sau mai simplu decreţei. Majoritatea au acum intre treizeci si patruzeci de ani. Nimeni nu le-a spus nimic despre cum au venit ei pe lume. Nu a fost simplu. Ca sa se nasca generatia decreteilor au murit peste zece mii de femei, iar mii de copii orfani zac si acum in gropile comune din spatele orfelinatelor romanesti. Daca credeti ca problema a fost un sigur om, Nicolae Ceausescu, va inselati amarnic. S-ar putea sa aveti o mare surpriza vazand acest film!".
Câte femei au fost traumatizate psihic şi fizic de controalele ginecologice periodice abuzive instituite prin acest decret ? Câte au murit ca urmare a avorturilor făcute în condiţii improprii, câte au fost închise - şi câte cadre medicale au fost închise datorită activităţilor legate de avorturi? Câte femei au nascut copii cu malformaţii şi traumatizati eventual fizic de vreun avort nereuşit, dar cu siguranţă traumatizaţi psihic de dinainte de naştere , datorită stării sufleteşti a părinţilor în timpul sarcinii ? Ce efect au toate acestea în viaţa noastră, a celor ce trăim acum ?
O statistică recentă pomeneşte cifra halucinantă de circa 20 de milioane de avorturi în România post-1989. Cata jale si vinovatie si durere si apasare sufleteasca inseamna acest fapt ?
Fiecare dintre aceste tragedii enumerate mai sus au adus atingere unei părţi semnificative, dacă nu cumva chiar imense , din populaţia României care trăia în acele perioade. În ce masură aceste dureri au reuşit să fie procesate şi aduse la reconciliere, la împăcare , la vindecare ?
Milioane de români şi românce după alte milioane de români şi românce după sute de mii după alte sute de mii după alte milioane de suflete din ţara aceasta, suferă urmările acestor traume individuale şi colective . Cei mai mulţi poartă dureri, înclinaţii, vini, umiliri şi neputinţe despre care nici nu au cunoştinţă. Si pe care poate ca le neagă cu vehemenţă sau cu indiferenta ( Vezi-ti , dom'le, de treaba ! ). Aceasta negare e in natura acestui fel de trauma si nu e de mirare ca ea exista . La fel cum sunt foarte prezente si bolile asociate cu internalizarea oprimarii si transformarea sa in agresivitate la adresa propriei fiinte si a familiei : boli de inima, diabet , boli respiratorii, paranoia, schizofrenie, depresie, violenta domestica, alcoolism, abuz , lipsa initiativei si a coeziunii sociale etc samd.
Printre ei suntem şi noi, cei ce citim aceste rânduri , precum şi majoritatea celor pe care îi întâlnim pe stradă sau la muncă sau pe care i-am întâlnit vreodată, sau de care am auzit, citit sau visat vreodată.
Aceste întâmplări, aceste evenimente au avut loc în timpul vieţilor noastre, ale celor ce trăim acum , şi ale părinţilor, bunicilor şi străbunicilor noştri. Ele nu sunt din cartile de povesti sau din imaginaţia vreunui scenarist de filme horror sau din istoria vreunui popor indepărtat ( nu că ar trebui să nu ne pese în aceste cazuri ) . Ele sunt ceea ce s-a intamplat cu radacinile noastre apropiate . Si exista mari dureri si instrainari de sine si in radacinile mai vechi .
Poate de aceea atât de mulţi dintre noi căutăm alinare , aliniere -dar reuşim doar alienare- alăturându-ne compulsiv unor curente spirituale şi vindecătoare care vin de la bătrânii altor popoare, altor tradiţii. Dorim să aderăm la – să facem parte din- Tradiţia secretă de aici, curentul îniţiatic de colo, lineajul neîntrerupt de transmitere a darurilor spirituale de dincolo . Căutăm să găsim şi să avem pentru noi înşine ceva secret, ceva ce abia acum se face public, ceva ce a fost protejat de pericolele istoriei. Ne dorim să fi fost protejată de pericole şi moştenirea noastră.
Poate inconştient ne dorim un implant de rădăcină ? Rădăcina mea mă doare, e greu şi amar sucul ei, vreau să îmi dai din pacea , bucuria şi demnitatea ta , asta spunem , uitându-ne spre bătrânii înţelepţi din alte tradiţii . Ne renegăm, ne re-negăm prezentul dureros şi căutăm ce ne-ar fi adus pacea şi bucuria de a trăi, părinţii absenţi, bunicii arşi de suferinţă, străbunii uitaţi, în locuri pe care le percepem idilic şi profund infuzate de pace, de înţelepciune. Dar, realist vorbind, nu reuşim decât să ne alienăm şi mai tare de adevărata noastră fiinţă , dacă nu reuşim să învăţăm de la ei ceea ce de fapt e o reamintire la nivel cuantic, celular, atomic , a ceea ce rădăcina noastră are pentru noi . Fiindcă, oricât de bine este implementată în aceste zile o filosofie socială consumeristă care promovează implantul, piesele de schimb, quick fixurile , totuşi adevărata identitate şi fiinţă a noastră nu este înlocuibilă . Nu există piese de schimb pentru suflet . Nu există străbuni de închiriat . Surogatul e surogat.
Şi Tibetul a suferit atrocităţi inimaginabile şi încă mai suferă. Şi nativii americani au cea mai mare rată a sinuciderilor şi a alcoolismului, a diabetului etc din SUA, ca urmare a celor prin care au trecut, iar păstrătorii tradiţiilor lor se străduiesc să reamintească tinerilor debusolaţi vechile căi strămoşeşti . Şi înţelepciunea milenară a Chinei vine dintr-un loc care e acum e pătat de mări de sânge . Dar frumuseţea spiritului lor străluceşte prin toate aceste adversităţi şi suferinţe . Iar frumuseţea spiritului nostru e de găsit privind în interiorul nostru . În miezul suferinţei noastre se află, şi dintotdeauna acolo a fost, aşteptând să fie descoperit, leacul ei . Dar pentru a găsi leacul cel amar cu fructe dulci, e necesar să stăm cu suferinţa. Iar noi de exact de asta fugim cât vedem cu ochii, deseori fără ca măcar să ne dăm seama măcar că aceasta facem . Mare lucru, conţinerea. Dar trauma exact asta face, sparge vasul care ar trebui să conţină. Mare lucru, a fi conştienţi de ceva . Dar trauma exact asta face, splitează sufletul , şi astfel lucrul care ne-ar fi cel mai de folos să îl conştientizăm este exact cel mai greu de conştientizat fără a primi vreun fel de ajutor.
Mă simt îndemnat să fac o sumară aritmetică legată de aceste cifre, dar deocamdată o las deoparte. Cifrele şi sentimentele deseori nu merg bine la un loc . Atâta doar, că aceste cifre sunt copleşitor de imaginat ca reprezentare grafică în contextul vieţii noastre zilnice.
Dar până atunci , mă limitez la a constata imensitatea durerii sufletului acestui popor . Imensitatea şi complexitatea durerilor , greutăţilor , situaţiilor ce necesită conştientizare, vindecare, ajungere la normal . Câte generaţii mai sunt necesare până vom reuşi să privim în aceste dureri, în aceste terori ? Peste cât timp darurile minunate ale oamenilor acestui popor vor putea străluci în toată splendoarea lor, tresăltând de bucuria de a trăi pasionat, o viaţă productivă, plină de înţeles , de poezie, de cântec, de iubire ?
Una dintre învăţătoarele mele a spus : „ Trăiţi pe o mare de lacrimi neplânse .”
CONŞTIENTIZAREA
Avem foarte multe mecanisme de apărare ale psihicului, prin care partea conştientă a noastră respinge aceste conţinuturi dureroase, traumatice. Astfel, mulţi dintre noi poate că deliberat fugim de cele ce nu ne plac sau ne dor în familiile noastre de origine, sau poate nici nu am luat vreodată în considerare posibilitatea ca aceste tragedii ale familiilor noastre şi ale neamului nostru să îşi aibă vreun ecou semnificativ în vieţile noastre personale. Mulţi dintre noi nu am fost deloc informaţi -deseori din dorinţa de a ne proteja a familiilor noastre-despre aceste crunte realităţi ale trecutului recent al străbunilor apropiaţi şi al naţiunii.
Adevărul este că ele sunt deja în noi . Cu toţii suntem interconectaţi la cel mai adânc nivel, şi suferinţa cuiva, a oricui, e suferinţa tuturor. Iar suferinţa acestui neam e suferinţa fiecăruia dintre noi .Acesta este un adevăr al sufletului, pe care ştiinţa începe să îl explice şi să îl confirme .
Descoperirea şi studiul funcţionării neuronilor oglindă (http://en.wikipedia.org/wiki/Mirror_neuron ) ar putea adăuga la înţelegerea raţională a faptului că suntem atât de atinşi, îmbibaţi, solidari cu aceste situaţii, sentimente, trăiri. Un material video interesant despre neuronii oglindă puteţi vedea la adresa de web:
Un alt suport teoretic care poate fi de ajutor în înţelegerea prezenţei acestor câmpuri de energie conţinând suferinţa -dar şi darurile - generaţiilor trecute, poate fi găsit în cercetările lui Rupert Sheldrake, omul de ştiinţă care a lansat ipoteza câmpurilor morfogenetice ( website http://www.sheldrake.org/homepage.html ) . Cel puţin o carte a lui Rupert Sheldrake e deja publicată în limba română :
Un alt ajutor întru înţelegere poate veni de la ceea ce este denumit cu termenul „The Knowing Field”, propus de Albrecht Mahr, unul din pionierii dezvoltării muncii de Constelaţii Familiale şi Organizaţionale. Acest Câmp de energie şi cunoaştere ce se manifestă în munca de constelaţii familiale, este experimentat ca sentimente, emoţii, trăiri, o cunoaştere adâncă şi intuitivă în corpul reprezentanţilor din constelaţiile familiale . Acest fenomen- aşa numita ” percepţie de reprezentare”, în care reprezentanţii pozitionati in constelaţii se pare că simt întocmai situaţia din locul pe care stau - nu este intru totul explicat şi înţeles , dar funcţionează de fiecare dată .
Substratul spiritual-energetic-holografic al întregii creaţii, din care suntem parte integrantă-nu neapărat şi integrată conştient, din păcate- ne susţine în capacităţile de percepţie, mediumice, în aşa numitele ”capacităţi paranormale ” care de fapt sunt parte a naturii noastre. Liantul întregii creaţii este iubirea . Toate una sunt.
Şi, îi iubim pe ai-noştri-cei-care-au-pătimit, cu pasiune, cu disperare, cu orbire, cu o imensă dorinţă de a face cumva, aproape oricum, cu orice preţ, ca totul să fie bine pentru toţi . În adâncul fiinţei noastre, vrând-nevrând, ştiind sau neştiind asta, simţim cu ei . Şi atunci, nu ne dăm voie să fim fericiţi, ci chemăm la fiinţare scenarii grele . Lăsăm vieţile noastre şi ţara şi să se ducă de râpă. Privim şi găsim apreciere, salvare, supravieţuire oriunde altundeva în lume , cu preţul muncii oricât de grele. Oriunde, dar nu acasă la noi . Astfel , copiii României de azi stau şi cresc fără părinţi, precum străbunicii , bunicii şi părinţii cărora le-au murit taţii pe front ori în temniţe ori la Canal. Aici, în ţară, ne doare sufletul atât de tare încât nici nu ne dăm voie să simţim . De aceea vedem valoare şi scăpare doar afară . Unde e mândria aceea sănătoasă , izvorâtă din cunoaşterea propriei valori şi moşteniri spirituale şi culturale ?
În spaţiul sufletului, timpul nu există. Orice suferinţă neprocesată complet rămâne acolo, până când va fi văzută, simţită şi procesată conştient până la capăt . Şi acelaşi lucru este adevărat şi despre aspectele pozitive: toată bucuria, toată pasiunea de a trăi de care ne-am disociat există intactă acolo unde am lăsat-o. Dar pentru a ajunge la cele pozitive, e necesar să privim durerea în ochi. E necesar a ne deschide inimile către ea şi a ne lăsa, a ne da voie să simţim această durere. E în regulă să plângem. A o nega e doar un mecanism de apărare. A accepta durerea, cu adânc respect pentru greutatea destinelor celor ce au suferit atât de mult, e o vindecare, o conştientizare, o eliberare.
În practica de Constelaţii Familiale deseori se observă adâncul impact peste generaţii al acestor evenimente traumatizante. Noi, cei ce trăim acum , deseori ducem vini, dureri ale celor de dinaintea noastră. Sau, nu ne dăm voie să avem succesul pe care îl putem avea, din solidaritate inconştientă cu membri ai familiei care au pierdut totul . Sau, pierdem totul , inclusiv viaţa, pentru a ispăşi greşelile făcute către alţii de cineva din generaţiile anterioare nouă. Sau, purtăm jalea neplânsă dorindu-ne, deseori în secret şi faţă de noi înşine, să încheiem odată cu suferinţa de a fi vii.
Dar străbunii nu au nevoie ca noi să suferim. Nu au nevoie ca noi să urâm, sau să judecăm aspru pe alţii ori pe noi înşine, nu au nevoie de răzbunare . Nu au nevoie ca noi să murim ispăşind greşelile altora , sau din loialitate faţă de aceia dintre ei care au murit timpuriu.
Bucuria străbunilor, de acolo de unde se afla ei , aşa cum mi s-a arătat în numeroase ocazii, (şi bineînţeles că nu mi s-a arătat doar mie ) este atunci când urmaşii lor îşi trăiesc viaţa din plin , primind susţinerea pe care ei, străbunii, cu mare iubire sunt mereu pregătiţi să o trimită .
Bucuria străbunilor este atunci când darurile, abilităţile, puterile pe care le-am primit prin naştere de la întreaga noastră linie ancestrală, sunt manifestate cu conştiinţa demnă a valorii lor şi cu bucuria lucrului bine făcut .
Chiar acum, pe când scriu aceste rânduri , am fost sunat de o prietenă dragă care tocmai s-a îmtors dintr-un sejur spiritual de aproape două luni într-o ţară îndepărtată. Era gureşă şi bucuroasă să îmi povestească în câteva cuvinte chintesenţa unei sume de experienţe deosebite pe care le-a avut. Citez din memoria proaspetei conversaţii telefonice de acum câteva minute:
„ Aurele, am văzut că trăim într-un adevărat iad pe pământ ! Câtă suferinţă, câtă vinovăţie, câte programe distructive am moştenit şi ne-au fost şi implementate de societate !Înotăm în ele . Vinovăţia e cea mai grea . Şi minciunile despre răutatea şi păcătăşenia din naştere . Dumnezeu e în interiorul fiecăruia dintre noi , e în chiar ADN-ul nostru, e în toate , dar noi am uitat asta, de când ni s-a acoperit sufletul cu vinovăţie, cu păcătoşenie, cu răutate, cu judecarea de către alţii şi cu judecarea altora de către noi. ”
Oare nu cumva momentul conştientizării e acum ? Suntem la două generaţii şi ceva după război şi la aproape o generaţie după comunism . Poate că acum avem puterea de a privi în locurile care ne înfricoşează adâncurile sufletului, în locurile din care străbunici, bunici, bunice, mătuşi, unchi, fraţi, surori, părţi din sufletele noastre şi cheile înţelegerii lui „de ce suntem aşa cum suntem ” şi lui „de ce suntem cei ce suntem” şi lui „ce daruri şi abilităţi şi destin avem “ ne aşteaptă, pentru a vedea, a onora, a ne înclina fruntea si a plange pentru început în faţa destinelor lor grele, iar apoi a ne îndrepta coloana vertebrală ca demni urmaşi ai lor, care trăim pe timp de pace în Europa şi Romania şi într-o libertate pe care ei, datorită circumstanţelor istorice în care au trăit, nu au avut cum să o guste.
Copyright: Aurel Mocanu. Toate drepturile rezervate
Cateva resurse si materiale disponibile online :
Cateva documentare socante despre adevaruri dure ale istoriei recente :
-Documentarul “Demascarea”, despre ororile comuniste de la Inchisoarea Pitesti , poate fi gasit in nenumarate locuri, doar cautati pe net cu “vizionati Filmul „Demascarea” “ .
-Episoadele din “Memorialul Durerii “ sunt in marea lor majoritate disponibile online deasemeni.
Vă invităm ca, dacă doriţi să fiţi anunţaţi despre noile articole postate şi despre alte evenimente de interes similar, să vă înscrieţi la newsletterul nierika , introducându-vă adresa de email în căsuţa de înscriere la newsletter din partea de stânga jos a paginii de web http://nierika.ro/ . După apăsarea butonului ”trimite”, veţi primi un e-mail conţinând un link pe care e necesar să îl vizitaţi pentru confirmarea înscrierii dvs. După confirmarea înscrierii la newsletter, veţi fi notificaţi de fiecare dată când apare o nouă postare pe http://www.nierika.ro/blog . Deasemeni, anunţurile acestor evenimente, împreună cu articole şi apariţii editoriale din aceeaşi zonă de interes, sunt postate şi pe blogurile:
La ambele bloguri de mai sus puteţi să vă înscrieţi individual pentru a fi notificaţi de noile postări.
Postări
