luni, 21 decembrie 2009

Formarea de facilitatori de Constelatii Familiale CUu Barbara Morgan,22-26 ianuarie

In perioada 22-26 ianuarie 2010 , va oferim primul modul din programul de formare de facilitatori de Constelatii Familiale condus de Barbara Morgan ( ) .
Costul participarii la fiecare din cele 3 module a 5 zile este de 250 euro . La fiecare dintre aceste module exista posibilitatea inscrierii a maxim 10 persoane din exteriorul grupului , carora li se vor lucra constelatiile in primele doua zile de workshop .Costul participarii in acest caz este de 100 euro . Urmatoarele 3 zile sunt rezervate exclusiv trainingului grupului nucleu , aflat in formare .
Relatii si inscrieri la , 0722 539 123 , 0747 062 981 .
In curand vom posta si traducerea textului de mai jos :

Coming Home
Healing the Family Soul
Based on Bert Hellinger’s Family Constellations

Background to Constellation Work

Describing a constellation in words is not an easy process. It is an experience which is profound and touches the deepest places in ourselves.

I call my workshops Coming Home: Healing the Family Soul.

The idea is that a lot of our current suffering is directly linked to the events of the past in our families and the actions of our ancestors. It helps to see that the family is a system which needs to be in balance in order to thrive – just like nature. And just as in nature, many things have happened which have upset the balance of our families and we and our children and grandchildren are feeling the effects. If you see love as flowing down through the generations just like a river flows to the ocean, then what happens is that there are boulders in the river and some of them are immediately visible and may or may not be able to be removed; others are not visible and may become so through a constellation. Then our job is to see if it is possible to remove these boulders so that the river of love can flow freely once more. Sometimes it just isn’t possible and we have to find a way to come to a deep level of acceptance of what is.

In a group situation we can choose members of the group to represent members of our family and sometimes abstract concepts like: war, love, truth, a secret or a part of ourselves. We place these people in the middle of the group according to our intuition and then the representatives begin to experience sensations, an urge to move or deep emotions related to the person they are representing. By looking at the shape of the constellation and seeing and sometimes hearing the experiences of the representatives, it is possible to begin the process of seeing if we can uncover and/or remove the boulder. Healing sentences provide a ritual for opening the heart and ‘coming home’.

The effects of the constellation are sometimes immediate and dramatic and can be felt by members of our family not present at the workshop. More often the changes are gradual and can take anything up to a year to have an effect. Sometimes, there is no effect at all and this can be for all sorts of reasons. Surprising though it may seem, it can be difficult to let go of our stories and our suffering.

Bert Hellinger’s original philosophy was that this work would be freely evolving and not come under any fixed methodology and you are therefore encouraged to gain as much breadth of experience as you can.

This training will reflect that breadth and you are encouraged to wait till the latter stages of the training before deciding on a particular way of working which suits you and your own personality.


It is becoming increasingly accepted that a large number of us have been traumatised in our early years; some of us have experienced direct trauma whilst others have been disturbed in our bonding to our mothers as a result of earlier traumas in the family system. This is an important aspect of constellation work and will be focused on in some detail in the latter stages of the training, once the basic concepts and ideas are integrated.

Coming Home
Healing the Family Soul
Based on Bert Hellinger’s Family Constellations

Basic Training
Bucharest, Romania
Facilitated by Barbara Morgan

Overall Structure:

3 x 5 day modules in January, June and November 2010
1 evening – introduction to the constellation work
2 days open workshop
3 days closed training group
Evening seminars

This training will be based around the apprenticeship model but adapted for use in 3x5 day blocks. Of the 5 days, 2 will be an open workshop where you will get the opportunity to do your own work but also to act as representative in other people’s constellation – a vital part of becoming a constellations facilitator.

There will be an introduction to the work on the first evening and during the training, evening seminars with use of dvds will be provided as an optional extra.

As preparation for this training, you are asked to write an essay describing your relationship with your parents, family traumas and significant events in your own history or in your family’s history and how you think they may be impacting on your life today. (around 3,000 words). If possible, this essay should be written in English. For those for whom English is too difficult, you are asked to make your own private arrangements for translation.

You are also asked, where possible, to begin reading material about constellation work. If you speak and read English, I recommend Love’s Hidden Symmetry as a starting point. You will be given a full recommended reading list at the beginning of the training.

You can do the training in a flexible way but you need to do the Basic Module 1 before moving on to any subsequent ones. After this training, there will be an ongoing overlap of each module to facilitate the flexibility of the training.

Module 1

On Module 1 we will look at the basic approach and underlying attitude needed in order to facilitate constellations covering the following key areas:

1. Introducing the work – background knowledge and understanding. How to talk about it to others.
2. Thinking systemically.
3. The phenomenological approach.
4. The Orders.
5. Presence.

Module 2

1. Self and group awareness and boundaries.
2. Focusing on the body as the prime ‘memory’ for constellations. How to help clients stay away from concepts and ideas, without disempowering them. Use of guided imagery, self-awareness and other exercises to help this process.
3. Taming the ‘superego’.
4. The initial interview, what to look out for, basic attitude, building the relationship with the client.

Module 3

1. Recognising and learning how to deal with trauma and potential re-traumatisation
2. Primary and secondary feelings
3. Conscience

The overall format of the training will be that the morning will be dedicated to discussion and practical exercises, mostly in small groups and the afternoon will be personal constellations, with feedback and discussion in between.

In keeping with the overall ethos of constellation work, the training will take the form of a self-motivated process with help from peers and myself.

You are invited to keep a journal of your progress throughout the training, looking at areas you feel good about and areas where you feel you may need between modules are strongly recommended.

Some people learn best by ‘doing’ so there will be ample opportunity for people to have a go themselves, with various aspects of facilitation, leading eventually to facilitating a whole constellation when you are ready.

Once this initial training is underway, it is recommended that people do at least 2 constellation workshops before embarking on a training.

Staying true to the apprenticeship model, following the initial training, we will set up apprenticeships i.e. in each workshop one very experienced facilitator, one experienced facilitator and a beginning facilitator, so the work can be transmitted as effectively as possible.

You will be asked for feedback at the end of the training so that we can build a training which truly responds to the requirements of the field.

marți, 1 decembrie 2009

Evenimente de Constelatii Familiale

Dragi prieteni ,
Iata ca ne apropiem cu pasi repezi de inceputul formarii de facilitatori de Constelatii Familiale ca Ritual , cu Cornelia Nicola Sindhu Niza ( website ) .
Primul astfel de modul de formare va avea loc in Bucuresti , in perioada 11-15 decembrie 2009 , la Centrul de Dezvoltare personala “ Casa Sufletului “, aflat pe strada Prevederii , nr14-18, la vila nr.17 ,Statia Metrou 1 decembrie 1918 ,linga Piata Trapezului ( zona Balta Alba ) . Relatii suplimentare despre cum puteti ajunge la aceasta locatie puteti obtine de la dna Cristina Stanescu (tel 0741 21 61 41).
Programarea celorlalte module va fi reconfirmata in timpul acestor zile , altminteri programul pentru 2010 este in mare parte finalizat si postat la adresa de web : .
Ca si noutati recente , a aparut si posibilitatea participarii dvs la aceasta formare cu plata in rate lunare pe parcursul anului . Pentru a primi detalii suplimentare va invit sa imi scrieti sau sa ma sunati ( , 0722 539 123 , 0747 062 981 ) .
La fiecare astfel de modul de formare , Cornelia va primi cate maxim 10 persoane din afara grupului , carora le va lucra cate o constelatie in seara de vineri si ziua de sambata . Daca doriti sa participati in aceasta calitate , deasemeni va rog sa ma contactati pentru detalii .

La aceasta ora mai exista inca posibilitatea de a va inscrie , atat in programul de formare , cat si pentru a primi o constelatie in regim de persoana exterioara grupului de formare .

Cu ocazia acestei vizite in Romania , Cornelia ne va oferi si oportunitatea de a ne inscrie in I.S.C.A. ( International Systemic Constellations Association ) , o asociatie internationala ce promoveaza munca de Constelatii Familiale , de care speram ca vom fi sustinuti cu materiale , sponsorizari etc . Ea face parte din membrii fondatori si din comitetul pentru noi directii de dezvoltare a I.S.C.A. , si in aceasta calitate ne poate fi in mod special de folos in deszvoltarea comunitatii celor interesati si iubitori de Constelatii Familiale din Romania .

Exista cateva lucruri pe care cu drag va invit sa le faceti pentru a putea mentine legatura in cele mai bune conditii si a fi cat mai bine informati de cele ce se intampla in aceasta zona la noi , si anume :

-Va invit cu drag sa va inscrieti in grupul Yahoo „ Constelatii Familiale ” daca nu ati facut-o deja ( linkul este : ) . Eu o sa va si dau o invitatie personala pentru a va alatura acestei liste de discutii care in principiu e dedicata evenimentelor de Constelatii Familiale , experientelor noastre personale in acest domeniu si resurselor de genul carti, articole , materiale video etc .

-Deasemeni va invit sa urmariti blogul , intrucat si acolo vom posta atat anunturile pentru diversele cursuri de constelatii pe care le organizam , cat si noi articole traduse , contributiile voastre ( feedback-uri , experiente personale etc ) .

Va rog sa forwardati acest mesaj tuturor persoanelor pe care le stiti interesate de a invata mai multe despre Constelatiile Familiale .

joi, 26 noiembrie 2009

De ce iubesc Constelatiile Familiale ?

De ce iubesc Constelatiile Familiale :

In deschiderea unui workshop de meditatie tibetana , Lama Geshe Lodoe Gyatso a spus : “Unii dintre voi cred ca eu am venit aici ca sa va schimb religia. Nu asta am venit sa fac. Ci, daca ar fi sa plec de aici spunandu-va doar o propozitie, aceasta este: “ Cinstiti-va strabunii ! “ .

Minunat indemn, intrucat numai prin propriile radacini ne vine seva vietii! Da, e adevarat ca Adevarul e peste tot, ca toate caile incep din si duc la Marele Mister, la Cel Ce Este, dar poarta fiecaruia dintre noi catre orice, catre Tot, suntem noi insine. Astfel, numai din experienta proprie, in cadrul propriului sistem de referinta, poate inflori o spiritualitate autentica sau, mai bine zis, o constiinta de sine corecta ..

Cate cautari spirituale exotice nu poarta in ele, mascata dezamagirea fata de propriile traditii, negarea propriilor radacini ? Aceasta nu atata din cunoasterea lor intima, cat din superficialitatea cosmopolita si din fuga de propriile profunzimi, in prima faza atat de deseori dureroase…
Si in ce masura negarea propriilor radacini este negare de sine, sa ne gandim si singuri …
Personal, mi-am inceput cautarile spirituale si terapeutice cu multi ani in urma, si am trecut prin multe astfel de structuri si sisteme, pana sa ajung la realizarea faptului ca abordarea cea mai cuprinzatoare este cea care ia in centrul atentiei sale in primul rand natura, esentialmente spirituala, a tot ceea ce este. Si anume recunoasterea faptului ca totul are spirit, sau mai bine zis, ca totul este spirit. De la firul de iarba, cristalul de cuartz sau orice piatra, fiece floare, copac, animal, fir de apa, pala de vant, scanteie, pasare, om, totul este spirit in primul rand. Spirit conectat la tot ceea ce este, vibrand diafan, fragil-indestructibil, efemer in manifestare, etern in esenta, continand izvorul metaforelor, in sine indescriptibil .

Oh, divinul ne da semne si indicii despre noi, reamintindu-ne cine suntem si la ce am venit aici, acum. Si ni le da atat in lucruri subtile, cat si in cele mai evidente, cum ar fi : parintii care ne-au dat viata, numele pe care-l purtam, neamul in care am venit sa ne nastem, etc.
Purtam calitatile si intelepciunea, puterea si vointa, darurile stramosilor nostri, atat in aspectele lor victorioase, luminoase, cat si in cele triste, indurerate, nerezolvate.

Societatea in care traim promoveaza tineretea-fara-batranete-si-viata-fara-de-moarte, intr-un chip atat de tipator si cu un comercialism fardat strident, convingand cu puterea reclamelor pe unii si pe altii sa isi mai cumpere un produs anti-imbatranire , sa mai faca ceva sa arate mai tineri, sa uite ca exista moarte. Totusi, aceasta unipolaritate fortata vaduveste de profunzime experienta vietii.

In culturile traditionale se stie ca toata lumea va muri si ca moartea fizica nu este sfarsitul. Se stie ca moartea e un sfetnic bun, care ne ajuta sa ne traim mai adanc, mai responsabili si mai bucurosi viata. Se stie ca intre cei vii si cei decedati nu exista o separare neta, ci, mai curand un voal fin, care tine mai degraba de acuitatea perceptiva decat de vreo bariera fizica reala.

Nu mai departe de propria noastra traditie ortodoxa, un sfat duhovnicesc important, de tinut minte si deseori repetat in literatura de suflet, este acela de a ne aminti pururea de faptul ca vom muri, de momentul mortii noastre. Multi sfinti au aplicat cu perseverenta acest sfat in propria lor existenta iar viata lor spirituala a fost pe masura, atingand sufletele multora, atat inainte cat si dupa momentul trecerii lor la cele vesnice .

Literatura consacrata experientelor NDE ilustreaza graitor, cu sute de relatari, miscarea sufletului de dupa detasarea de corp, in spatiul spiritual, iar reintoarcerea la viata a persoanelor care au trecut prin aceasta experienta e deseori marcata de o mai profunda bucurie de a trai, toleranta, intelegere, compasiune si de o reala lipsa a fricii de moarte.

Referirile shamanice la initierea de tip moarte-renastere duc in acelasi loc. Exista multe plante invatator care deseori poarta initiatul prin experiente similare celor NDE, iar oamenii care trec prin aceste initieri se simt morti si inviati, re-nascuti la o noua viata. Atat ayahuasca , “liana sufletelor” sau “liana strabunilor “, cat si iboga, planta invatator africana, conecteaza sufletul celui ce se impartaseste cu ele la taramul strabunilor, acolo unde intelepciunea, vindecarea, iubirea, intelegerea, puterea sunt la ele acasa.

In vindecarea shamanica exista munca psihopompa, care se adreseaza sufletelor nelinistite, pierdute intre lumi, ducandu-le in Lumina in care continua drumul nostru cosmic dupa moarte; aceasta este uneori legata cu munca de deposesie, in masura in care un astfel de suflet trist, indurerat, furios sau inconstient, aflat in uitare de sine, se afla atasat puternic de o persoana aflata in viata, intr-o masura in care acest lucru ajunge sa fie generator de situatii dureroase si neplacute in viata celui viu.

Acum doi ani si ceva am primit, de la o draga prietena, cartea lui daan Van Kampenhout , “Images of the Soul”. De la primele pagini am fost cu totul absorbit de carte si mi-a placut enorm modul in care Daan descrie Constelatiile Familiale; am trait un sentiment de bucurie imensa, de recunoastere intensa in sufletul meu a acestei modalitati de vindecare. Multe lucruri s-au pus cap la cap, multe intrebari din care unele nerostite, negandite initial, si-au gasit raspunsuri, vorba lui Daan, descriptive mai degraba decat explicative, ceea ce e ok, intrucat in munca shamanica o descriere facuta cu acuratete echivaleaza cu o buna explicatie ….Am inceput sa devorez tot ce am putut gasi despre minunata metoda introdusa in Vest de catre Bert Hellinger. Si minunarea mea a crescut, si sufletul meu a fost si mai atins. Cata iubire, cata clarviziune, cata maretie in deblocarea fluxului iubirii intre generatii! Cate raspunsuri, cate intelegeri, cata pace si frumusete!

Dar, daca mai e nevoie de o subliniere a faptului ca viata bate filmul, niciuna din intelegerile si trairile datorate lecturilor nu a fost la fel de puternica precum trairea la fata locului, la seminarul de weekend al Corneliei Nicola Sindhu Niza, buna prietena a lui Daan Van Kampenhout, cea pe care el mi-a recomandat sa o invit in Romania.

Valuri de emotie, o energie cand tumultuoasa cand linistita trecea prin toti cei prezenti, deznodand destine, aducand la lumina vechi suferinte ce se cereau vazute si vindecate, vechi eroisme nestiute si neonorate. Intuitii colective, trairi catartice, zguduirea intelegerii si asumarii propriilor situatii oglindite de constelatiile altora, ce montaigne-russe de emotii si intelegeri vindecatoare!

Cu adevarat experienta de a sta pentru cineva o resimt adanc spirituala, o modalitate atat de puternica de a te pune in papucii altcuiva! Cat de mult te poate imbogati in intelegere, in compasiune, in trairea proprie, a reusi sa fii pentru o vreme altcineva ….Cat de mic poti deveni, cat de recunoscator pentru propria viata, dupa ce ai trecut prin durerile altuia, altora, cat mai poti sa judeci si sa condamni dupa ce ai simtit durerea soldatului sovietic care a impuscat soldatul roman din cauza mortii caruia, la 4 generatii mai tarziu, clientul de azi sufera inca fara sa fi stiut de ce?

O, cate resurse are iubirea!

Apoi, seminarul Barbarei Morgan. Aceeasi iubire, acelasi Camp al Cunoasterii, iubirii, vindecarii, includerii tuturor celor uitati, de care ne e rusine, care ne dor, care plang sau schioapata sau sunt singuri prin noi.
Noi, cei din linia intai.
Noi, poarta noastra catre ei, si poarta lor catre viitor, catre descendenti.
Noi, cat mai putem plange de dor, de drag, de durere, de bucurie?
Cat mai putem dansa in hora sufletelor?

A fost primul seminar al Corneliei la care participantii la o constelatie au inceput in mod spontan sa cante si sa danseze, intr-un process al constelatiei.

De ce iubesc eu constelatiile familiale?
Le iubesc pentru ca imi arata tangibil iubirea care suntem, uneori oarba, alteori pur si simplu. Cred ca a iubi constelatiile familiale e parte a modului meu de a fi om. Cred ca raspunsul e fiinta mea. O constelatie e o harta a sufletului meu, precum o mandala e un Univers.

Cata vreme avem stramosi uitati, morti departe in Siberii inghetate sau in lagare de concentrare sau facuti evadati si impuscati pentru “fuga de sub escorta “, cata vreme ai nostri au fost torturati pentru curajul de a spune adevarul si pentru iubirea lor de Dumnezeu si neam, si patrie, cata vreme sangele stramosilor nostri ingrasa glia, cata vreme atatea suferinte si conflicte interetnice zac nereconciliate, cata vreme exista violenta si abuz si cata vreme procente semnificative din populatia tarii se dezradacineaza, sufera de dependente chimice ( alcool, tutun etc ), munca de Constelatii Familiale va fi permanent binevenita.
Va invit cu mare drag si pe voi sa scrieti raspunsul la aceasta intrebare. Hai sa facem un articol extraordinar, din sufletele noastre, despre aceasta munca minunata!

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Formarea de facilitatori de „Constelatii Familiale ca Ritual” ,11-15dec 2009 ,Bucuresti

Nierika-Poarta dintre Lumi

( , , )
va invita in Bucuresti , in zilele de 11-15 decembrie ,
La primul modul din
Formarea de facilitatori de „Constelatii Familiale ca Ritual”
cu Cornelia Nicola ”Sindhu” Niza
( )

În 11-15 decembrie 2009 vom începe trainingul cu un modul de 5 zile.
„Seminar de deschidere a trainingului pentru ritualurile constelaţiilor”

Aici vom învăţa despre:

Primele lucruri de baza ale lucrului cu constelatiile , precum si modul stravechi dar original al omenirii de a aborda viata : shamanismul . Vom vedea cum aceasta reactivare naturala a radacinilor noastre lucreaza, aducand pace si binecuvantare in viata noastra .

Cu aceasta rara combinatie de ritualuri si constelatii sistemice , avem o unealta foarte practica pentru a uni pamantul si cerul in a fi umani .
Weekend-ul va fi deasemeni deschis publicului pentru lucrari individuale , pentru a putea sa avem experienta aplicarii practice .

Dupa aceasta , sunt pregatita sa ofer cateva sesiuni particulare daca e nevoie .In acestea , lucrez cu toate abilitatile pe care le-am adunat in ani ,adresandu-ma situatiei individuale care apare si tinand cont de ceea ce imi permite sistemul personal al clientului sa fac . Aceasta poate fi un coaching clasic cu interventii verbale si non-verbale , sau un ritual-tratament shamanic , sau o combinatie din ambele .

In 2010 vom avea inca 3 module datele vor fi confirmate pana la sfarsitul anului 2009 .
1) „ Imputernicirea persoanei , curatarea/clarificarea propriului sistem, indreptarea spre focalizare in viata ”
In weekend , grupul de seminar va fi deschis pentru a lucra pentru problemele publicului , ca sa putem profita de aplicarea practica a Ritualurilor Constelatiilor Sistemice . Dupa aceasta vom ramane impreuna grupul de training si vom folosi ceea ce am invatat pentru propria noastra intelegere si dezvoltare personala .
In acest prim an vom merge inainte pentru a clarifica si rezolva dificultatile noastre personale , gasind o buna sustinere din urma , de la puterile strabunilor nostri , invatand sa pastram energia si sa o trimitem catre gaurile si fracturile acumulate in viata .

In 2011 vom continua cu :
2) „Comunicarea respectuoasa in lumea vizibila si cea invizibila ”

Ca un ”Buna Dimineata ”, la inceput vom invata bazele din NLP pentru comuinicarea respectuoasa cu clientii nostri si in interior cu noi insine . Vom incepe sa aflam despre structurile generale ale percepriei , realizarii si comunicarii .
Aceasta va fi o introducere in interventiile respectuoase , la nivel constient si inconstient , impreuna cu citirea mesajelor inconstiente de la celalalt , fie el client sau spirit ca egal , folosindu-le cu constienta pentru beneficiul comun .
Comunicarea originara a omului cu lumea spiritului , in mare parte uitata , este rugaciunea . Aceasta e o arta principala a shamanismului , si e foarte diferita de ceea ce stim de la diverse biserici !
Folosind „Roata Vietii ”, o tehnica pe care am invatat-o de la Daan van Kampenhout , vom merge de la dimineata procesului nostru de invatare catre amiaza sa .
Acolo ne vom descoperi darurile si capacitatile , le vom matura si le vom lasa sa se coaca deplin , pentru a putea iesi cu ele in lumina lumii .
Pe masura ce trainingul continua , vom ajunge la lumina de aur a dupa-amiezii vietilor noastre .Aici tot ceea ce e cu adevarat terminat , demodat si putred poate sa fie lasat sa plece , in timp ce ne contactam esenta o imbracam cu demnitate .
In final , atingem taramul sufletului . Noaptea Vietii , cand nu mai avem drept casa nici un trup ,dar sufletul-spirit este acasa si e in cea mai buna forma . Acolo ne vom gasi strabunii , in Marele Suflet al Existentei , binecuvantandu-ne larg . O faza , in care ne putem reincarca bateriile vietii pentru o noua primavara care ne asteapta pe roata vietii !

Dupa aceasta , daca veti dori sesiuni personale de feedback , putem face aceasta .

In 2012 vom avea din nou 4 module ( datele vor fi ) :stabilite mai tarziu

3)” Folosind puterile de ajutor pentru rezolvarea problemelor spiritului , trupului si sufletului ”

In acest an vom avea sansa sa practicam foarte mult si sa avem supervizare personala . Vom adanci contactul cu ajutoarele noastre spirituale , vom antrena asocierea si comportamentul adecvat cu ele si prin aceasta vom invata sa fim acasa in ambele lumi : Folosind puterile pentru a ajuta la rezolvarea problemelor spiritului , corpului si sufletului .

Pe unul il putem atinge , pe celalalt nu –
Dar suntem atinsi , miscati si afectati de el

Mai multe despre Cornelia, metodele cu care lucreaza ea si drumul ei in viata puteti citi la adresa de web :

Pentru a primi fisa de inscriere , trimiteti un e-mail la

miercuri, 23 septembrie 2009

Intoarcerea Acasa-Vindecare pentru sufletul familiei

Nierika-Poarta dintre Lumi
( , , )

va invita in Bucuresti , in zilele de 25,26 si 27 septembrie ,la seminarul de Constelatii Familiale
“ Intoarcerea Acasa-Vindecare pentru sufletul familiei”, cu Barbara Morgan( ) .

Barbara Morgan a inceput studiul Constelatiilor Familiale impreuna cu primul grup instruit de Bert Hellinger si Hunter Beaumont in Anglia , fiind la ora actuala una din cele mai experimentate facilitatoare si formatoare de facilitatori de constelatii familiale din UK, cat si editoarea sefa a celei mai importante reviste internationale de Constelatii Familiale bazata in U.K. , “The Knowing Field “( ) .
Acest weekend este un seminar clasic de Constelatii Familiale , dar in acelasi timp este si premergator unei ucenicii a celor ce doresc sa invete facilitarea de Constelatii Familiale cu Barbara Morgan .
Mai multe despre ea si programul de formare cu ea pe care v-il propunem , cititi la adresa de web : .

Program :
Vineri 25 septembrie : 18:00-22:00 – seara introductiva
Sambata 26 septembrie : 10:00-18:00 cu pauza de pranz si pauze de confort
Duminica 27 septembrie : 10:00-18:00 cu pauza de pranz si pauze de confort

Locatie : Centrul de dezvoltare personala “Casa Sufletului “, aflat pe strada Prevederii , nr14-18, la vila nr.17 ,Statia Metrou 1 decembrie 1918 ,linga Piata Trapezului . Relatii suplimentare despre cum puteti ajunge la aceasta locatie puteti obtine de la dna Cristina Stanescu (tel 0741 21 61 41 ) .

Costul participarii : 100 euro per persoana ,iar urmatorii membri ai aceleiasi familii platesc jumatate din pret , adica 50 euro per persoana . . Seara de vineri 25 septembrie este deschisa publicului general . Taxa de participate la seara introductive este de 50 lei care sunt inclusi in costul weekend-ului daca persoana participa la tot cursul .

Relatii si inscrieri : , 0722 539 123 , 0747 062 981 .

vineri, 28 august 2009

Lucrul cu traumele: Completarea şi îmbunătăţirea Constelatiilor Familiale ,partea a II-a

Lucrul cu traumele: Completarea şi îmbunătăţirea
constelaţiilor familiale
de Bertold Ulsamer
(partea a II-a)

Care este abordarea din lucrul corporal cu traumele?
Lucrul corporal cu traumele se bazează pe concepte şi proceduri care se pot dovedi adăugiri foarte utile la lucrul cu constelaţiile. Voi descrie cinci principii de bază ale Somatic Experiencing (Experimentării somatice) pe care le consider a fi cele mai relevante:
• Titrare – puţin câte puţin: Trauma este periculoasă dacă este accesată rapid şi direct, dar poate dispărea printr-o abordare treptată. Utilizând un exemplu din chimie, dacă se adaugă rapid acid clorhidric (HCl) la sodă caustică, va surveni o explozie; totuşi, dacă acidul clorhidric este adăugat puţin câte puţin la soda caustică, se amestecă bine. Acest proces poartă denumirea de titrare. În mod similar, în lucrul cu traumele, trauma poate fi abordată treptat, astfel încât organismul să nu „explodeze”. Când a avut loc trauma, s-au întâmplat prea multe lucruri şi prea repede, cu o intensitate prea mare. Prin urmare, lucrul în ritm lent, pauzele şi mult timp acordat acestui aspect reprezintă instrumente terapeutice importante pentru procesarea în siguranţă a traumei, deoarece permit integrarea experienţei traumatice împreună cu alte experienţe pozitive în viaţa clientului, precum şi crearea unui sentiment de siguranţă în contextul actual (sesiune de grup sau individuală).
• Pendularea naturală a organismului: Deoarece în timpul titrării apar stări opuse de ameninţare şi copleşire – pe de o parte şi resurse şi siguranţă – pe de altă parte, începe o mişcare naturală de tip „înainte şi înapoi” între aceste stări, ceea ce noi numim pendulare. Terapeutul priveşte cu atenţie mişcările, care pot fi minime şi care indică următoarea schimbare de direcţie şi sprijină pendularea naturală.
O sesiune de lucru cu traumele începe de regulă prin stabilirea unei stări pozitive, pline de resurse, înainte de abordarea atentă a experienţei traumatice, pornind de cât mai departe posibil. După ce clientul începe să se conecteze cu evenimentele sau sentimentele dificile, terapeutul se asigură că abordează doar atâta din acest material cât poate fi gestionat şi sprijină pendularea care apare în mod natural, imediat ce corpul o iniţiază. Acest lucru îi permite clientului să se elibereze de energiile care l-au paralizat şi este însoţit adesea de semne fizice, cum ar fi frisoane uşoare sau bufeuri de căldură sau de frig, care îi arată terapeutului că trauma este eliberată.
Clientul are apoi nevoie de timp pentru a reveni în prezent şi pentru a stabili o conexiune pozitivă aici şi acum, înainte de a se apropia din nou de starea traumatică. Când apare această mişcare naturală, terapeutul sprijină clientul pe măsură ce acesta reintră în starea de traumă – de această dată la un nivel mai profund decât înainte. Sunt necesare câteva pendulări pentru accesarea completă a unei experienţe, numărul depinzând de intensitatea experienţei iniţiale şi de cât de profund este aceasta înglobată în psihic. De exemplu, făceam jogging după asfinţit şi m-am ciocnit cu o persoană care mergea pe o bicicletă fără faruri. Deşi accidentul a avut doar consecinţe fizice minore, au fost necesare două şedinţe a câte o oră şi şapte pendulări înainte de a-mi putea aminti cursul efectiv al evenimentelor, moment cu moment, fără niciun semn că m-aş fi simţit copleşit.
• Rezolvarea traumelor are loc în principal la nivel fizic: Deoarece şocul traumatic creează energii care paralizează şi care se instalează sub forma unei rigidităţi în corp, aducerea acestor energii către mişcare şi către restabilirea unui flux natural necesită observarea atentă a semnalelor corporale ale clientului de către terapeutul specializat în traume. Toată eliberarea este fizică, prin mişcări mici, inconştiente ale corpului, care îi arată facilitatorului modul în care corpul se mişcă în sensul eliberării. Cel mai adesea, observăm comportamente de tip luptă sau fugă. Prima reacţie instinctivă la o ameninţare puternică o reprezintă în mod normal fuga: când încercăm să punem distanţă – atât la nivel exterior, cât şi interior – adesea facem mici mişcări cu picioarele. După ce am lăsat o distanţă suficientă şi ne simţim destul de siguri, următorul nivel de reacţie poate apărea sub forma unei agresivităţi necontrolate. Exact ca pasărea care dă cu ciocul în orice sau oricine reuşeşte, avem tendinţa de a ne elibera agresivitatea în mediul înconjurător. Doar după aceea putem trece la un nivel şi mai profund al experienţei, unde probabil că vom descoperi durere şi tristeţe. Acest ciclu se poate repeta de câteva ori înainte ca trauma să fie eliberată şi rezolvată.
Am învăţat să preţuiesc răspunsul de tip fugă ca pe un pas necesar pentru descoperirea energiilor care paralizează: dacă stăm prea aproape de cauza traumei, rămânem paralizaţi. Aceasta nu este o chestiune de voinţă – trebuie să lăsăm distanţa necesară pentru a putea experimenta eliberarea pe care o aduce cu sine senzaţia de siguranţă. Este important să reţinem că putem trece prin acest proces fără a fi necesar să ne amintim evenimentele traumatice: unii clienţi îşi amintesc experienţele, alţii nu. Este suficient să urmăm mişcările corpului, deoarece el găseşte modalitatea de a se elibera şi de a reveni la starea naturală de echilibru.
• Conştientizare: Observarea şi înţelegerea mişcărilor corpului necesită conştientizare. Multe dintre mişcările corpului nostru au devenit inconştiente şi trebuie să ne concentrăm şi să ne relaxăm ca să le putem percepe. Ar putea fi necesar să repetăm o mişcare de câteva ori, simţind-o conştient, înainte de a putea înţelege ce exprimă mişcarea respectivă. De exemplu, când vorbeşte despre ceva, un client face uşoare mişcări defensive cu mâna, fără a-şi da seama. Terapeutul specializat în traume se concentrează asupra mişcării, îl roagă pe client s-o facă mai lent, s-o repete şi caută să înţeleagă ce exprimă sau înseamnă aceasta. Acest proces poate elibera energii care pot să paralizeze şi le poate face să fie din nou disponibile.
• Reţinere: Atunci când luăm contact cu emoţiile noastre, facem mereu aceeaşi călătorie. Cuvântul cheie este reţinere. Când emoţiile ne copleşesc – indiferent dacă este vorba de durere, furie sau fericire – nu le putem conţine şi căutăm modalităţi de a le face faţă. Regresia, catarsisul şi defularea reprezintă indicii clare de emoţii care nu pot fi conţinute. La fel ca în cazul mişcărilor inconştiente ale corpului, emoţiile trebuie reintroduse şi conţinute puţin câte puţin, aducându-le din ce în ce mai mult în conştient. În mod similar practicilor de meditaţie, încercăm să ajungem la un nivel mai profund al conştiinţei. Dacă, de exemplu, clientul - rapid şi fără a fi conştient de aceasta – loveşte masa cu pumnul, terapeutul îl poate ruga să repete mişcarea foarte lent, de trei sau patru ori. Clientul începe să simtă agresivitatea pe care o conţine mişcarea şi simplul fapt că o simte aduce o eliberare. După repetarea de câteva ori a mişcării, agresivitatea dispare – mişcarea lentă a avut un efect relaxant, vindecător.

Ce aspecte ale lucrului cu traumele se aplică constelaţiilor familiale?
În loc să contrazică sau să pună în dificultate principiile abordării constelaţiilor, insight-urile câştigate în urma lucrului cu traumele arată că este necesar să procedăm cu mai multă atenţie în cadrul constelaţiilor, atunci când avem de-a face cu evenimente traumatice. Cred că ar fi foarte util să le prezentăm facilitatorilor de constelaţii familiale procesul de titrare – procedura treptată, astfel încât clienţii să fie confruntaţi doar cu atât cât pot gestiona în siguranţă. Cei mai mulţi facilitatori evită instinctiv copleşirea clienţilor şi nimeni nu-şi doreşte să se întâmple acest lucru. Totuşi, cred că se întâmplă frecvent şi se poate evita dacă facilitatorii se întreabă „Cât de mult poate integra acest client acum?"
Există etape pe care facilitatorul le poate parcurge pentru a evita copleşirea clientului. Dacă experienţa iniţială a fost dură, încetiniţi procesul. Am abandonat ideea că o experienţă traumatică poate fi soluţionată într-o singură constelaţie, utilizând în schimb mai multe constelaţii de-a lungul perioadei de care are nevoie clientul, pentru a putea rezolva problema în siguranţă. Acest lucru îi permite clientului să descopere progresiv niveluri mai profunde ale conexiunilor, pe măsură ce se confruntă atât cu iubirea, cât şi cu întunericul inerente în orice sistem familial.
De sunt mai atent la cât de mult pot suporta clienţii mei, munca mea s-a schimbat. Înainte să lucrez cu traumele, eram tentat să confrunt un client care nu dorea să se confrunte cu o persoană sau cu o problemă şi să-l încurajez s-o privească în faţă. Îmi amintesc de una dintre afirmaţiile lui Bert Hellinger: „Fuga nu înseamnă evadare.” Acum îmi dau seama că, chiar dacă fuga nu înseamnă evadare, ar putea fi primul pas către o soluţie. Astăzi mă concentrez mai mult asupra a cât poate integra un client.
Permiteţi-mi să vă ofer un exemplu: o femeie a povestit că un prieten de familie a abuzat-o sexual timp de circa trei ani, în copilărie. În cadrul constelaţiei, reprezentanta fetiţei s-a simţit extrem de abandonată de toată lumea şi mai ales de mama ei. Confruntându-se cu agresorul, a simţit durere şi şoc, dar în cele din urmă a putut lăsa toată vinovăţia în seama lui, l-a abandonat şi s-a întors către familia ei. În acest moment, am adus clienta în locul ei în constelaţie. Ea a izbucnit în plâns şi nu a putut privi pe nimeni. Am scos-o imediat din constelaţie, dar a continuat să plângă necontrolat. M-am dus lângă ea şi ne-am îndepărtat de constelaţie, ea continuând să plângă chiar şi după ce am ieşit din încăpere. Am aşteptat la uşa de alături până când s-a calmat şi am întrebat-o dacă ar trebui să termin constelaţia sau dacă doreşte să se întâlnească cu cineva din această constelaţie. A replicat că ar dori să îşi privească cele două surori. Aşa că am revenit la constelaţie şi am scos reprezentanţii tatălui, mamei şi agresorului din rolurile lor. Clienta a revenit pentru a realiza o conexiune rapidă, încărcată de iubire, cu surorile ei şi am încheiat acest moment.
După părerea mea, nevoile clientului surclasează toate regulile şi ideile privind modul de desfăşurare a unei constelaţii. Îmi orientez munca după aceste nevoi şi sunt dispus să întrerup, să iau distanţă sau să fac o pauză pentru a evita să copleşesc pe cineva. Rămân în contact cu clientul şi îl las să decidă cât de mult poate gestiona. Astfel, mă asigur că constelaţiile îi servesc pe clienţi. Pot chiar să încurajez un client abuzat sau pe reprezentantul său să stea la distanţă de agresor înainte de a-l privi şi să ridice mâna în momentul în care începe să se simtă copleşit. Când îl văd ridicând mâna, opresc imediat constelaţia.
Când are de-a face cu evenimente traumatice, facilitatorul trebuie să fie atent la client chiar şi în timp ce lucrează cu constelaţia. Deoarece scopul meu nu este să menţin constelaţia cu orice preţ şi nici măcar să obţin o soluţie pozitivă, am libertatea de a o întrerupe ori de câte ori clientul pare să fie absent sau afectat negativ. Gândiţi-vă la acest exemplu: o femeie se confruntă cu consecinţele unei „erori medicale” şi, ca urmare a acesteia, şi-a pierdut un braţ. Constelaţia a mers bine, iar reprezentanţii s-au mişcat către o soluţie, când am observat că clienta privea undeva în afara constelaţiei. Am oprit constelaţia, am întrebat-o cum se simte şi mi-am dat seama că era copleşită şi se simţea paralizată. Împreună ne-am deplasat departe de constelaţie, pentru a pune o distanţă. De aici am dizolvat constelaţia şi am lucrat cu ea, asupra stării ei actuale.
Următorul exemplu ilustrează cum poate ajuta distanţa. Într-un grup de instruire pentru avansaţi am decis să demonstrez utilizarea figurilor din lemn pentru lucrul individual cu clienţii. Bărbatul care s-a oferit voluntar a povestit o problemă dificilă: când avea şase luni, părinţii lui l-au lăsat să stea cu mătuşa lui, pentru că ei trebuiau să plece în Germania pentru a câştiga bani. Nu s-au întors decât când băiatul avea trei ani. Am bănuit că aceasta era o problemă de „mişcare întreruptă” (un termen utilizat atât în lucrul cu traumele, cât şi de către Bert Hellinger pentru a descrie trauma pe care o trăieşte un copil mic separat de părinţi sau respins de aceştia; a se vedea articolul scris de Barbara Morgan în 2003) şi cu toate că mă îndoiam că era adecvat să folosesc explorarea cu figurile din lemn, am hotărât să continui. Am ales figuri pentru tată, mamă şi copil şi am lucrat cu constelaţia timp de aproximativ o jumătate de oră, până când clientul şi-a imaginat că mama lui îi zâmbea. În acest moment, am decis să întrerup. Mai târziu, în cadrul unui cerc de feedback, clientul a afirmat că se simţea uşurat. Fusese foarte agitat în legătură cu abordarea acestei probleme, deoarece nu era sigur dacă poate suporta să retrăiască situaţia prin reprezentanţi. Utilizarea figurilor din lemn a făcut lucrurile mai uşoare, deoarece a lăsat o distanţă mai mare. Am făcut un mic prim pas către rezolvarea acestei mişcări întrerupte. Exemple ca acestea m-au învăţat să fiu mai modest în anumite situaţii. În loc să sper că dintr-o singură constelaţie vor rezulta eliberări majore, acum încerc să avansez în ritmul clientului.
Înţelegerea modului în care starea de traumă dispare m-a pus în faţa unor noi perspective ale activităţii mele. Iată un alt exemplu: o clientă lucra asupra senzaţiei de înstrăinare faţă de familia ei. Ea bănuia că a fost abuzată de tatăl ei, dar nu-şi amintea nimic dinainte de vârsta de 14 ani. În cadrul constelaţiei, reprezentanta copilului se temea de tată şi dorea să se îndepărteze de familie. Pentru că nu dispuneam de fapte, am evitat să fac orice fel de precizări şi doar am urmat energiile prezente în constelaţie. Când clienta a luat locul reprezentantei sale în constelaţie, nu a putut suporta să stea aproape de familie şi s-a simţit uşurată când s-a retras şi în cele din urmă s-a îndepărtat de aceasta. A afirmat că a simţit eliberare şi uşurare şi am oprit constelaţia. Pe măsură ce seminarul a continuat, am observat că această femeie care în mod obişnuit era tăcută, rezervată a devenit din ce în ce mai nemulţumită de constelaţia ei. Se comporta din ce în ce mai agresiv cu mine şi mi-a cerut „ceva mai mult” în ultima zi. Când i-am sugerat o a doua constelaţie, a refuzat şi a rămas furioasă la ultimul nostru cerc de feedback.
Aceasta poate fi considerată un eşec al meu ca facilitator, dar din perspectiva unui terapeut specializat în traume, văd lucrurile în mod diferit. Retragerea de lângă familia ei, punerea unei distanţe şi separarea au fost necesare ca un fel de fugă, permiţându-i să pună o distanţă suficientă pentru a se putea reorienta, recupera şi pentru a căpăta putere. Pe măsură ce energiile au apărut, reacţia de fugă este urmată de furie şi, cu cât durerea este mai mare, cu atât furia este mai puternică. La fel cum pasărea dădea cu ciocul în orice era aproape de ea când şi-a revenit din şoc, furia clientei a fost îndreptată către persoanele prezente. În calitate de facilitator şi posibil şi ca „figură paternă”, eu am devenit ţinta. Această furie avea prea puţin de-a face cu mine personal, dar a reprezentat o parte necesară a soluţiei clientei. Deşi nu ştiu cu a integrat clienta mea experienţa după seminar, cu siguranţă a făcut un pas către accesarea puterii sale proprii. Cel mai bun lucru pe care l-am putut face pentru a sprijini acest proces a fost să-i suport furia fără a reacţiona şi fără a reacţiona tot cu furie.
Faptul că devii conştient de pasul mare către vindecare care are loc prin pendularea între resursă şi suferinţă creează o perspectivă nouă asupra efectului global al lucrului cu constelaţiile familiale. Imaginea ordinii juste cu care se încheie adesea prima constelaţie poate servi ca resursă de putere şi vindecare, de care clientul are nevoie pentru integrare, înainte de a aborda niveluri mai profunde ale situaţiilor complicate, care poate nu au fost vizibile înainte. Când mi-am reprezentat prima dată familia, am avut o imagine simplă, vindecătoare cu care mă simţeam extrem de bine. După câţiva ani, în altă constelaţie, au apărut energii foarte diferite: m-am confruntat cu sentimente puternice de izolare, tulburare psihică şi teroare. Pendulul a ajuns în cealaltă parte şi nu aveam nicio idee cu privire la câte mişcări vor mai trebui să fie.
Înţelegerea acestui proces îl eliberează pe facilitator de presiunea de a găsi soluţii pozitive şi de a duce constelaţiile la bun sfârşit. Dacă există o pendulare organică continuă între o stare plină de resurse şi suferinţă, care aduce astfel vindecare, facilitatorul se poate relaxa şi poate doar să însoţească clientul, sprijinind dezvoltarea acestui proces. Ar fi fascinant să se exploreze dacă acelaşi proces de pendulare se poate observa şi la mişcările lucrului cu sufletul, descrise de Hellinger.

Când trauma şi situaţiile familiale complicate apar împreună
Desigur, se poate întâmpla adesea ca traumele şi problemele familiale să se suprapună. Iată un exemplu care ilustrează cum poate o experienţă traumatică să afecteze direct un alt membru al familiei: un tânăr înalt, trecut cu puţin de 20 de ani, dorea să facă o constelaţie legată de lunga perioadă în care a fost dependent de droguri. Era prietenos şi manierat, dar oamenii care îl vedeau pe stradă aveau tendinţa de a-l evita, datorită capului său ras şi tatuajelor care îi acopereau braţele şi umerii. Constelaţia a relevat că mama lui nu şi-a putut îngriji bine copilul pentru că se temea de el. Într-o constelaţia, aceasta înseamnă de obicei că putea să confunde copilul cu altcineva. Am pus întrebări despre aspecte din istoricul familial care ne-ar fi putut ajuta să înţelegem acest aspect, dar el nu ştia nimic. Deoarece părea evident că nu de copil se temea de fapt mama, am pus un bărbat lângă reprezentantul băiatului şi l-am numit „cel de care se temea cu adevărat”. Atenţia mamei s-a îndreptat imediat către el şi era vizibil înspăimântată de el. Copilul a simţit o mare uşurare şi mama a putut în cele din urmă să-l vadă doar ca pe copilul ei. O atracţie ciudată între mamă şi acest bărbat m-a determinat să bănuiesc că putea fi vorba despre primul ei prieten, care poate că a fost violent sau chiar a violat-o.
Mama clientului fusese la câteva workshop-uri ale mele şi când am întâlnit-o din nou am întrebat-o cine crede că ar putea fi acest „cel de care se temea cu adevărat”. Gândindu-se, mi-a spus că a auzit că unul dintre bunicii ei ar fi fost violent şi am lăsat lucrurile aşa. În ziua următoare a revenit şi mi-a amintit de o constelaţie pe care o făcusem cu câţiva ani înainte. Când ea avea 12 ani, doi bărbaţi au răpit-o, au legat-o, au torturat-o şi au abuzat-o sexual până când, după aproape 12 ore, a reuşit să fugă. În constelaţia ei, bărbatul mai vârstnic s-a arătat a fi în mod deosebit brutal şi violent, spunând lucruri de genul „Îmi place când eşti înspăimântată”. Persoana care o reprezenta pe ea în copilărie oscila între teroare şi iubire neţărmurită pentru acest bărbat. (Cercetările în domeniul traumelor au confirmat că astfel de conexiuni între agresor şi victimă sunt obişnuite şi că, de asemenea, apar şi în lucrul cu constelaţiile). Gândindu-se la fiul ei, mama a conchis că, atunci când îşi privea fiul, îl vedea pe acest agresor, iar fiul, la rândul lui, preluase o parte din rolul agresorului. Din nou, în lucrul cu constelaţiile, observăm adesea că în familiile victimelor criminalii sunt reprezentaţi; în acest caz, copilul preluase energia criminală a agresorului.
Continuând să discut cu mama, am învăţat cum abordări terapeutice diferite au lucrat bine în cazul ei: când a început prima dată să lucreze la această experienţă de răpire, a considerat că hipnoterapia a fost cea mai utilă; următorul pas major l-a constituit întâlnirea cu agresorul în cadrul constelaţiei ei. Totuşi, simte că efectele traumei încă există în corpul ei şi a decis să înceapă lucrul cu traumele.

Prin ce diferă lucrul cu traumele de constelaţii şi ce au în comun?
Lucrul cu traumele şi constelaţiile se adresează unor straturi diferite ale fiinţei noastre. Constelaţiile ne conectează cu rădăcinile pe care le avem în calitate de fiinţe sociale, demonstrându-ne cum suntem legaţi de sistemul nostru familial, în timp ce lucrul cu traumele se concentrează direct asupra corpului şi reacţiilor acestuia. Constelaţiile ne arată clar că aparţinem sistemului nostru familial şi că rămânem o parte a acestuia. Când, în cadrul unei constelaţii, întâlnim un agresor din afara sistemului nostru familial, descoperim o fiinţă umană care duce povara vinovăţiei. Chiar dacă ne îndepărtăm de această persoană, o putem face cu respect faţă de destinul altuia, ceea ce aduce cu sine vindecarea relaţiei noastre atât cu ceilalţi, cât şi cu o parte din noi înşine.
La polul opus, lucrul cu trauma se adresează nivelului fizic al naturii noastre şi vindecă la acest nivel. După ce energiile care ne paralizează sunt rezolvate, putem reveni la interacţiunile netulburate cu mediul nostru şi cu semenii noştri. Deoarece multe dintre impulsurile noastre sunt instinctive, fiind moştenite de la regnul animal, înţelegerea modului în care energiile eliberate de aceste impulsuri se mişcă în corpul nostru reprezintă un mare beneficiu pentru facilitatorii de constelaţii. Totuşi, graniţa dintre cele două abordări nu este întotdeauna atât de clară. Pentru a-l cita pe Peter Levine (1997): „Dacă privim trauma, privim pierderea unei conexiuni, conexiunea cu noi înşine, cu familiile noastre şi cu ceea ce ne înconjoară.” De aceea, în lucrul cu traumele, conexiunea dintre client şi terapeut, ca altă fiinţă umană, devine o temă centrală. Această conexiune – stabilită din nou şi reafirmată continuu – creează un pol care se opune forţei traumei. Scriind despre capacitatea noastră de a crea relaţii mai târziu în viaţă, terapeuta specializată în traume Babette Rothschild (2000) spune: „Un copil traumatizat nu este neapărat condamnat la o viaţă disfuncţională. Mulţi oameni care nu au avut ocazia de a crea relaţii sigure în copilărie au putut corecta acest lucru mai târziu în viaţă şi au putut realiza conexiuni pozitive.” Ea include conexiuni cu prietenii, profesorii, vecinii şi partenerii, precum şi cu psihoterapeuţii.
Aceleaşi probleme de legătură, conexiune şi relaţie reprezintă aspectele esenţiale ale lucrului cu constelaţiile familiale. În constelaţii, descoperim adesea un flux profund de iubire care ne conectează, în familiile aparent disfuncţionale; experimentarea faptului că această conexiune a existat întotdeauna creează un nou sentiment de apartenenţă, care poate fi resimţit ca o vindecare. Prin urmare, cele două abordări, constelaţiile şi lucrul cu traumele, sunt ca două cercuri care se intersectează în unele locuri şi sunt separate în altele. Poate că jumătate din problemele aduse de clienţii noştri pot fi abordate prin oricare dintre abordări. În cealaltă jumătate, o abordare este mai adecvată decât cealaltă.
Intenţionez să organizez un workshop pentru câţiva clienţi traumatizaţi care să combine ambele abordări. Dimineaţa vom lucra într-un grup cu constelaţii, iar după-amiezele vor fi rezervate pentru sesiuni individuale de Somatic Experiencing (Experimentare somatică). Abia aştept să văd cum lucrează împreună cele două abordări şi ce rezultate putem obţine. Problema vindecării şi dezvoltării nu este o chestiune de lucru cu traumele sau de constelaţii, ci ţine de modul în care le putem combina pe acestea două în călătoria noastră către mai multă vitalitate, iubire şi forţă vitală.
În acest proces, îmi este clar să pot duce oamenii doar atât de departe cât am fost eu însumi. Cu alte cuvinte, constelaţiile pe care le conduc vor releva atât aspecte pozitive, cât şi negative ale vieţii numai în măsura în care eu însumi le pot accepta şi conţine. Pentru a fi facilitatori mai buni, este necesar să ne extindem abilităţile astfel încât să cunoaştem şi să acceptăm suferinţele din propria noastră experienţă. Consider că lucrul cu traumele este un instrument bun pentru o astfel de extindere.

Mulţumiri: Îi mulţumesc terapeutului specializat în polaritate şi traume Urs Honauer pentru valoroasele lui insight-uri; lui Samvedam Randles pentru traducerea în limba engleză şi Sheilei Saunders pentru privirea de ansamblu asupra lucrării.

luni, 6 iulie 2009

Lucrul cu traumele: Completarea şi îmbunătăţirea Constelatiilor Familiale ,partea I-a

Lucrul cu traumele: Completarea şi îmbunătăţirea
constelaţiilor familiale
de Bertold Ulsamer
(partea I-a)

Articol primit de la Barbara Morgan , si tradus in romaneste cu permisiunea sa.
Acest articol a fost publicat in revista internationala de Constelatii Familiale „The Knowing Field ”( ) , a carei editoare este Barbara Morgan ( )
Barbara Morgan va vizita Romania si va sustine un seminar de Constelatii Familiale in Bucuresti in zilele de 24,25 si 26 septembrie 2009, dupa care va sustine un program de formare de facilitatori de constelatii familiale in Romania . Relatii si inscrieri la .
Multumim psih. Claudia Serban ( )pentru traducere.

În ciuda entuziasmului meu faţă de constelaţiile familiale, am ştiut întotdeauna că această abordare se adresează numai problemelor dintr-un anumit domeniu, şi anume celor care îşi au rădăcinile în propriile noastre familii. Deşi acesta este un domeniu important, nu toate problemele îşi au originile aici: multe probleme sunt cauzate de experienţe de viaţă care nu au legătură cu familiile noastre şi, de aceea, nu pot fi soluţionate prin constelaţiile familiale. În opinia mea, constelaţiile lucrează exact ca una dintre aripile unei păsări. Pentru ca pasărea să zboare, are nevoie de a doua aripă, iar eu consider că o modalitate de a avea această a doua aripă o constituie lucrul corporal cu trauma, dezvoltat de Peter Levine. Totuşi, cei mai mulţi dintre noi, care au o oarecare experienţă în lucrul cu constelaţiile, ştiu faptul că traumele joacă un rol important în apariţia situaţiilor complicate şi, astfel, sunt de o importanţă vitală în mare parte din lucrul sistemic. Aici voi compara modul în care sunt abordate traumele în constelaţii şi în lucrul corporal cu trauma şi voi discuta modalitatea în care insight-urile şi tehnicile dezvoltate de Levine pot fi aplicate în constelaţii în mod avantajos.

De-a lungul anilor în care am fost facilitator de constelaţii familiale, mi-am dat seama că felul în care mă simt când lucrez cu probleme dificile depinde de momentul în care au apărut acestea. Sunt destul de capabil să fac faţă unor evenimente cutremurătoare care au avut loc la generaţiile trecute, cum ar fi crime în familie, chestiuni legate de holocaust sau crime de război. Totuşi, mi se pare mult mai greu dacă aceste întâmplări teribile au avut loc mai recent. Îmi amintesc, de exemplu, cât de şocat am fost când lucram într-un penitenciar cu o clientă care îşi ucisese iubitul şi sunt absolut copleşit de ideea de a lucra cu o persoană care a fost supusă torturii. Acest lucru îmi arată că există încă părţi ale psihicului meu şi emoţii care nu au fost clarificate în lucrul cu constelaţiile, pe care trebuie să le abordez în alte moduri şi care au făcut ca lucrul cu trauma,
dezvoltat de Peter Levine, să fie atât de important pentru mine. Iniţial am presupus că exersam antrenamentul cu trauma pentru propriul meu beneficiu, dar, pe măsură ce am început să înţeleg mai multe, mi-am dat seama de multiplele legături pe care le are aceasta cu constelaţiile. Această nouă înţelegere continuă să-mi influenţeze şi să-mi îmbogăţească lucrul cu constelaţiile şi aici aş dori să împărtăşesc unele dintre insight-urile mele.

Ce este trauma?
Termenul de „traumă” nu mai este rezervat discuţiilor clinice şi, recent, a fost mult discutat şi utilizat. Următoarea descriere se bazează pe lucrul corporal cu trauma dezvoltat de Peter Levine, care şi-a început munca în colaborare cu Anngwyn St. Just. Munca sa este acum cunoscută ca Somatic Experiencing (Experimentare somatică), o anumită abordare care merge dincolo de conceptele anterioare ale lucrului cu trauma. Se distinge prin accentul pe care Levine îl pune asupra originii biologice a traumei. Animalele dispun de trei reacţii de bază în faţa pericolului, toate fiind generate de impulsuri biologice primare: prima – dacă animalul se poate lupta cu ameninţarea percepută, atunci va lupta; a doua – dacă pericolul pare să-l copleşească, va fugi; sau a treia – poate să rămână imobilizat pe loc.
Evaluarea reacţiei pe care urmează s-o aibă este instinctivă şi are loc într-o fracţiune de secundă de la apariţia pericolului. Dacă unei pisici îi apare în faţă un câine de după colţ, atunci pisica va „decide” instantaneu dacă poate face faţă ameninţării, caz în care îşi va lua poziţia specifică şi va scuipa, sau dacă nu, şi atunci se va refugia în cel mai apropiat copac. Dacă viaţa animalului este în pericol, ca în situaţia în care un şoarece este prins de o pisică, atunci acesta rămâne ca paralizat. Mecanismul de luptă sau de fugă formează de asemenea modelul de stres de bază la om şi în acesta îşi are originea şi trauma. Când se confruntă cu un şoc, cu o ameninţare copleşitoare şi cu lipsa posibilităţii de a lupta sau de a fugi, corpul paralizează.
În rândul animalelor, în momentul în care pericolul a trecut, apare un alt proces natural - starea de „paralizie” dispare. Animalul se „trezeşte”, adesea se scutură sau tremură pentru a se elibera de energiile care l-au paralizat şi îşi continuă viaţa. Efectele diferă în funcţie de profunzimea reacţiei la traumă. De exemplu, dacă o pasăre intră în camera mea şi o prind, probabil că va „paraliza”. După ce îi dau drumul afară, îşi va reveni în câteva momente şi va zbura. Dacă prind o pasăre a doua oară, starea de paralizie va dura mai mult, iar pasărea va avea nevoie de mai mult timp pentru a-şi reveni. Dacă o prind din nou, starea de paralizie va dura şi mai mult, pasărea poate începe să dea agresiv cu ciocul în jur, încercând să-şi revină. Şi, dacă voi continua s-o prind, în cele din urmă va muri – va face un atac de cord.
Oamenii au uitat cum să se recupereze în mod natural în urma unei astfel de stări de paralizie şi cum să-şi continue viaţa. Fără ajutor, se întâmplă adesea să nu ne revenim complet din traumă; deşi continuăm să trăim, o parte din energia noastră este blocată în corp, mai ales în sistemul nervos, unde rămâne în stare nedeterminată şi creează simptome precum: anxietate, depresie, confuzie şi stres. (Nu voi insista aici asupra efectelor importante ale traumei asupra sistemului nervos şi, deci, asupra întregului organism). Este important să clarificăm faptul că, pentru om, experienţa traumei este întotdeauna una copleşitoare. Prin urmare, se pune întrebarea: „Cum este posibil ca o persoană să se confrunte cu o situaţie periculoasă şi ameninţătoare şi altă persoană nu?” Diferenţa constă în trei factori importanţi:
• Constituţia persoanei, care se bazează în parte pe fondul biologic, influenţează în mare măsură modul în care sunt trăite evenimentele: persoanele cu o natură sensibilă se vor lăsa mult mai uşor copleşite decât caracterele mai puternice; cât de mult poate suporta o persoană înainte de a se lăsa copleşită variază de la un individ la altul.
• Experienţa traumatică anterioară a unei persoane joacă un rol important: cu cât numărul de situaţii traumatice pe care le-a experimentat cineva este mai mare, cu atât mai repede persoana respectivă se simte copleşită şi reintră în starea de paralizie, cum este şi exemplul păsării de mai sus.
• De asemenea, un factor îl reprezintă istoricul familial al unei persoane: pentru persoanele familiarizate cu lucrul cu constelaţiile, nu este nicio noutate faptul că copiii preiau energiile traumatice nerezolvate de la generaţiile anterioare; de exemplu, dacă părinţii au fost în exil departe de ţara de origine în timpul unui război, copilul va prelua probabil unele dintre sentimentele care au fost trăite la momentul respectiv. Chiar şi evenimentele minore pe care le-a experimentat acest copil şi care seamănă cu cele suferite de părinţii lui sau care declanşează sentimente similare pot determina un şoc disproporţionat. De asemenea, terapeuţii specializaţi în traume au observat că experienţele traumatice nerezolvate pot fi transmise generaţiilor următoare.
Printre evenimentele care cauzează frecvent reacţii traumatice se numără:
• Accidente şi catastrofe de toate felurile: accidente rutiere, feroviare, cutremure şi deces sau suferinţă provocată de război sau tortură.
• Aşa-numita traumă de dezvoltare suferită de copii, cum ar fi: dificultăţi la naştere, separare prematură de părinţi sau victimă a abuzului.
• „Trauma secundară” experimentată de consilierii şi terapeuţii care se implică în asistarea victimelor dezastrelor şi care pot la rândul lor să se simtă copleşiţi de evenimentele petrecute.
Victima oricărui eveniment traumatizant se confruntă cu instalarea unei stări de anxietate profundă, centrată pe teama că evenimentul se va repeta, fie în realitate, fie în amintirea sa. Dacă se întâmplă acest lucru, şocul iniţial va fi reexperimentat ca „retraumatizare”, care întăreşte atât reacţia traumatică, cât şi trauma iniţială. Totuşi, tendinţa biologică a organismului este să se elibereze de energiile blocate ale evenimentului traumatic şi să revină la starea naturală, fără obstrucţionări. Acesta poate fi motivul pentru care victimele sunt atrase de situaţii care se aseamănă cu evenimentul traumatizant, de exemplu o persoană care a suferit un accident de maşină poate intra frecvent în situaţii periculoase în trafic. Totuşi, corpul nu ştie cum să reacţioneze altfel decât a făcut-o iniţial, prin urmare pericolul unui şoc similar şi al sentimentului copleşitor, deci şi al retraumatizării, este mare.

Cum este abordată trauma în lucrul cu constelaţiile?
Deşi termenul de traumă este rareori utilizat în lucrul cu constelaţiile, avem de-a face în mod constant cu evenimente traumatice. Le întâlnim la generaţiile anterioare, în caz de război, exil şi întemniţare; în situaţiile actuale, sub forma copiilor născuţi morţi, a deceselor premature sau accidentale sau a copiilor care au fost victimele abuzului şi violenţei. Şi, dincolo de familie, munca noastră include adesea dinamica victimelor şi a agresorilor în cadrul constelaţiilor, cum ar fi exemplele din cartea lui Bert Hellinger, Wo Ohnmacht Frieden Stiftet (Pacea născută din neputinţă), care carte descrie două constelaţii care implică o victimă şi un agresor, un viol în timpul războiului şi o sesiune de tortură.
În lucrul cu constelaţiile, reprezentanţii îi întruchipează pe cei care sunt cel mai afectaţi de situaţie: pe cel care a murit şi pe cel care a supravieţuit dacă este vorba despre un deces prematur sau pe victimă şi pe agresor dacă este vorba despre un abuz. Aşteptăm ca reprezentanţii să stabilească contactul şi să se perceapă unul pe celălalt şi apoi lucrăm cu temele care apar, cum ar fi culpabilitatea şi responsabilitatea. Adeseori descoperim teme de iubire şi conectare şi constatăm că frazele rituale elaborate de Bert Hellinger se dovedesc de mare ajutor pentru dizolvarea tensiunilor şi a modelelor de energie blocată.
În lucrul cu trauma, încercarea de rezolvare a traumei comportă în mod inevitabil riscul retraumatizării. Se poate întâmpla acest lucru şi în lucrul cu constelaţiile? O constelaţie poate evoca amintiri şi senzaţii atât de intense încât clientul să devină din nou copleşit de evenimente şi să revină în starea anterioară de şoc? Li se poate întâmpla acest lucru şi persoanelor care reprezintă clientul traumatizat sau alte victime ale traumei din sistemul familial al clientului? Anngwyn St. Just, o specialistă în lucrul cu trauma, mi-a relatat că a observat frecvent că atât clienţii, cât şi reprezentanţii intră în stări de paralizie traumatică fără ca facilitatorul să observe. Alţi terapeuţi germani, printre care şi eu, au observat de asemenea acest lucru, iar Franz Ruppert îl menţionează în cărţile sale.
Prin urmare, lucrul cu constelaţiile familiale pare să implice riscul de retraumatizare, creând o responsabilitate pentru facilitatori, care trebuie să înveţe să recunoască aceste stări de şoc şi să le conştientizeze pe măsură ce apar. Semnele unei stări de traumă pe care trebuie să le căutaţi includ: paloare bruscă, amuţire şi imobilitate; clientul sau reprezentantul poate privi în gol la distanţă şi este posibil să nu fie prezent în corpul său. Pierderea totală a controlului sau comportamentul „bizar” poate indica de asemenea o reacţie la traumă.
Deşi cei mai mulţi facilitatori de constelaţii par să nu cunoască această dimensiune a lucrului lor, ei evită în mod intuitiv retraumatizarea. Unele proceduri utilizate în constelaţii protejează clienţii şi reprezentanţii de senzaţia de copleşire. Următoarele proceduri sunt instrumente din inventarul oricărui facilitator şi sunt utilizate în mod constant fără ca cineva să menţioneze cuvântul „traumă”:
Clienţii sunt protejaţi prin utilizarea reprezentanţilor şi prin respectarea problemei şi a limitelor sale.
• Utilizarea reprezentanţilor: Clienţii îşi văd reprezentanţii din exterior, ceea ce le permite să se disocieze de experienţă într-o oarecare măsură, ceea ce îi protejează de retrăirea directă a evenimentului traumatic. Cu cât suferinţa este sau a fost mai imediată şi mai directă, cu atât clientul are nevoie de mai multă protecţie. Cu toate că aducem de obicei clientul în constelaţie spre sfârşitul perioadei de lucru, acest lucru nu trebuie făcut cu clienţii care sunt în pericol de retraumatizare. Este mai important să păstreze o distanţă suficient de mare de evenimente.
• Respectarea problemei şi a limitelor acesteia: Uneori, problema prezentată este destul de superficială, cum ar fi problemele legate de serviciu, deşi în mod clar sunt probleme serioase şi dificile prezente în sistemul familial. Facilitatorul poate discuta ce anume trebuie abordat în constelaţie, dar este important ca dorinţele clientului să fie respectate şi nu ignorate. Nici măcar cele mai bune intenţii nu le dau facilitatorilor dreptul de a deschide subiecte mai profunde şi mai dureroase decât este clientul capabil să suporte. Facilitatorul care ignoră dorinţa clientului şi merge mai departe, ignoră de asemenea şi protecţia inerentă care decurge din faptul că clientul ştie ce poate suporta şi ce nu şi, astfel, poate face rău.
Reprezentanţii sunt protejaţi de stările de traumă astfel:
• Distanţa: În momentul în care, în cadrul unei constelaţii, apar sentimente dificile, observăm adesea că reprezentanţii nu pot privi către cineva sau ceva. Tensiunea este prea mare şi au nevoie de mai mult spaţiu. Simplul fapt de a le permite să se depărteze atât cât au nevoie îi poate face să se simtă suficient de în siguranţă cât să poată privi. Spaţiul şi distanţa îi protejează de intensitate.
• Contactul: Facilitatorii trebuie să rămână în contact cu reprezentantul, mai ales atunci când în constelaţii este vorba despre situaţii dificile şi tensionate. Simpla întrebare „Cum te simţi”? creează o legătură cu un reprezentant care experimentează sentimente dificile şi nu lasă aceste sentimente să îl copleşească.
• Limbajul: Faptul de a-l asista pe un reprezentant care întâmpină dificultăţi în a numi problema în fraze bine alese îl ajută pe acesta să micşoreze distanţa interioară faţă de aceasta. De exemplu, un tată care a supravieţuit războiului şi întemniţării poate crea o distanţă semnificativă afirmând „A fost prea mult. ”
• Scoaterea din rol: Facilitatorii trebuie să fie instruiţi astfel încât să îşi dea seama când un reprezentant este în pericol de a fi copleşit. Întrebarea „Poţi suporta?” poate clarifica situaţia. Dacă răspunsul nu este un „Da” clar, reprezentantul trebuie scos imediat din rol, iar facilitatorul trebuie să se asigure că acesta a ieşit complet din rol şi a revenit în prezent.
• Contactul fizic: Ori de câte ori un reprezentant este în pericol de a se simţi copleşit şi fie este "paralizat", fie se comportă bizar, facilitatorul poate stabili un contact fizic. Adesea stau în spatele unui reprezentant şi îmi pun mâna pe spatele lui, nu pentru a-l reconforta, ci pentru a-i da putere şi a-l sprijini, astfel încât reprezentantul să poată rămâne prezent chiar şi cu sentimente dificile.

sâmbătă, 20 iunie 2009

Ancestralul invizibil ne modeleaza vietile :Constelatii Familiale ,Bucuresti 3-4-5 iulie 2009

Nierika-Poarta dintre Lumi
va invita in zilele de 3, 4 si 5 iulie in Bucuresti la workshopul
„ Constelatii Familiale ca Ritual :
Ancestralul invizibil ne modeleaza vietile ”,
cu Cornelia Nicola Sindhu Niza .

Relatii si inscrieri la,

Textul de mai jos apartine Corneliei Nicola Sindhu Niza .

Ritualul şamanic lucrează bine în combinaţie cu ritualurile şamanice sistemice ale constelaţiilor familiale .
Această nouă formă de terapie, pecare o numesc „Ritualurile Constelaţiilor” a pornit de la cartea lui Bert Hellinger”Constelatiile familiale”( „Familienstellen”) şi procedeele şamanice in ritualuri au atestat-o de-a lungul anilor ca fiind tehnica mea terapeutică.
Intuiţia lui Bert Hellinger recunoaşte familia ca fiind baza, rădăcina existenţei noastre si arata efectele destinului reprimat sau uitat al unor vechi membri ai familiei ,transferate asupra descendenţilor, a partenerilor sau asupra membrilor altei familii.
„Ritualurile Constelaţiilor” sunt un mod de fuzionare eficace între munca sistemică şi aplicaţiile vieţii reale, între tradiţiile de bază şamanice şi condensarea înţelepciunii vieţii.
Ne putem referi la Ritualurile Constelaţiilor ca şi la Constelaţiile Sistemice şamanice.Chiar dacă între timp termenul de „şamanism” a sedus, din păcate, imaginaţia cu măreţe fantezii ciudate şi a fost asociat cu excesele, eu una nu am găsit nici o alimentare a acestora în contactele mele cu şi alături de umanitate.Dimpotrivă, consider ca o imensă realizare a unei intregi vieţi atunci cînd oamenii se simt bine in ceea ce priveste venirea lor pe pămant, în timp ce sunt si conectaţi „dincolo”.
Ritualurile Constelaţiilor ajuta la :
• Consiliere individuală în forma sistemică a familiei şi a terapiei de cuplu.
• Orientarea ocupaţională numită Organizarea Constelară
• Antrenamentul sistemic în Structura Constelaţiilor
Si deasemenea la:
• Consilierea vieţii spirituale incluzând mişcările evidente ale sufletului
• Proiectarea simptomelor, vărsarea luminii în planul spiritual sau ancestral al boliolor sau a altor neplăceri.
• Consilierea sistematică în educaţia adulţilor pentru creşterea individuală, la fel
ca şi trainingul profesional.
Sau destul de important:
• Ca supliment ocupaţional educativ.

„Descoperind cum lucrează...!”
Ritualurile constelaţiilor sunt legate de acumularea puterii de a descoperi tot ceea ce ne aparţine nouă, de a recunoaşte lucrurile aşa cum sunt, şi mai apoi de a le integra armonios în întregul sistem.Acest lucru duce la cumularea puterii personale într-o forţă de viată liniştită, indreptată spre iubire şi respect.
„Doar ceea ce iubim ne eliberează!”(Bert Hellinger)

În această lucrare este usor de văzut cum atitudinile comune cum ar fi: dorinţa de a avea totul sub control,neplăcerile produse de separare şi respingere,să fii deschis sau secretos şi dorinţa de a lupta, in majoritatea cazurilor duc la pierdere sau eşec.
„O persoană este rezonabilă atunci când este condusă de destin, una încăpăţânată este târâtă de destin!”(Seneca)
În ritualurile constelaţiilor experimentăm fenomenul pe care Dr.Albrecht Mahr îl numeşte „Câmpul cunoaşterii”( The knowing field ). Este vorba de o uniune adâncă involuntară cu tot ce e al nostru: rude, cei apropiaţi în familiile noastre, cei plecaţi departe( decedati ), cei ce au aceaşi religie, culoare a pielii şi valori de bază comune. Mai multe sisteme îndepărtate cărora deasemenea aparţinem includ animalele, plantele, pietrele şi spiritele, pământul şi întreg universul.
În ritualurile constelaţiilor, o singura experienţă curăţătoare care primeşte putere din lumile invizibile afectează şi formeaza profund vieţile noastre.Influenţele bune sau malefice au această putere, indiferent dacă suntem sau nu atenţi sau dacă le recunoaştem sau le respingem.
În timpul lucrului cu constelaţiile , destinul străbunilor noştri morţi, ignorat sau uitat, devine usor de recunoscut in viaţa noastră in momentele decisive ale sale .Pentru a ajunge în aceste dimensiuni este nevoie de întreaga grandoare a omenirii-şi cine oare o are atât de simplu la indemana ?
Conceptia Şamanică asupra lumii vede şi recunoaşte nevoile şi limitele oamenilor ca stare naturală de bază a lor , si aceasta include nevoia de baza de a avea un loc bun în societate.Astfel, cineva participă la ritualurile şamanice ale constelaţiilor pentru a-şi îmbunătăţi, împuternici şi umple viaţa de putere, de acele lucruri ce în mod natural ne aparţin şi de care ne simtim in mod natural atrasi in vietile noastre .

Aceste puteri care ne sunt de ajutor pot fi alţi oameni, calităţi, experienţe ale spiritului, corpului şi sufletului.Conectându-ne cu aceste puteri într-un ritual , aflati intr-o stare conştiinţă extinsă , putem primi un ajutor care sa ne susţină in vieţile noastre.
„Vindecarea vine de dincolo...”(Daan van Kampenhout)
Astfel ,Ritualurile şamanice ale constelaţiilor sunt de folos pentru o continuă primire a puterii din vastele „provizii ale universului”, ale acestei vaste Fiinte care imbratiseaza totul . Intelegerea propriei situatii si intarirea persoanei se unesc prin metoda traditionala a Constelatiilor Familiale si prin abordarea shamanica , formand o solutie eficienta si de durata .

Despre Cornelia Nicola Sindhu-Niza :

Dupa cum o arata si multele mele nume , multe feluri de lucruri curg impreuna prin fiinta mea .
Dupa cum si originile stramosilor mei sunt diverse : gemani, francezi , romani , oameni obisnuiti si nobili ,avand diferite mentalitati si religii : crestini catolici si ortodocsi ,hughenoti si mozaici . Pot deci sa invoc un potential considerabil de la stramosii care imi sunt de ajutor : vizionari , antreprenori de succes , visatori , vindecatori , artisti ,precum si padurari , pescari , si oficialitati vamale . La ora actuala pot sa imi aplic cunoasterea de artist, de master certificat de NLP, folosind hipnoza ericsoniana , ca facilitator de Constelatii Familiale ,si cunoasterea lucrarilor ritualurilor shamanice pe care am primit-o de la Sobonfu Some, Malidoma Some si ,la urma, dar nu mai putin , de la Daan Van Kampenhaut . Asta fara a mai pomeni capacitatile dezvoltate in anii de sesiuni individuale si diferite seminarii . Experienta mea include trainingul managementului , predarea bazelor comunicarii respectuoase , si numeroase forme si ritualuri de constelatii .Experienta mea include deasemeni ceea ce vine din calatoria mea spirituala in India ( OSHO ) , iar mai apoi reintoarcerea cu maturitate si imbogatita de experiente la propriile mele radacini .
Multumiri speciale pentru toata prietenia , initiativa , sustinerea si iubitoarea si generoasa voastra impartasire cu mine , catre Sneh Victoria Schnabel, Francesca Mason Boring/USA, Daan van Kampenhout si Uncle Less Kuloloio /Hawaii .
Ii multumesc prietenei mele Sneh Victoria Schnabel pentru foarte multe , de la inceput , prin ea ajungand eu sa cunosc munca lui Bert Hellinger , si ii multumesc pentru acelasi lucru in cazul lui Daan van Kampenhout . Acolo am gasit confirmarea potrivita a Ritualurilor mele shamanice ale Constelatiilor . O buna jumatate de secol mi-a daruit bogatii abundente si profunde . Va fi o placere pentru mine sa le impartasesc cu voi !

Seminarul de predare si training
“Constelatiile ca Ritual”

Acest training este plănuit ca un training de grup de lucru —în total pentru 3 ani.Fiecare din cei trei paşi este complet in sine.

Pasul 1. Propria consolidare(întărire), curăţarea propriului sistem şi menţinerea focusului-concentrării asupra vieţii.
Pasul 2. Respectul în comunicare, atât în lumea vizibilă, cât şi cu cea invizibilă.
Pasul 3. Folosirea puterilor pentru a ajuta la rezolvarea problemelor spiritului, corpului şi a sufletului.

In fiecare an, decidem impreuna încă o dată, atat din partea mea cat si din partea fiecarui cursant , dacă se continuă trainingul.
Programul începe din iulie 2009 cu o seară de deschidere-3iulie 2009 , unde sunt invitaţi toţi cei interesaţi să mă cunoască pe mine, cât şi munca mea în general.
Paşii seminarului din week-endul 04-05.07.2009 sunt urmatorii :
„Ancestralul invizibil ne modelează vieţile”
În week-end vom folosi cercul pentru a lucra cu problemele personale folosing ritualurile constelaţiilor, vom învăţa despre bazele şamanismului, şi , la cerere ,vom vedea dacă trainingul oferit este compatibil cu specificul individual şi problemele sufletesti si de viaţă.
În 11-15 decembrie vom începe trainingul cu un modul de 5 zile.
„Seminar de deschidere a trainingului pentru ritualurile constelaţiilor”
Aici vom învăţa despre:
Primele lucruri de baza ale lucrului cu constelatiile , precum si modul stravechi dar original al omenirii de a aborda viata : shamanismul . Vom vedea cum aceasta reactivare naturala a radacinilor noastre lucreaza, aducand pace si binecuvantare in viata noastra .
Cu aceasta rara combinatie de ritualuri si constelatii sistemice , avem o unealta foarte practica pentru a uni pamantul si cerul in a fi umani .
Weekend-ul va fi deasemeni deschis publicului pentru lucrari individuale , pentru a putea sa avem experienta aplicarii practice .
Dupa aceasta , sunt pregatita sa ofer cateva sesiuni particulare daca e nevoie .In acestea , lucrez cu toate abilitatile pe care le-am adunat in ani ,adresandu-ma situatiei individuale care apare si tinand cont de ceea ce imi permite sistemul personal sa fac . Aceasta poate fi un coaching clasic cu interventii verbale si non-verbale , sau un ritual-tratament shamanic , sau o combinatie din ambele .
In 2010 vom avea inca 4 module , (probabil in 26-31 martie, 25-30 iunie , 3-8 septembrie si 17-21 decembrie – aceste date vor fi confirmate sau modificate pana la sfarsitul anului ) .
1) „ Imputernicirea persoanei , curatarea/clarificarea propriului sistem, indreptarea spre focalizare in viata ”
In weekend , grupul de seminar va fi deschis pentru a lucra pentru problemele publicului , ca sa putem profita de aplicarea practica a Ritualurilor Constelatiilor Sistemice . Dupa aceasta vom ramane impreuna grupul de training si vom folosi ceea ce am invatat pentru propria noastra intelegere si dezvoltare personala .
In acest perim an vom merge inainte pentru a clarifica si rezolva dificultatile noastre personale , gasind o buna sustinere din urma , de la puterile strabunilor nostri , invatand sa pastram energia si sa o trimitem catre gaurile si fracturile acumulate in viata .

In 2011 vom continua cu :
2) „Comunicarea respectuoasa in lumea vizibila si cea invizibila ”

Ca un ”Buna Dimineata ”, la inceput vom invata bazele din NLP pentru comuinicarea respectuoasa cu clientii nostri si in interior cu noi insine . Vom incepe sa aflam despre structurile generale ale percepriei , realizarii si comunicarii .
Aceasta va fi o introducere in interventiile respectuoase , la nivel constient si inconstient , impreuna cu citirea mesajelor inconstiente de la celalalt , fie el client sau spirit ca egal , folosindu-le cu constienta pentru beneficiul comun .
Comunicarea originara a omului cu lumea spiritului , in mare parte uitata , este rugaciunea . Aceasta e o arta principala a shamanismului , si e foarte diferita de ceea ce stim de la diverse biserici !
Folosind „Roata Vietii ”, o tehnica pe care am invatat-o de la Daan van Kampenhout , vom merge de la dimineata procesului nostru de invatare catre amiaza sa .
Acolo ne vom descoperi darurile si capacitatile , le vom matura si le vom lasa sa se coaca deplin , pentru a putea iesi cu ele in lumina lumii .
Pe masura ce trainingul continua , vom ajunge la lumina de aur a dupa-amiezii vietilor noastre .Aici tot ceea ce e cu adevarat terminat , demodat si putred poate sa fie lasat sa plece , in timp ce ne contactam esenta o imbracam cu demnitate .
In final , atingem taramul sufletului . Noaptea Vietii , cand nu mai avem drept casa nici un trup ,dar sufletul-spirit este acasa si e in cea mai buna forma . Acolo ne vom gasi strabunii , in Marele Suflet al Existentei , binecuvantandu-ne larg . O faza , in care ne putem reincarca bateriile vietii pentru o noua primavara care ne asteapta pe roata vietii !

Dupa aceasta , daca veti dori sesiuni personale de feedback , putem face aceasta .

In 2012 vom avea din nou 4 module ( datele vor fi stabilite mai tarziu  ) :

3)” Folosind puterile de ajutor pentru rezolvarea problemelor spiritului , trupului si sufletului ”

In acest an vom avea sansa sa practicam foarte mult si sa avem supervizare personala . Vom adanci contactul cu ajutoarele noastre spirituale , vom antrena asocierea si comportamentul adecvat cu ele si prin aceasta vom invata sa fim acasa in ambele lumi : Folosind puterile pentru a ajuta la rezolvarea problemelor spiritului , corpului si sufletului .

Pe unul il putem atinge , pe celalalt nu –
Dar suntem atinsi , miscati si afectati de el .

duminică, 26 aprilie 2009



Dragi prieteni ,

In acest an va oferim trei seminarii de constelatii familiale , dupa cum urmeaza :

1. Weeekend-ul 3-4-5 iulie, in Bucuresti : Constelatii Familiale ca Ritual – cu Cornelia Nicola Sindhu Niza ( website ) , cu care vom desfasura si un program de formare de facilitatori de “ Constelatii Familiale ca Ritual “ , al carui prim modul va avea loc in perioada 11-15 decembrie 2009 . Detalii despre acest program de formare , in curand . Relatii si inscrieri la, 0722 539 123 , 0747 062 981 .

2. Weekend-ul 17-18-19 iulie , in Oradea : “Constelatii Familiale” cu August Thalhamer . ( website ) Relatii si inscrieri la : Dana Erdei , tel: 0722 349 863 , e-mail : , Constantin Porumb , tel:0744 869 385 , e-mail , Aurel Mocanu , tel 0722 539 123 , 0747 062 981 , e-mail :

3. Weekend-ul 25-26-27 septembrie , in Bucuresti , cu Barbara Morgan ( website , cu care vom desfasura si un program de formare de facilitatori de “Constelatii Familiale “ . Detalii despre acest program de formare , in curand . Relatii si inscrieri la, 0722 539 123 , 0747 062 981 .

Programele de formare de facilitatori de Constelatii familiale pe care vi le oferim sunt dupa cum urmeaza :

1. Programul Barbarei Morgan , care va consta in 3 sesiuni rezidentiale intensive de cate 7 zile , din care primele 4 zile vor fi deschise publicului precum seminariile de weekend iar urmatoarele 3 zile vor fi rezervate trainingului grupului aflat in formare . Costul participarii ,datele si continutul trainingurilor vor fi postate de indata ce le vom stabili .

2. Programul Corneliei Nicola Sindhu-Niza , este de formare in “ Constelatii Familiale ca Ritual “ si este o abordare shamanica a terapiei sistemice a constelatiilor familiale . El va fi compus din 4 sesiuni rezidentiale intensive de cate 5 zile , din care primele 3 zile vor fi deschise publicului precum seminariile de weekend , iar urmatoarele 2 zile vor fi rezervate grupului aflat in training . Primul astfel de modul de formare cu Cornelia Nicola Sindhu Niza va avea loc in zilele de 11-15 decembrie 2009 . Celelalte date vor fi anuntate de indata ce le vom stabili , la fel si costurile implicate si continutul trainingurilor .

Toate articolele descriptive ale seminariilor si programelor si anunturile legate de Constelatii Familiale le vom posta si pe blogul dedicat lor , la

miercuri, 18 martie 2009

Interviu cu Daan Van Kampenhout , partea a doua

Interviu cu Daan Van Kampenhout

Partea II

Multumim psih. Laura Butiuc pentru traducere .
Interviu tradus si postat cu acordul lui Daan Van Kampenhout

Sylvia: Simţiţi uneori rezistenţe din partea participanţilor care nu sunt obişnuiţi cu modul dumneavoastră de lucru în constelaţii? Vă rugaţi şi cântaţi…

Daan: Niciodată nu am dat atenţie cu adevărat …..Am presupus că persoanelor care nu le va plăcea vor pleca pur şi simplu. Oricum, există numai câteva persoane care au plecat în prima zi a unui seminar. Nu uitaţi că sunt cunoscut pentru un anumit tip de activitate: oamenii ştiu că este o abordare spirituală şi ritualică a activităţii de constelaţii. Mulţi oameni vin la un seminar după ce mi-au citit una dintre cărţi, deci ei sunt pregătiţi. Ori poate un prieten sau un membru al familiei a trăit o bună experienţă într-unul dintre grupurile mele şi le-a spus să încerce şi ei… Probabil că oamenii ştiu la ce să se aştepte.

Sylvia: Ce faceţi atunci când se petrec multe lucruri în cadrul grupului şi multe persoane au fost atinse de ceea ce s-a întâmplat?

Daan: Cânt mult în timpul activităţii, şi mă rog! Cântecele fără cuvinte mă poartă în interior şi mă ajută să mă ancorez într-un loc liniştit. Când oamenii sunt atinşi de ceea ce se întâmplă, singurul lucrul pe care îl fac este să-i iau cu mine în timp ce mă întorc în interiorul meu. Nu le şterg lacrimile în locul lor, doar îi iau în spaţiul meu şi fac loc lacrimilor lor în acel spaţiu, în interiorul meu. Cred că cel ce facilitează o astfel de actvitate are sarcina de a se întoarce iar şi iar către interior, spre a găsi pacea şi legăura cu pământul, şi să conecteze tot ceea ce se întâmplă în jurul său sau al ei la această sursă de vindecare. Creaţi o cameră pentru ce este acolo, având încredere că va ieşi la iveală ceva porivit. Eu mă conectez la semnificaţia teritoriului extins, după care mă pot întreba care ar fi următorul pas potrivit, unde ar trebui să fiu în constelaţie, ce este necesar unui client spre a se întrepta către integrare. Apoi, după ce primesc un impuls, îl voi urma. Este un fel de intuiţie, dar această intuiţie nu este separată de gândirea mea logică sau de experienţa mea în mii de constelaţii şi ritualuri, intuiţia s-a potrivit cu acestea.

Sylvia: S-a întâmplat să primiţi prea multe impulsuri, sau să nu ştiţi ce să faceţi?

Daan: Uneori nu primesc nimic. Prin urmare voi spune grupului: “În acest moment nu înţeleg pe deplin ce se întâmplă aici”. Acesta este adevărul, şi cele mai multe persoane din cameră au simţit aceasta înainte ca eu să o spun. Recunoscând acest lucru un grup nu va fi tensionat ci relaxat. Pur şi simplu primesc cu bucurie faptul că pentru moment situaţia este neclară. Pornind de la relaxare, pasul următor se va ivi de la sine – chiar dacă apariţia sa va dura un pic de timp.

Sylvia: Aveţi o strategie când călăuziţi o constelaţie?

Daan: De ce cineva va merge şi va vizita un doctor? Poate pentru a primi un diagnostic, dar de cele mai multe ori pentru a fi vindecat. Pentru a se descotorosi de simptome, de durere şi de disconfort. De ce vine cineva la un grup? Plătesc pentru asta, îşi iau zile libere de la servici pentru asta şi se deschid, fiind convinşi că voi face tot ce pot pentru ei. Cei mai mulţi vin cu o nevoie, o întrebare, o problemă. Ca facilitator, sunt obligat să fac tot ce pot pentru a-i ajuta să găsească soluţii, a-i ajuta să facă un pas către vindecare şi integrare. Primul pas este de a-i face pe oameni să se simtă bine veniţi – am descris deja acest lucru. Al doilea pas constă în a fi respectuos. Există lideri ai constelaţiilor care folosesc confruntarea, dar acesta nu este stilul meu. De exemplu, nu cred că poţi încheia o constelaţie folosind cuvintele “Nu putem face nimic aici”. Cum va merge acasă un participant după un asemenea mesaj? Facilitatorul tocmai le-a spus că problema lor este prea mare, prea dificilă, prea complexă pentru a fi abordată. Aceasta nu îl întăreşte pe client, ci este o stigmatizare. Dacă se întâmplă ca în timpul lucrului să nu pot vedea vreo deschidere, când nu pot detecta nici măcar o mică posibilitate de a mişca ceva, când văd doar slăbiciuni în reprezentanţi, tot nu este sfârşitul. Şi atunci am toate tipurile de opţiuni. Pot forma un cerc al străbunilor în jurul reprezentanţilor, şi să le cer străbunilor să meargă în cerc şi să-şi împărtăşească puterea cu persoanele de acolo. Sau pot plasa câte un nou reprezentant lângă fiecare din cei implicaţi în constelaţie, iar cel nou va spune: “Ştiu exact prin ce treci. Am fost eu însumi în acel loc. Şi stau lângă tine.” Problema poate nu e rezolvată prin asemenea intervenţii, dar clientul va reveni din constelaţie cu mai multă putere şi echilibru.

Sylvia: În şamanism, unul dintre pilonii de bază ai muncii dumneavoastră, contactul cu spiritele este foarte important. Comunicaţi cu spiritele în timp ce lucraţi?

Daan: Îmi desfăşor munca din ce în ce mai puţin în stilul şamanic clasic, şi mă centrez din ce în ce mai mult pe experienţa spaţiului meu interior. Când îndrum un grup mă rog continuu, de exemplu voi invita străbunii participanţilor şi surse ale puterii să fie prezente şi să susţină activitatea pe care o desfăşurăm. Mă voi ruga, cu ochii închişi, pentru călăuzire, în felul acesta voi şti care va fi următorul pas sau de ce tip de intervenţie este nevoie. Se pot ivi imagini, imagini ce mă vor ajuta să călăuzesc activitatea în desfăşurare, dar nu este necesar să ştiu din ce sursă apar aceste imagini. Nu pot şti dacă aceste imagini apar din gândirea logică, dacă se bazează pe amintirea unei situaţii similare, dacă sunt un fel de insight spontan, dacă imaginile vin din înţelegerea mea analitică a situaţiei ca profesor sau ca şi conducător al grupului, sau dacă vin din intuiţia mea sau de la un străbun… Orice este posibil.

Sylvia: Am senzaţia că nu aduceţi în constelaţiile pe care le organizaţi problemele dumneavoastră personale. Adevărat?

Daan: Nu! Când cineva vine cu o poveste ce atinge propria mea istorie de familie, trebuie să fiu atent. Trebuie să existe o graniţă clară între mine şi istoria clientului. Dacă mă identific cu istoria altcuiva, mă voi vedea numai pe mine, nu pe ceilalţi. Aşa că, de regulă mă întreb: Sunt destul de eliberat de identificări pentru a fi capabil să ajut acest client? Dacă nu am încredere în propria mea motivaţie de a lucra cu cineva voi aştepta până când mă simt iar liber. În rolul meu de facilitator, mereu ţin o mică parte a atenţiei mele liberă pentru a verifica ce şi cum răspund la persoanele din grup: reţin ce gândesc despre ei, ce resping în legătură cu ei, ce doresc de la ei, de ce am nevoie de la ei…Dacă simt dorinţa puternică de a lucra cu cineva, trebuie să-mi pun mie însămi întrebarea de ce. Dacă încep să mă simt foarte apropiat de cineva, probabil m-am identificat cu acea persoană. Şi de cele mai multe ori aceasta îşi are rădăcinile în problemele emoţionale nerezolvate din sistemul meu familial. Pot lucra cu un participant doar dacă îmi este clară relaţia cu el / ea. Aceasta nu exclude acceptarea necondiţionată pe care am descris-o deja, ci se referă la un alt principiu. Se referă la necesitatea conştientizării transferului şi contratransferului, la a fi realist în legătură cu chestiunile controversate nerezolvate personale şi sistemice şi la asumarea responsabilităţii pentru acestea.

Sylvia: Cum puteţi face diferenţa între a vă deschide către cineva şi a vă identifica cu acea persoană?

Daan: În primul rând am abilităţile mele profesionale. Deasemenea, până acum am lămurit multe lucruri în istoria mea familială. Din experienţă ştiu cu ce teme şi poveşti de viaţă mă pot uşor identifica. Toate acestea ajută. Dar în spatele acestor factori, acord atenţie spaţiului meu interior. Este extins sau restrâns? Am remarcat că mă pot baza pe experienţa acestui spaţiu deoarece el se extinde când există o creştere a calmului interior. O extindere paşnică a spaţiului interior mă conectează la corpul meu şi la pământ. Cu cât îmi simt corpul mai liniştit, cu atât mă identific mai puţin cu poveştile de viaţă ale celorlalţi. Dacă spaţiul meu interior devine foarte mic şi când acolo există nelinişti de orice fel, când încep să fac planuri şi să emit păreri legate de istoria de viaţă – atunci încep să devin reactiv iar aceasta înseamnă că mă identific cu clienţii sau cu un aspect al poveştii lor.

Sylvia: Cine sunt profesorii şi călăuzele dumneavoastră?

Daan: În constelaţii nu am cu adevărat profesori, dar am în mod regulat schimburi profesionale cu un număr de colegi. În primii ani am învăţat mult de la doi profesori americani. Unul dintre ei a murit, pe celălalt nu l-am mai văzut de şapte opt ani. Bert Hellinger a fost o sursă de inspiraţie în trecut. Am un rabin, rabinul Zalman Schachter – Shalomi, dar trăieşte în America şi îl pot vedea doar ocazional. Cu siguranţă există un loc în care pot continua să fiu client sau student: sunt înscris la şcoala Ridhwan, fondată de Hameed Ali. Hameed Ali este mult mai cunoscut ca Almaas, numele folosit este cel de autor. Şcoala Ridhwan predă un curs denumit cercetare, ce este o formă de auto-explorare. Combină elemente ale sufismului, dezvoltarea psihologică şi meditaţia. În fiecare an mă retrag un timp pentru a continua procesul căutării interioare sub îndrumarea excelenţilor profesori. Nu folosesc tehnicile Ridhwan în grupurile mele, dar ele sunt esenţiale pentru dezvoltarea mea personală.

Sylvia: Mulţumesc că mi-aţi răspuns la întrebări.

Daan: Mulţumesc că le-aţi solicitat!


Un articol de Dr. August Thalhamer ( ) .
Traducerea , in curand :)

Differences and correspondences, illustrated by examples from family constellation work, from the point of view of a practitioner of both methods.

Summary: Shamans practise the most ancient form of medicine and psychotherapy. Bert Hellinger's method of working with family constellations shows not only differences, but also a number of obvious as well as hidden correspondences with shamanism. Transpersonal processes, - e.g., when a group member, once he agrees to take a role of an absent or dead person, makes correct statements and often uses the same words as the represented person and to some degree even feels his symptoms, without prior knowledge, - cannot (yet) be explained by scientific methods, but very well by the shamanic conception of the world. Albrecht Mahr assumes that there is a "knowing field" where one can get information. Maybe this is just a different way to describe the shamanic conception that everything that exists is interconnected?

Sometimes the same things are seen from different sides. Whether a deceased person occupies a living person, steals his soul and lures him into death, or the living person out of love follows the deceased into illness and death ­ this, in my opinion, is only a matter of point of view. Popular sayings in Europe also know both attitudes: when a father and a son die one after the other, it is said that "he has fetched him", but also that "he has gone after him". Both the psychotherapist and the shaman consider the verbal and nonverbal signals and evaluate them in the light their previous experiences. The therapist in constellation work lets himself be guided by intuition out of the "blank centre" (Bert Hellinger) or "non-knowledge" (Varga von Kibèd), the shaman tries to become a "hollow bone" (Lakota), so that he can be guided by the spirits he contacts in shamanic journeying.
Seems different, but is it really?

Zusammenfassung: Dieses Referat entspricht weitgehend SCHAMANISMUS UND FAMILIENSTELLEN , das ich 2001in Würzburg und Gmunden gehalten habe. Der Unterschied besteht im Schwerpunkt, daß ich bei den Aufstellungskongressen in Europa vor allem schamanische Sicht- und Vorgehensweisen, denSchamanen beim Symposium in Sibirien vor allem das Familienstellen vorstellen wollte.

Since 1961 at the latest, when Yuri Alekseyevich Gagarin circled our globe, we have known how small the earth is. And modern communication media bring us even closer together. And thus, the manifold traditions of healing and problem solving also approach each other more and more. I am honoured to point out to you today possible connections between ancient shamanism and young psychotherapy.

I am doing so because I feel the vocation to build bridges between psychotherapy, shamanism, and the Christian mystic and healing tradition. I am doing research in this field for personal reasons, too, as I am a Catholic theologian as well as a psychologist, but I also work with shamanic healing methods. So I had to harmonize the different theories and practices within myself.

Today I would like to compare shamanism and "systemic solutions for family constellations", a method developed about 20 years ago by the German Bert Hellinger. That's a special form of role-playing: the patient chooses out of the group representatives for the relevant persons or other elements relating to the client´s problem. The therapist tries to bring in a good order all parts of the system.

Let me give you an example first:


tells me her problem: she is 20 years old, a borderliner, and has already made an attempt on suicide. "I can't find a good place in life", she says: intimate relationships broke up, she started several professional trainings and didn't finish any of them. She feels week and restless, and has got a couple of symptoms, like rashes and frequent headaches.

I invite her to a group therapy.

When she begins to set up her family, I learn the following: Birgit is the sixth of eight children of her parents. Two of them were aborted, two were born dead. Birgit was born at the end of six months of pregnancy, had already been given up, and hardly survived.

I ask Birgit to choose representatives for her parents and for the four surviving children, and to set them up in space according to her inner image. I make the representatives of her four dead sisters and brothers lie down in the middle. The representative of the mother cannot stand looking at the dead and would rather lie down with them. The representative of the father tries hard, but awkwardly and ineffectively, to help the children.

There, Birgit´s head begins to twitch like mad, and she starts screaming. I can prevent her from taking refuge in insanity, but it takes her a long time to face pain. Finally she begins to weep heartrendingly. She can also release her anger about the dire circumstances of her start into life.

Finally, upon my invitation, she gives back the terrible burden of responsibility to her parents. She honours the fate of her dead brothers and sisters, and gets their permission to stay alive, instead of following them into death by being half dead, half alive, half insane, or attempting suicide. With great relief she finally states: "Now I´ll stay."

This example shows one of the many applications and forms of constellation work.


The vast range of psychotherapeutic techniques and theories can be classified into five major schools:

In-depth therapy with Sigmund Freud´s (my compatriot´s) psychoanalysis. According to him, the roots of diseases and disorders are mainly hidden in the unconscious. Other representatives and founders of similar methods are, e.g., C.G. Jung and Alfred Adler.

Second, behaviour therapy deals mainly with the analysis of symptoms, their trigger mechanisms and effects. Prominent representatives are, e.g., Skinner and the Russian Pavlov.

The third important line of psychotherapy, called humanistic psychology, sees the unconscious as the infinite potential of man, as an abundant reservoir of wisdom that everybody has within himself, and that can be dug up gradual-ly. Representatives of this school were namely Maslow, Rogers, Perls, etc.

In the fourth main school of psychotherapy, systemic psychotherapy, the function of a person´s disease is regarded within the system of relationships that he lives or lived in. Important representatives are, e.g., Satir, Minuchin, Jackson. Bert Hellinger´s systemic solutions for family constellations also belong to systemic therapy.

The shamanic views on healing are most concurrent with transpersonal psychology, a recently developed school, where healing takes place mainly in altered states of awareness, but usually of the client only. Early forerunners were to some extent the Austrian Rudolf Steiner, and first of all the Swiss C.G. Jung, a famous disciple of FreudÕs.

Within the more than hundred different psychotherapeutic methods Bert HellingerÕs family constellations can be classed as mainly belonging to systemic therapy.


Bert, who is now 77 years old, studied Catholic theology - like myself - and philosophy, and after that worked as a priest in South Africa for several years. Upon return to Germany, his home country, he completed several psychotherapeutic trainings: in psychoanalysis, gestalt therapy, and transactional analysis. I first heard of him, when he gave therapeutic sessions according to Janov in a neighboring city. Through systemic therapy he discovered the importance of the multi-generation aspect, especially through Hungarian psychologist Boszormenyi-Nagy. Now he calls his constellation system "phenomenological", which means that he is oriented towards phenomena without interpreting them.

Now I would like to outline Bert HellingerÕs basic ideas.


Hellinger speaks of three basic needs in relationships (not to be mistaken with the general basic needs described by Abraham Maslow): I quote from Hellinger's book "Love's hidden symmetry"

In all our various relationships, fundamental needs interact in a complex way:

1. The need to belong, that is, for BONDING. Konrad Lorenz described the phenomenon of imprinting among animals. John Bowlby and his students have described the bonding that occurs between a mother and her children. Bert Hellinger has recognized the importance of the bonding between sexual partners, which ties them together quite independently of the love they may feel for each other. However, the bonding referred to here is primarily a social bond that ties an individual to his or her group of reference.

2. The need to maintain a BALANCE of giving and taking, that is, for equilibrium. The importance of balanced giving and taking in family dynamics, as well as the importance of the hidden bonds and loyalties operating in family systems, has been described by Ivan Boszormenyi-Nagy.

3. The need for the safety of social convention and predictability, that is, for ORDER. We feel these three different needs with the urgency of drives and instinctual reactions, and they subject us to forces that challenge us and demand compliance, that coerce and control us. They limit our choices and commit us, whether we like it or not, to objectives that conflict with our personal wishes and pleasures.

When our actions endanger or damage our relationships, we feel guilt, and we feel freedom from guilt, or innocence, when our actions serve them. Thus, our feelings of guilt and innocence are primarily social phenomena that do not necessarily orient us toward higher more values. On the contrary, by binding us so firmly to the groups that are necessary for our survival, our feelings of guilt and innocence often blind us to what is good and evil. Persons who prefer to maintain their feeling of entitlement rather than to allow others to give to them freely, say, in effect, "It's better for you to feel obligated to me than for me to feel obligated to you." Many idealists hold this posture, and it's widely known as the "helper syndrome".

A little story: A Gift of Love A missionary in Africa was transferred to a new area. On the morning of his departure, he was visited by a man who had walked several hours to give him a small amount of money as a going-away gift. The value of the money was about 30 cents. It was clear to the missionary that the man was thanking him, because when the man was ill, the missionary had been concerned and had visited him several times. He understood that 30 cents was a huge sum of money for this man. He was tempted to give the money back, perhaps even to add a bit to it, but upon reflection, he accepted the money and thanked the man. Having given in love, he was obliged to take in love as well.

Our needs for belonging, the equilibrium of giving and taking, and social convention work together to maintain the social groups to which we belong, but each need strives toward its own goals with its own particular feelings of guilt and innocence, and so we experience guilt and innocence differently according to the need and the goal being served.

1. Guilt feels like exclusion and alienation when our belonging is endangered. When it is well served, we feel innocence as intimate inclusion and closeness.

2. Guilt feels like indebtedness and obligation when our giving and taking are not balanced. When they are well served, we feel innocence as entitlement and freedom.

3. Guilt feels like transgression, and as fear of consequences or punishment when we deviate from a social order. We feel innocence with respect to social order as conscientiousness and loyalty. Conscience can demand in the service of one need what it forbids in the service of another.


In addition to the feelings of guilt and innocence that we consciously feel in the service of bonding, the balance of giving and taking, and social convention, there's also a hidden conscience operating in our relationships that we do not feel. It's a systemic conscience that has priority over our personal feelings of guilt and innocence and which serves other orders.

These orders are the hidden natural laws that shape and constrain the behavior of human relationship systems. They are, in part, the natural forces of biology and evolution; in part, the general dynamics of complex systems becoming manifest in our intimacy; and in part, the forces of Love's Hidden Symmetry operating within the soul. Although we are not directly aware of it, we can recognize the orders of this hidden conscience by their effect, by the suffering that results from their being violated, and by the rich and stable love they support." Unquote.


I would like to explain this, starting from the following question:

How can a person sense something in another person and know something she cannot know at all?
For science, this is a mystery.

The phenomenon is well known: in gestalt therapy as well as in psychodrama, family reconstruction, parts party, family and structure constellations ­ whoever works with these methods has experienced the fact that you can rely on the essential statements of the representatives or role players (apart from very rare exceptions). It sometimes happens that the role player even uses the very same words that the therapist knows from the represented person, and that he to some extent feels his symptoms. It happens over and over again that a group member learns about an unknown because concealed brother or sister, e.g., an illegitimate child of his father, and this fact is later confirmed.

Why this works, cannot be explained scientifically. Not yet. We know verbal communication, which has been thoroughly studied. Nonverbal communication as well. But ways of communication beyond that could not be proved or explained until now. Some scientists even deny the existence of these phenomena. Not even all therapists working with family constellations are aware of the fact that these are transpersonal processes.

Where does this come from?

In the Western world we are convinced to be isolated individuals, so to speak alone in our world. In Europe this began in the Middle Ages, when many people, mostly women, who were still able to be in connection with the whole cosmos and with the otherworlds, were accused of being witches and burned at the stake. It was not by accident that this happened at the time when the first universities were founded, and when empiric science took a first upswing.

At the time of the Renaissance, beginning around 1500 AD, man was more and more seen to be most important, especially his capacity for thinking. "Cogito, ergo sum", said René Descartes, "I think, therefore I exist". The connection with the spiritual worlds was finally cut off in the second half of the 18th century, in the of so-called age of Enlightenment.

This age brought a number of advantages: the golden age of empiric studies, an enormous specialization of sciences, and, as a consequence, a great degree of scientific, technical, and economic development.

However, at a very great price: disregard of the world of feelings and drives, and of the spiritual and religious dimension of man, which, up to our days, in industrialized societies produced a widespread feeling of senselessness. During the last century, many people cut off their remaining ties with religion (which literally means connectedness).

Another great price to be paid was imperialistic subjugation as well as economic exploitation of peoples and cultures, and of natural resources.

Thus, western people command of very advanced technologies, and most of us live in comparatively great material wealth, but many people are lonely, and their hearts are empty.

But there is also a number of counter-movements, in science, too. I would like zu mention a few of them.

In the psychological field, C.G. Jung was the first to decribe man as being "unconsciously mixed up with other individuals", and he developed the conception of the "collective unconscious". But his highly esteemed goal was individuation.

The British biochemist Rupert Sheldrake (he, together with a theologian, even wrote a book on angels) put forward his theory of structurizing and organizing fields, which he calls "morphogenetic", in order to decribe the development and connection of living organisms.

The German Bert Hellinger speaks of the "great soul". "What I try to do in my work, is to try to harmonize people with this great force. I myself fall into line with this force, harmonize with it, and like that I work with something that only passes through me."

And the German Insa Sparrer, an other founder of constellation work, says, "In systemic structure constellations the knowledge existing between us becomes apparent. All essential thoughts flow from the source of this knowledge. We are only recipients for it."

In recent years, neuroscientists like Rizzolatti discovered so-called mirror neurons in the brain, which possibly represent a physical proof of interpersonal subjectivity, and are supposed to make empathy possible (in schizophrenics, who sometimes cannot distinguish between their own and other peopleÕs feelings, these neurons are out of order, just like in autistic people, who can hardly put themselves in the position of another person).

The origin as well as the expression of these concepts may differ, but they all start from the idea that, apart from individual people, there is something that interconnects everything. This systemic or transpersonal view is the basis of shamanic acting as well as of any constellation work: Apart from the healer and the patient, there is a third thing that connects us all.

What to natural science (still) appears as an unsolved mystery, is natural and easy to explain in the shamanic view.

"There is a dream that is dreaming us", the San, the bush people of the Kalahari say.

In the tradition of the Native American Medicine Wheel according to Swift Deer and Hyemeyohsts Storm, position no. 15 in the Eastern centre means "the soul of all people", where everything is recorded what ever has been thought and done in the world.

From the shamanic point of view, the specific form and distinction of an individual from others is not being denied, just like a finger is different from the others and even has its own name: index finger, middle finger, ring finger... But our Western world has lost the sight of the fact that


When one finger is injured, the other finger also feels it, for there are connections: skin, tissues, bloodvessels and nerves ÉIf I see myself as part of ONE body, this not onely gives me power through the experience of connectedness, but I can also make use of this connection and sense what is going on in another part of this ONE body. So I needn´t box anybody´s ears, I could just as well give myself a box on the ears; and when I treat somebody with love, then I treat myself.

If you believe this connection to exist, then it is natural that a person can make correct statements about another person, even if he is already dead. From a shamanic point of view, this connectedness comprises not only all people, but also everything that exists: animals, plants, matter, the whole cosmos, everything that has existed and will exist, from the beginning to the end of time. "I am old, I am young, I know what was told", a celtic [keltik] song says. Those who meditate may know this fascinating and overwhelming experience. From this holistic point of view, many phenomena can be understood, up to economic and societal processes.


Interestingly enough, many shamans don´t have a problem to reconcile these seemingly diverging points of view. When, e.g., Papa Eli from Burkina Faso and Brant Secunda, who was initiated by Mexican Huichol people, share the view that the spirits are WITHIN US.

From in-depth psychology we know the concept of "internalization", according to which real people, like father, mother, or caretaker, become parts of one´s own personality, so that it is practically irrelevant, wether in therapy you are, e.g., dealing with an imagined father or with the superego. Constructivistic conceptions draw similar consequences.

This seems to be one of the reasons why individual therapy is also possible, and just as effective as family therapy, because all relevant persons, be they dead or alive, are within me. Maybe, internalization relates not only to the persons I experienced as a child, but, - unconsciously ­ to all my ancestors, just as, physically and genetically, I have got something of them within myself. In this way, our ancestors are at the same time outside of us and within us, and maybe the usual dividing line between "intrapsychic" and "interpersonal" doesn´t exist. But this also means that the shaman needn´t be angry about the psychological interpretation of processes experienced to be external, and the psychologist neednÕt be angry about "esoteric" explanations of his or her experiences with the psyche. Each of them can stick to his concept of reality and work with it very well, beause ­ this is my theory:


From this point of view, family constellations represent not only the structure of a client´s relationships, real other persons, but ALSO the constellation of his inner parts. (By the way: the same constellation can be found inside the body too). Just as the different elements of a system constellation not only represent the members of an organisation, but often at the same time living and/or dead relatives and the client´s parts of his soul. I have supported this view for 25 years, and it was confirmed by experience.

However I think about, that makes no difference as far as the effect of the therapy is concerned. If I use the term of personality or soul (used synonymously here) in this broad sense, it is the same (in the literal sense of the word), whether the dead are present in a constellation or not. In practice, there is no difference anyway, as I already explained with examples in my article called "To be or not to be".

From this point of view, it is understandable that not only I, but also already deceased people, if they are still entangled with the living, are in need of redemption, so that peace and clarity are restored within me and/or in relationships (in religious conceptions, too, mutual influencing is regarded as a matter of course). I´m going to talk about shamanic psychopomp work later (in point 6).

CONCLUSION: From a psychological point of view, shamanic treatment can be called healing in trance with the aid of the wisdom of the unconscious. And, from a shamanic point of view, systemic solutions for family constellations can be called healing with the aid of the spirits.

My friend Carlo Zumstein, a Swiss psychologist, who also works with shamanic methods, would certainly object here, stating that the goal of psychotherapy is to build up one´s identity, to enter into relationships, and to take a good journey through life. On the other hand, the goal of shamanism is, according to Zumstein, to connect man with everything, transcending his ego.

My response is: the experience of connectedness is not an end in itself, the goal is - just as for meditative immersion in all-unity - to take a good journey through this (!) life, which in many tribal cultures is called the middle world, that is every-day reality.

The main difference between some psychotherapeutic methods and shamanic healing is that the helping elements, the resources we are connected with, are on the one hand seen as parts of the personality, on the other hand as spirit beings outside of one´s own personality.

I maintain that the same processes are concerned. I myself experience them sometimes in one way, sometimes in the other way, depending on the method I am working with and on the client I am dealing with, whose "language" I assume. Although both theoretical explanations and rituals and the images involved are very different, I experience them as


IÕll give you an example: In my opinion, shamanic soul retrieval corresponds with gestalt reintegration of disconnected parts of the personality. The shaman journeys to the realm of the souls, maybe negotiates with the possessing forces there, or asks the piece of soul that maybe was lost because of a shock, wether it wishes to return, and then brings it back; whereas in gestalt therapy the client imagines the disconnected, usually unloved or unknown part of his personality as sitting opposite to himself, and talks to it until he is able to integrate it.

Or, in psychoanalysis, the client experiences the trauma once again, whereby tied-up energies are set free and become available again.

Whether a dead person possesses a living person, steals his soul and lures him into death, or whether the living person out of love follows him into disease or death, in my opinion, is only a question of point of view. In family constellations according to Hellinger, (conscious or unconschious) love for an excluded, devalued ancestor can be expressed in a more productive way: instead of continuing to live an unhappy life out of love for the disregarded ancestor, his fate is acknowledged and life is taken in abundance out of love for him and to his honour.

In Autogenic training, the journey to the spiritual leader/theacher is part of the advanced form of this method.

The stone oracle corresponds with the projective methods in psychology. In shamanism, experiences are seen as feedback, of a stone, e.g., whereas in projective tests they are seen as projections of the client, of which he becomes aware looking at the stone.

In guided affective imagery, or in dream work of various kinds, the images showing up are seen as an expression of the momentary condition of the soul, which give clues for the healing process. Shamans through their experiences during journeys as well as in dreams, also receive information in concrete terms about the diagnosis and the suitable healing method for the patient.

When I learned about shamanic healing methods and conceptions, I was fascinated by the fact that I already knew most of the techniques from psychotherapy, and had practiced them for years, without knowing about their shamanic origin. The fact that Western psychotherapy (like Christianity) contains a variety of shamanic elements, can be explained in the following way: first, many things have been discovered anew, because they belong to human constitution; on the other hand, several founders of psychotherapeutic schools, like Perls, Jung, etc., didn´t only read about other cultures, but were also influenced by personal contacts.

How can we unite both points of views into a single conception of the world?


In my essay "Are shamanism, Christian mysticism, and Western psychotherapy compatible?" I already stated that, between the material world (which in the West is usually seen as the only one existing) and the Unnameable (which in our culture is usually called by the word "God"), there can be assumed to exist an intermediary world: the realm of the soul (or of the spirits), to which we belong and part of which we are, even in the time of our materialized existence on the earth.

The term "the unconscious" in my opinion is particularly well suited for this sphere of the soul, because it doesn´t say anything about itself, but expresses only that its contents and processes are not conscious ­ but they can be brought to the light of consciousness by means of shamanic or constellation work, as well as with other techniques.

So you could imagine concentric circles ­ worlds in worlds in worlds ­ where each inner circle is part of the outer one and is shaped by it:

In the innermost of the concentric circles there is matter, the physical world, everyday reality with space and time; the world of the conscious, of oneÕs own will, and of thinking; the subject of our natural sciences; in many tribal cultures called "middle world", surrounded above and below by the otherworld.

Surrounding it, the otherworld; the realm of spirits, those beings between God and man that, e.g., in the Bible are called forces and powers, angels and demons, and in some cultures are called gods; the realm of the dead and of the ancestors; in psychological language: the realm of the soul and of the unconscious; non-ordinary reality; also called dream-time; in some tribal cultures it is divided into the "upper world", where often wise spirit beings or teachers can be experienced, and into the "lower world", where often "power animals" can be met.

The reality that in monotheistic religions usually is called "God" would exist in the unlimited space surrounding the circles, penetrating and including everything else. By definition it cannot be defined (which means limited), otherwise it wouldn´t be the reality we are talking of. That´s presumably why shamans, although they revere it, seldom heal in the name of this reality. In reliable terms it can only be said what it is not, as "negative theology" says. All rhetoric can only be an approach, an attempt to put something incomprehensible into words: the Most High, the Great Spirit, the Creator, the One, the coinciding of opposites, the Unnameable, all-embracing love, the foundation of existence, Wakan Tanka É

Interestingly enough, anthropologists also arrive at this division into three parts, equating the realm of the soul with that of the spirits. Holger Kalweit, e.g., calls them body, plasmapsyche, and pure mind (in Scharfetter/Rätsch, pp. 170ff).

But here I´ve got to modify: this point of view is, like all the others, only an attempt to explain and to understand the world. Explanations give us more confidence, they are, however, - like space and time ­ just helpful constructions. The above-mentioned model of the different worlds, e.g., makes us easily overlook the fact that these worlds in reality are ONE.

In most tribal cultures, it is also experienced as ONE world, held together and connected by the axis of the world, or by the world tree that grows through all the worlds. In psychological terms, God as well as the world of the spirits could be called personifications of parts of the personality, or projections according to Sigmund Freud. The German Graf Dürckheim calls them "reflections of the inner experience". Not in a devaluing sense, since man, experiencing transcendence, is at one with everything existing, and with the essence of all beingness, and only what exists "inside" can be projected "outwards". Whether I experience my existence extending to and comprising everything, or dissolving, no longer existing and merging in the ALL-ONE: in any case, in deep meditation we can experience that these and all other limitations have been lifted, an experience, however, that in our digital language is very difficult to describe.

How should we know that our inner eyes can see less clearly than our outer eyes, if both "onlyÓ construct things? "Look, there is a tree over there!" And the constructivist Heinz von Foerster replies, "How do you know that?"


The outer form of shamanic healing vs. family constellations is rather different. But does this apply to the essence of the two processes as well? Let us discuss a few points:

1. The systemic method deals with living as well as dead persons. In a very similar way, even in the proceeding, the "ritual of the shields" is a possibility to work with the Medicine Wheel, a native American method. The shamanic view takes into consideration not only people, but also other elements, just as in structure constellations and similar methods a "depressive" house can be represented. Thus, in a shamanic healing work, a medicinal plant may be asked, "What can you do for me?, but also, "What can I do for you?" They are indeed all relatives of us.

As Galsan Cheenag, a Tuvan from Mongolia, puts it: "The spirits of my ancestors are all around me, it´s the wind, it´s the sunbeam, it´s the earth, itÕs the stones, the trees, the people, the animals, all that surrounds me is part of the spirits of my ancestorsÉActually, the best known healing method here is touching Mother Earth, touching Brother Tree, touching our friends the stones, touching Sister Water. When I sit or lie on the ground, I feel a stream passing through myself, and I believe this to be the powers of the spirits." (quot. from Scharfetter/Rätsch, pp. 210f)

2. The shaman as well as the practitioner of systemic solutions falls back on hidden knowledge and sees himself, his clients or representatives as part of a "kwowing field" (Albrecht Mahr). Access can, according to Hellinger, be reached by means of concentration, and in the shamanic traditions by means of trance, where a person lets himself temporarily be possessed by good powers, and acts as their earthly instrument (in addition, many and diverse forms of divination, etc., are also part of the shamanic techniques of problem solving). In a similar way, the client is also led by the spirits (in the shamanic language) or by the the clan transcending great soul ("die große Seele" in Bert Hellinger´s term), when he selects representatives and sets them up. This is a matter not of thinking, but of sensing, and can even be done with closed eyes.

Here I would like to state that, in my opinion, we can learn a lot from indigenous peoples (one of the most important things is that they remind us of our own ancient capacities), but they can also learn from us: isn´t it remarkably quick and easy: a group member is asked to take over a role, and from the very moment of his consent, his statements must be taken seriously as statements of the represented person (even if they are given casually and for fun): no drumming or rattling, no complicated trance technique, no guided meditation, not even Autogenic Training or Jacobson´s progressive relaxation are necessary. In my opinion, thousands of years old traditional forms of trance induction, like drinking horrible juices that give you a thick head for days, or inflicting pain, etc., could maybe be replaced by simpler ways of letting go of oneÕs thinking and of becoming more susceptible to the spirits messages.

On the other hand, systemic solutions and trance methods could be applied in many more ways than we do in the western world. In indigenous cultures, the shaman also often finds good pastures and the right place for the winter camp, he contacts the animal that will give his life for the survival of the clan, he senses which plant will grow especially well in which soil, he is also responsible that the family clan stick together. We, too, could use these methods in order to solve economic problems, to find technical solutions, to further the sense of belonging together within societies or among peoples (in our "Alpha Consulting" company in Vienna, we advise organizations and companies with the aid of these ancient techniques).

3. Both methods make hidden fields of power perceptible and put them in order by means of rituals. In constellation work usually a disorder of human relationships is diagnosed, whereas in shamanic healing (see above) a lack of harmony with nature is also perceived as cause of problems/ diseases/ disorders. Hoimar von DitfurthÕs overall critique of the philippine healers ­ that they were charlatans since the extracted tissues turned out to be chicken livers ­ shows that he did not understand an essential aspect of shamanic healing: that it is a matter of show, which means to make invisible processes perceptible (in the same way, priests could be called swindlers as they claim bread to be the body of Christ).

4) The fact that a role player can make true statements about a represented person, would in shamanic thinking be seen as messages from the spirits, as temporary possession ­ by way of activating the connecting channels to the living or dead person concerned. The representative, just like the shaman, volunteers his services for a human soul. A more complex explanation is presented by the soul concept of the Tuvan people of Siberia. There it is believed that every human being has got several souls (this can be compared with the concept of man having several bodies, a view held in a number of spiritual methods), souls nearer to the body and souls more distant, which can, e.g., go somewhere else while the shaman is asleep or working. In this way, one of the souls of the represented person could temporarily join forces with the soul of his representative during constellation work.

From a shamanic point of view, not only people can be charged with a certain energy, but also anything else, like for example crystals, the drum, etc. (Christians know this shamanic technique of transubstantiation, when bread and wine are charged and thus become the body and the blood of Christ). Something similar happens when, in systemic work, people are represented by a chair, a doll, or another object, or by wooden pieces on the so-called family-board.

The question why trustworthy statements about other persons or things can be made, could be answered in the following way: If every human being contains all his ancestors, even everything (as stated above) within himself, then everything and everybody can, so to speak, be activated within himself and personified by him (so this fact it is sometimes described by professional actors too).

From experience I can say that the person setting up a constellation frequently chooses a representative who knows the problem concerned in a similar form in his own life. And he or she, by taking the role, obtains increased self-knowledge, and sometimes can even make a step in the direction of his own healing. When, e.g., a group member suddenly is no longer chosen for the role of a person oriented towards the dead, this for me proves that this representative herself has undergone a healing transformation and that this has already been observed instinctively by the group members.

How can we be sure that a role player does not represent himself? You can sense it, if somebody is mainly busy with thinking and explaining instead of sensing and letting himself be led by inner impulses or the present spirits.

The information given by the actor always contains a personal tint, exactly as a melody can be played on different instruments; e.g., it sounds different on a piano compared to a flute, but it is still easily recognizable. In the same way, the message from the otherworld is expressed by the role player (as by the shaman) in his own way, and often with images from his own experience, but still it remains a message of others. The actor has to take distance at the end of the session and to go back into his/her own soul.

Years ago I experimented with family reconstructions: at different times, the same family system was represented in a nearly identical way by completely different role players, and, to my great surprise, in several instances the same sentences were used as in the earlier reconstruction. In a reconstruction session, a group member wanted to play a trick on us, saying just the opposite of what he felt. It then turned out that the person represented by him had also done this, a fact that was known to the client.

In my experience, an absent person is already present in the very moment his name is pronounced, and even more so, when he is intensively thought of, or when he is represented by another person, a mask, or some other object.

Besides verbal and nonverbal communication, there must be more ways of information between everything that exists, and I think that physical prove of this will be given in later years or centuries. Interesting case studies and first empiric studies on this issue were presented by Larry Dossey.

In either method, it sometimes is not clear what time the information from the otherworld is valid for. For example, sexual abuse made out in constellation work need not necessarily have taken place in the generation concerned. In my opinion, the fact and especially the effect on the attending client appears evident, since in my experience the essential feelings are always right, although details of events may be incorrect.

Let us not overlook the fact that the main thing is not to achieve knowledge, but to set in motion or support a healing process. For example, I (unlike some colleagues) am usually not told at what age or why a piece of soul was disconnected. Maybe I am too curious, or I would otherwise become too arrogant. In any case, I often got the answer, "You needn´t know that". Therefore I don´t ask any more, but if it is essential for the client, I am shown the answer anyway.

If you don´t trust in the messages of the spirits, then they may not tell you anything for a while. I know this kind of experience from the advanced form of Autogenic Training.

5. Many variables of the therapist´s proceeding are the same in both traditions:

- First interview/questioning are frequent, but not a prerequisite ("coveredÓ work is also possible, and there can be an excess of information, where words and thinking make sensing and hearing more difficult).

- An explanatory talk and instructions after the session are not necessary in either method, but are often practised.

- Observation of verbal and nonverbal manifestations. In shamanic work, long distance healing is also possible. But we know long-range effects of therapeutic work, too: If somebody, after intensively processing his issue, upon return to his familiar surroundings experiences them differently. This can be seen as a consequence of the change of his inner images, as a self-fulfilling prophecy, but often there is also some "objective" proof of this change. E.g., when a father after many years tells his daughter in a letter that he is very sorry for all harm he has done her, a letter that was proved to have been written after the daughter´s session, without prior personal or telephone contact with her.

- The connection with the resources is provided by means of "concentrationÓ, "not knowing" (Varga von Kibéd), "the blank centre" (Hellinger) or "the hollow bone" (Lakota). - Both are guided by their intuition or the spirits respectively - Both alternate between active intervention and letting things develop.

6. When we honour the dead, they look friendly upon us, we are connected and blessed. To honour the ancestors is a matter of course in any tribal society, where (see above) not only human, but also animal, vegetable and inorganic ancestors are revered. In spite of the connection ("you have a place in my heart"), it is made sure that the dead can really be dead and need no longer fix their attention on the living, so that the living can turn towards the abundance of life and can really "take" it ­ in constellation work this is achieved through loving respect for the ancestors, disentanglement, and giving back the burdens: " I´ll live for a while, and then I´ll come, too."

For the shaman, "psychopomp work" is an essential task: he must conduct the souls of the deceased and make sure that they safely arrive in the otherworlds, e.g. by ritually attaching the soul of a deceased person onto a goat and driving it into the wilderness (Nepal). When the souls of the deceased get stuck in this world, they are not redeemed and irritate the living.

In many tribal societies, a serious illness or a near-death experience are thought to be characteristic for a shaman´s vocation, because in this way the future shaman already knows the way how to journey between the worlds of the living and the dead; this capacity is a prerequisite for conducting deceased people to the other world, who, e.g., due to sudden death in an accident donÕt know they are already dead. Usually, the shaman makes sure they understand this and hands them over to their ancestors or to a higher force.

7. Sometimes, the same things are seen from different sides. Whether, e.g., a dead person possesses a living person, steals his soul and lures him into death, or the living person out of love follows him into illness or death ­ this, in my opinion, is only a matter of point of view. Popular tradition also knows this: if, e.g., a father and a son die one after the other, it is stated, that "he has fetched him", but also that "he has followed him". Traditionally, the shaman will rather ask the dead and persuade him to let the living person free, which also frees the dead, who often needs healing himself: usually he must be helped, sometimes forced, to fit in with the order of nature. Just like in family constellations, it sometimes happens that an ancester first has to confess his guilt and accept responsibility for it, or that he just needs to be seen by his offspring and to get respect in oder to be able to retire to the realm of the spirits.

We know similar issues from therapeutic reconstruction of the reality of the ancestors wishes: if, e.g., my grandparents receive the abundance of affection and appreciation from their parents, then they can let the abundance of their happiness overflow onto my parents, and the stream of happiness then flows onto me. In this case, the ancestors are healed, too, so that I can live freely. The therapist mainly works with the living person, in order to achieve disentanglement, as for example, "I´ll leave guilt and its consequences with you". But in difficult cases the representative of the dead must also be obliged to look into the descendantÕs eyes and to tell him whether he really wants to pass his unhappiness onto him.

8. In medicine as well as in psychotherapy and the shamanic concept, a person´s problem consists either in having too much of something (e.g. stress, virus, or other people´s burdens) or in lacking something (e.g. vitamins, disconnected pieces of his soul, etc.).

Healing also happens in a similar way: the missing thing is searched for and integrated: in the shamanic tradition, a power animal, e.g., or the piece of soul that for safety´s sake has withdrawn from a traumatic situation; and, in constellation work, forgiveness, e.g., or resources that a person gets from a newly discovered and honoured family member that up to then had been excluded.

Just like in the gestalt therapy concept of the "open gestalt", the point is the reintegration of disconnected pieces of soul. The shaman, guided by his spirit helpers, journeys into the land of the stolen or lost souls or power animals, invites them to come back (out of fear they often don´t want this) and breathes them into the clientÕs body (or the field, house, tool, etc.) in a ritual way.

In each method, the phenomenon of initial aggravation is well known ­ a fact that in the shamanic tradition can be explained in the following way: after the retrieval of the soul, feelings stemming from the traumatic situation ­ for instance from sexual abuse ­ awaken in the client, the very feelings that caused the disconnection of the soul (see Ingerman, p. 154).

In shamanic healing, the disturbing excess is often seen as some matter in the body that doesnÕt belong there, e.g. as a nail or as some poison, which is, e.g., sucked out in the healing session and then discharged into water or soil. In constellation work, the heavy burden is given back in order to be free again.

9. IÕve even found correspondances in several approaches: In some shamanic traditions, "word doctoring" is applied, that is healing through words: The shaman enters into a state of trance and asks his helpers, e.g., to tell him healing words for his client, or a healing song (or maybe a healing dance). This he then tells the client, or he sings it, makes the client repeat it und thus anchors (or embodies) it. It can be found that certain words are always used for healing certain problems.

This reminds us of Bert HellingerÕs "words of powerÓ. In fact, in the times of the celts (who are our ancestors) the training of the bards (who were poets and singers), and of the shamans and the harp players was nearly identical.

10. Most shamanic societies have the concept of "acknowledging the prior", just like Hellinger´s order of precedence. On the other hand, the shaman´s calling has absolute priority, e.g., Galsang Cheenag reports that a 19-year-old Tuvan demanded that her mother pay her the traditional honours and call her "mother" or "grandmother", after the spirit of her recently deceased grandmother in visions had called her to be her successor as a shaman (Scharfetter/Rätsch, pp.193ff).

11. During one of my visions, in which I was initiated, I received among other things the gift for taking over suffering ­ as a psychotherapist I had always thought this questionable because of the danger to get a "helper syndrome", although "empathy" according to Rogers has something similar in view. In fact, during two thirds of the shamanic healing sessions I give, immediately after starting trance by closing my eyes, I feel the symptoms of the patient in my body and my soul, the task being that the problem will be solved, if I can solve it (or let it be solved) within myself.

Not only the shaman, but also other people, such as, e.g., attendants of a Native American sweat lodge, can temporarily take over the suffering of the patient and after that return to themselves, just as representatives do in constellations, where the experience of the roleplayers great pain sometimes triggers change in the client.

Here, too, the actor detaches himself from his role afterwards, which is necessary for health and psychohygiene. If a good solution is found during the constellation, detachment happens automatically in most cases. If not, little rituals can be done, like taking it off, shaking it of, washing or moving. You can, like an actor after performing, bow to the audience´s applause, then mime getting changed and taking your make-up off in the cloakroom, until you definitely recognize yourself again in the mirror. Or you bow deeply in front of the represented person and ask him to leave now. In order to completely return into this world after a shamanic healing session, it is helpful for me to regard attentively something natural, like a tree, a meadow, or the veining of wood. Constellation work I usually end with music.

12. I see one essential difference in the fact that in several tribal cultures black magic is practised as well, not only against enemies, but sometimes even against their own kind, like the bush people in the Kalahari cast those out who steal from group members ­ an attitude that may be understood if you think of the poor food supply there (Eibl-Eibesfeldt, pp. 42ff). In family constellations, too, a person can have forfeited his belonging to the family, in which case the relative "must let him goÓ. But recently, in dealing with perpetrators of severe crimes, the rarely practiced biblical saying seems to gain more acceptance: "Love your enemies: do good to them that hate you: and pray for them that persecute and calumniate youÓ (Matthew 5,44).

According to the conception described above, these perpetrators, too, are parts of us that also need peace and therefore must be transformed, and thus, we, too, can find peace. And, incredibly, perpetrators and victims can peacefully come together in death, a most touching experience during constellation work.

13. Success cannot be guaranteed in either method. Sometimes a solution can be found, sometimes not. Psychotherapists using constellation work often warn against trying to reach a solution under any circumstances. In shamanic work, you may act as a healer only if you are entrusted and allowed to do so by your spirit helpers.

Both methods are aware of the fact that a client may not be able to take the necessary step at the given moment (or this may not be obvious), or that after the session he may break off a step already taken towards healing, e.g., if the new experience is so much opposed to his former point of view that he cannot accept it. It is not easy, if someone, who all his life together with his mother has acted against his "badÓ father, discovers how much his father loved him. "We rather maintain the status quo: rather stay in the status quo of an average marriage É an average vitality, than pass this bottle-neck.Ó(Frederick S. Perls, p.47). "ItÕs easier to sufferÓ, Bert Hellinger says sometimes.

At least the client has obtained a new point of view, which he has not had before, and he can now accept it or not. In my opinion, it sometimes makes sense to support the process of integration with additional sessions. In shamanic healing sessions, I sometimes get the order to tell the patient that she has to keep her disease ­ at least in the near future ­ as it is one of her tasks in this life to accept this problem and to learn to live up to it.

Bert Hellinger, who is right to warn against staring too much at results, assumes that processing can take up to two years. He sometimes says, "I entrust this to your good heart,Ó when a client canÕt keep up at the moment. In fact, the images from a shamanic session or a constellation session often stay alive for years and come to oneÕs mind over and over again. I am sure that all the good that is done to a person will somehow reach him and become effective.

14. Finally, one thing that should not be forgotten: therapists just like shamans donÕt think they are almighty, but believe to be servants of something greater, which transcends them. As a rule, the shaman, unlike the therapist, cannot simply decide to tak up this profession, unless he has been chosen to do so by the spirits.

Shamanic healing or family constellations should not be approached in an irresponsible manner, because youÕll have to deal with enormous forces. But as a messenger of the Most High, of guardian spirits, or the Great Soul, you can without risk expose yourself to the worst of situations, you are always protected.

In fact, in both methods the active therapeutic force is neither the patient nor the therapist, but a third party, however you may imagine it. Thus, Varga von Kibèd (p.155) is right, when he calls not-knowing, helplessness and confusion the three great helpers in constellation work, which warn you against taking charge and interfering without authority.


In this way, I see a lot more correspondencies than differences, in spite of the different outer form of the rituals, where often the same phenomenon is given a different name and is experienced in a different way.

Finally, I would like to tell you a story
(which was inspired by the Dutch-British colleague Van Deurzen-Smith):

Once upon a time there was a high mountain, and on top of the mountain there was a wonderful, big precious stone. Around the mountain, various clans had set up their tents in all directions, and each clan went by the name of the stone. One clan said, "We are the family of the red stoneÓ, another one, "We are those of the blue stoneÓ. A third one said, "We are the family of the stone, and it is green!Ó Whenever they met, they quarrelled about who was right and which family was the only one to bear the right name. What is the truth? Who is right?

One summer evening, they were again quarrelling fiercely, and just about to draw their daggers, when an old man raised his voice and suggested to examine the stone more closely. So young men from each clan set out, and the following evening they returned silently and thoughtfully, having gained new knowledge. "The stone is precious and very beautifulÓ, they reported, "and it is ­ white. It reflects the light that falls onto it. ThatÕs why we all see the same stone in different colours.Ó

The clans continued to call themselves by the colour the stone had shown to them for gererations, but they knew: on the other side of the mountain, people saw the stone ­ their stone ­ in completely different colours. And when they met, they all took pleasure in the beauty of the precious stone, and told each other of the wonderful colour they saw it in. Instead of quarrelling, they henceforth were united in reverence of the miracle of the Stone.


Boller, F.G./ Rizzolatti, G./ Graffman, J./ Grafman J.: Handbook of Neuropsychology, 2nd Edition : Section 1: Introduction Section 2: Attention.- 2000, Elsevier Science Ltd

Dossey , Larry: Healing Words - The Power of Prayer and the Power of Medicine.- San Francisco, 1993, Harper

Eibl-Eibesfeldt. Irenäus: Das verbindende Erbe. Expeditionen zu den Wurzeln unseres Verhaltens.- München, 1993, W.Heyne Verlag

Jacobi, Jolande: Die Psychologie von C. G. Jung. Eine Einführung in das Gesamtwerk.- Frankfurt am M., 1977, Fischer-TB.Verlag

Harner, Michael: The Way of the Shaman.- San Francisco, 1992, Harper Collins

Hellinger, Bert/ Weber, Gunthard/ Beaumont, Hunter: Love's hidden symmetry. What makes love work in relationships.- Phoenix, 1998, Zeig Tucker
(Translation and reworking of: Weber, Gunthard (Hrsg.): Zweierlei Glück. Die systemische Psychotherapie Bert Hellingers.- Heidelberg 1993, Carl Auer V.)

Ingerman, Sandra: Soul Retrieval. Mending the Fragmented Self.- San Francisco/New York, 1991, Harper Collins

Mahr, Albrecht: Wie Lebende und Tote einander heilen können. in: Arbeitsgemeinschaft Systemische Lösungen nach Bert Hellinger/: Praxis der Systemaufstellung. Beiträge, Austausch, Information,- Wiesloch, Nr.1/99 Seite 8ff

Perls, Frederick S.: Gestalt Therapy Verbatim.- Lafayette, 1969, Real People Press

Scharfetter, Christian & Rätsch, Christian (Hrsg.): Religion - Mystik - Schamanismus. Welten des Bewußtseins. Band 9.- Berlin, 1998, VMB - Verlag für Wissenschaft und Bildung

Sheldrake, Rupert: The Presence of the Past.- 1988

Sparrer, Insa/ Varga von Kibèd, Matthias: Ganz im Gegenteil. Tetralemmaarbeit und andere Grundformen Systemischer Strukturaufstellungen - für Querdenker und solche, die es werden wollen.- Heidelberg, 20002, Carl-Auer Verlag

Von Foerster, Heinz: Wahrheit ist die Erfindung eines Lügners. Gespräche für Skeptiker.- Heidelberg, 2001, Carl-Auer Verlag

Van Alpen, Jan/ Ethnographic Museum Antwerp (editor): Spellboundby the Shaman, Shamanism in Tuva. - Antwerpen, 1997

Van Kampenhout, Daan: Images of the Soul. The Workings of the Soul in Shamanic Rituals and Family Constellations.- Heidelberg, 2001, Carl-Auer Verlag

Von Ditfurth, Hoimar: Das Erbe des Neandertalers. Weltbild zwischen Wissenschaft und Glaube.- München, 1994, DTV

This was a lecture at the 2nd International Symposium on Shamanic Studies in August 2003 in Kyzyl/ Tuva/ Siberia/ Russia by August Thalhamer. I am a catholic theologian, psychologist and urban shaman and work as a psychotherapist in my free-lance practice in Linz on the Danube /Austria. For several years I have been researching into common features as well as differences between Christian, psychotherapeutic and Shamanic healing methods and their explanations.