Interviu cu Daan Van Kampenhout , partea a doua

Interviu cu Daan Van Kampenhout

Partea II


Multumim psih. Laura Butiuc pentru traducere .
Interviu tradus si postat cu acordul lui Daan Van Kampenhout

Sylvia: Simţiţi uneori rezistenţe din partea participanţilor care nu sunt obişnuiţi cu modul dumneavoastră de lucru în constelaţii? Vă rugaţi şi cântaţi…



Daan: Niciodată nu am dat atenţie cu adevărat …..Am presupus că persoanelor care nu le va plăcea vor pleca pur şi simplu. Oricum, există numai câteva persoane care au plecat în prima zi a unui seminar. Nu uitaţi că sunt cunoscut pentru un anumit tip de activitate: oamenii ştiu că este o abordare spirituală şi ritualică a activităţii de constelaţii. Mulţi oameni vin la un seminar după ce mi-au citit una dintre cărţi, deci ei sunt pregătiţi. Ori poate un prieten sau un membru al familiei a trăit o bună experienţă într-unul dintre grupurile mele şi le-a spus să încerce şi ei… Probabil că oamenii ştiu la ce să se aştepte.



Sylvia: Ce faceţi atunci când se petrec multe lucruri în cadrul grupului şi multe persoane au fost atinse de ceea ce s-a întâmplat?



Daan: Cânt mult în timpul activităţii, şi mă rog! Cântecele fără cuvinte mă poartă în interior şi mă ajută să mă ancorez într-un loc liniştit. Când oamenii sunt atinşi de ceea ce se întâmplă, singurul lucrul pe care îl fac este să-i iau cu mine în timp ce mă întorc în interiorul meu. Nu le şterg lacrimile în locul lor, doar îi iau în spaţiul meu şi fac loc lacrimilor lor în acel spaţiu, în interiorul meu. Cred că cel ce facilitează o astfel de actvitate are sarcina de a se întoarce iar şi iar către interior, spre a găsi pacea şi legăura cu pământul, şi să conecteze tot ceea ce se întâmplă în jurul său sau al ei la această sursă de vindecare. Creaţi o cameră pentru ce este acolo, având încredere că va ieşi la iveală ceva porivit. Eu mă conectez la semnificaţia teritoriului extins, după care mă pot întreba care ar fi următorul pas potrivit, unde ar trebui să fiu în constelaţie, ce este necesar unui client spre a se întrepta către integrare. Apoi, după ce primesc un impuls, îl voi urma. Este un fel de intuiţie, dar această intuiţie nu este separată de gândirea mea logică sau de experienţa mea în mii de constelaţii şi ritualuri, intuiţia s-a potrivit cu acestea.



Sylvia: S-a întâmplat să primiţi prea multe impulsuri, sau să nu ştiţi ce să faceţi?



Daan: Uneori nu primesc nimic. Prin urmare voi spune grupului: “În acest moment nu înţeleg pe deplin ce se întâmplă aici”. Acesta este adevărul, şi cele mai multe persoane din cameră au simţit aceasta înainte ca eu să o spun. Recunoscând acest lucru un grup nu va fi tensionat ci relaxat. Pur şi simplu primesc cu bucurie faptul că pentru moment situaţia este neclară. Pornind de la relaxare, pasul următor se va ivi de la sine – chiar dacă apariţia sa va dura un pic de timp.



Sylvia: Aveţi o strategie când călăuziţi o constelaţie?



Daan: De ce cineva va merge şi va vizita un doctor? Poate pentru a primi un diagnostic, dar de cele mai multe ori pentru a fi vindecat. Pentru a se descotorosi de simptome, de durere şi de disconfort. De ce vine cineva la un grup? Plătesc pentru asta, îşi iau zile libere de la servici pentru asta şi se deschid, fiind convinşi că voi face tot ce pot pentru ei. Cei mai mulţi vin cu o nevoie, o întrebare, o problemă. Ca facilitator, sunt obligat să fac tot ce pot pentru a-i ajuta să găsească soluţii, a-i ajuta să facă un pas către vindecare şi integrare. Primul pas este de a-i face pe oameni să se simtă bine veniţi – am descris deja acest lucru. Al doilea pas constă în a fi respectuos. Există lideri ai constelaţiilor care folosesc confruntarea, dar acesta nu este stilul meu. De exemplu, nu cred că poţi încheia o constelaţie folosind cuvintele “Nu putem face nimic aici”. Cum va merge acasă un participant după un asemenea mesaj? Facilitatorul tocmai le-a spus că problema lor este prea mare, prea dificilă, prea complexă pentru a fi abordată. Aceasta nu îl întăreşte pe client, ci este o stigmatizare. Dacă se întâmplă ca în timpul lucrului să nu pot vedea vreo deschidere, când nu pot detecta nici măcar o mică posibilitate de a mişca ceva, când văd doar slăbiciuni în reprezentanţi, tot nu este sfârşitul. Şi atunci am toate tipurile de opţiuni. Pot forma un cerc al străbunilor în jurul reprezentanţilor, şi să le cer străbunilor să meargă în cerc şi să-şi împărtăşească puterea cu persoanele de acolo. Sau pot plasa câte un nou reprezentant lângă fiecare din cei implicaţi în constelaţie, iar cel nou va spune: “Ştiu exact prin ce treci. Am fost eu însumi în acel loc. Şi stau lângă tine.” Problema poate nu e rezolvată prin asemenea intervenţii, dar clientul va reveni din constelaţie cu mai multă putere şi echilibru.



Sylvia: În şamanism, unul dintre pilonii de bază ai muncii dumneavoastră, contactul cu spiritele este foarte important. Comunicaţi cu spiritele în timp ce lucraţi?



Daan: Îmi desfăşor munca din ce în ce mai puţin în stilul şamanic clasic, şi mă centrez din ce în ce mai mult pe experienţa spaţiului meu interior. Când îndrum un grup mă rog continuu, de exemplu voi invita străbunii participanţilor şi surse ale puterii să fie prezente şi să susţină activitatea pe care o desfăşurăm. Mă voi ruga, cu ochii închişi, pentru călăuzire, în felul acesta voi şti care va fi următorul pas sau de ce tip de intervenţie este nevoie. Se pot ivi imagini, imagini ce mă vor ajuta să călăuzesc activitatea în desfăşurare, dar nu este necesar să ştiu din ce sursă apar aceste imagini. Nu pot şti dacă aceste imagini apar din gândirea logică, dacă se bazează pe amintirea unei situaţii similare, dacă sunt un fel de insight spontan, dacă imaginile vin din înţelegerea mea analitică a situaţiei ca profesor sau ca şi conducător al grupului, sau dacă vin din intuiţia mea sau de la un străbun… Orice este posibil.



Sylvia: Am senzaţia că nu aduceţi în constelaţiile pe care le organizaţi problemele dumneavoastră personale. Adevărat?



Daan: Nu! Când cineva vine cu o poveste ce atinge propria mea istorie de familie, trebuie să fiu atent. Trebuie să existe o graniţă clară între mine şi istoria clientului. Dacă mă identific cu istoria altcuiva, mă voi vedea numai pe mine, nu pe ceilalţi. Aşa că, de regulă mă întreb: Sunt destul de eliberat de identificări pentru a fi capabil să ajut acest client? Dacă nu am încredere în propria mea motivaţie de a lucra cu cineva voi aştepta până când mă simt iar liber. În rolul meu de facilitator, mereu ţin o mică parte a atenţiei mele liberă pentru a verifica ce şi cum răspund la persoanele din grup: reţin ce gândesc despre ei, ce resping în legătură cu ei, ce doresc de la ei, de ce am nevoie de la ei…Dacă simt dorinţa puternică de a lucra cu cineva, trebuie să-mi pun mie însămi întrebarea de ce. Dacă încep să mă simt foarte apropiat de cineva, probabil m-am identificat cu acea persoană. Şi de cele mai multe ori aceasta îşi are rădăcinile în problemele emoţionale nerezolvate din sistemul meu familial. Pot lucra cu un participant doar dacă îmi este clară relaţia cu el / ea. Aceasta nu exclude acceptarea necondiţionată pe care am descris-o deja, ci se referă la un alt principiu. Se referă la necesitatea conştientizării transferului şi contratransferului, la a fi realist în legătură cu chestiunile controversate nerezolvate personale şi sistemice şi la asumarea responsabilităţii pentru acestea.



Sylvia: Cum puteţi face diferenţa între a vă deschide către cineva şi a vă identifica cu acea persoană?



Daan: În primul rând am abilităţile mele profesionale. Deasemenea, până acum am lămurit multe lucruri în istoria mea familială. Din experienţă ştiu cu ce teme şi poveşti de viaţă mă pot uşor identifica. Toate acestea ajută. Dar în spatele acestor factori, acord atenţie spaţiului meu interior. Este extins sau restrâns? Am remarcat că mă pot baza pe experienţa acestui spaţiu deoarece el se extinde când există o creştere a calmului interior. O extindere paşnică a spaţiului interior mă conectează la corpul meu şi la pământ. Cu cât îmi simt corpul mai liniştit, cu atât mă identific mai puţin cu poveştile de viaţă ale celorlalţi. Dacă spaţiul meu interior devine foarte mic şi când acolo există nelinişti de orice fel, când încep să fac planuri şi să emit păreri legate de istoria de viaţă – atunci încep să devin reactiv iar aceasta înseamnă că mă identific cu clienţii sau cu un aspect al poveştii lor.



Sylvia: Cine sunt profesorii şi călăuzele dumneavoastră?



Daan: În constelaţii nu am cu adevărat profesori, dar am în mod regulat schimburi profesionale cu un număr de colegi. În primii ani am învăţat mult de la doi profesori americani. Unul dintre ei a murit, pe celălalt nu l-am mai văzut de şapte opt ani. Bert Hellinger a fost o sursă de inspiraţie în trecut. Am un rabin, rabinul Zalman Schachter – Shalomi, dar trăieşte în America şi îl pot vedea doar ocazional. Cu siguranţă există un loc în care pot continua să fiu client sau student: sunt înscris la şcoala Ridhwan, fondată de Hameed Ali. Hameed Ali este mult mai cunoscut ca Almaas, numele folosit este cel de autor. Şcoala Ridhwan predă un curs denumit cercetare, ce este o formă de auto-explorare. Combină elemente ale sufismului, dezvoltarea psihologică şi meditaţia. În fiecare an mă retrag un timp pentru a continua procesul căutării interioare sub îndrumarea excelenţilor profesori. Nu folosesc tehnicile Ridhwan în grupurile mele, dar ele sunt esenţiale pentru dezvoltarea mea personală.



Sylvia: Mulţumesc că mi-aţi răspuns la întrebări.



Daan: Mulţumesc că le-aţi solicitat!